Scenă pe Cetățuie: se „deschid” porțile Cetății și urcă Charlie în locul cu panoramă de Cluj
ActualitateTop News by Kristina Reştea - aug. 14, 2015 0 1079
Vineri seară, Charlie Chaplin urcă pe Cetățuie cu un oraș cu lumini, sâmbătă e program de spectacol vizual/muzical, iar azi și mâine sunt programate tururi ghidate pe Dealul de Belvedere al orașului. Evenimentele intră în seria Serilor de Vară Clujene și sunt susținute de arhitecții de la Scena Urbană, care au dus evenimente în acest loc neglijat al orașului încă din urmă cu câțiva ani. Acum, între negocieri cu proprietarul privat al locului, promisiuni și hotărâri de Consiliu Local, la inițiativa și după sugestiile arhitecților și a vocilor din societatea civilă, administrația pare să facă și ea pași pentru reconectarea Cetățuii la viața orașului.
Vezi și
Tic-tac, tic-tac. Oficial, primăria se întoarce pe Cetățuie
„Evenimentele din acest sfârșit de săptămînă de pe Cetățuie sunt organizate de Scena Urbană cu sprijinul și la invitația primăriei”, ține să precizeze de la început Daniela Maier, coordonator al Scenei Urbane. „Scena Urbană a organizat evenimente în acest spațiu încă de la prima ediție, în 2012. Poate că mesajul important în acest moment este acela de colaborare între administrație, specialiști, artiști și comunitate în intenția de a pune în valoare un spațiu care poartă istorie și amintiri. Este important că se fac pași înainte pentru apropierea acestui spațiu de beneficiarul real, comunitatea”, consideră Maier.
Vezi cum arată Cetățuia, cu Scena Urbană:
FOTO/VIDEO Cum se vede Carmen pe Cetăţuie. Scena pentru locurile neglijate ale oraşului, cu panoramă
Cât despre tururile ghidate programate în weekend, acestea vor prezenta cetatea Vauban a Clujului cu istoria și arhitectura pe care a purtat-o peste timp. „Porțile Cetății sunt rareori prezentate și cunoscute ca atare. Perspectivele asupra orașului vor fi de asemenea detaliate în cadrul tururilor în funcție de interesul, vârsta și profesia participanților. Considerăm că este important ca într-o perioadă în care orașul se bucură de prezența turiștilor, să încercăm să le oferim șansa de a cunoaște arhitectura, detalii și oameni”, spune arhitecta.
Program pe Cetățuie:
Vineri de la 21.30, Charlie Chaplin în City Lights
Sâmbătă, de la 21.30, Spectacol vizual și muzică – „O grădină pentru cel ce știe să privească”
Pentru 14 și 15 august, în cadrul “Seri de vara clujene”, Scena Urbana șiTransylvania Quest Games, au anunțat o serie de tururi ghidate „pe Cetățuie”.
Tururile vor începe de la ora 20:00, după cum urmează:
14 august – în limbile engleză, maghiară, franceză, și
15 august – în limbile română și germană.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Cei doi clujeni care au pedalat până la ”capătul pământului”, în Ushuaia, cel mai sudic oraș al lumii, cu un volum ”Toate pânzele sus” au ajuns la Ushuaia, ”la mijlocul drumului”, urmează drumul spre Capul Horn, cel mai sudic punct
dec. 09, 2024 0
-
Mai rar: un TIR a ajuns până în buricul Clujului, șoferul văzând că are ”interzis” a întors camionul chiar pe Memorandumului
dec. 09, 2024 0