Rosii cultivate în Cluj cu muzică clasică
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iun. 11, 2021 1 239
Un fermier clujean a recurs la o metodă inedită pentru ca legumele sale să crească mai bine şi să fie mai gustoase. A investiti într-un sistem de sonorizare pentru a putea pune muzică clasică în sera unde cultivă leguleme, mai ales că studiile arată că aceasta are o influență benefică pentru creșterea plantelor, informează Adevărul.ro.
Economistul din Cluj, Liviu Baltă, a ridicat de la zero o fermă, la 20 de kilometri de Cluj-Napoca, unde cultivă legume organice, pe care le livrează la domiciliu clienţilor săi pe bază de abonament.
El susţine că găsit cea mai bună metodă pentru ca legumele să crească mai bine: le pune muzică clasică, după ce a investit 2000 de euro într-un sistem de sonorizare al serelor unde crește legumele.
Muzica prin undele sonore influenţează starea plantelor. Conform cercetătorilor, muzica clasică are o influenţă benefică privind creşterea plantelor, spune el. În sprijinul acestei afirmaţii vine şi un studiul realizat de Association of Global Science Inovation, dar şi altele care au fost publicate în revistele ştiinţifice.
sursă foto: captură video – ferma colina
Un comentariu
Lasa un raspuns pentru Buduru mariam
Articole similare
-
Consiliul Județean Cluj aprobă noi parcuri fotovoltaice în Așchileu și Cătina pentru consumul instituțiilor public/Deja peste 24 de comune din Cluj au primit finanțări europene prin Ministerul Energiei pentru astfel de proiecte
mai 06, 2026 0
-
Utilaj probabil furat din Franța găsit într-o comună din Cluj, ieri
mai 06, 2026 0

Am văzut e misiunea tv pe tvr1,mi-a placut.Unde se pot cumpara produsele dvs?Imi puteti da i formații despre preturi pt cîteva produse azi? Cu deosebită stima Marian