Închide

Rosii cultivate în Cluj cu muzică clasică

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iun. 11, 2021 1 170

Un fermier clujean a recurs la o metodă inedită pentru ca legumele sale să crească mai bine şi să fie mai gustoase. A investiti într-un sistem de sonorizare pentru a putea pune muzică clasică în sera unde cultivă leguleme, mai ales că studiile arată că aceasta are o influență benefică pentru creșterea plantelor, informează Adevărul.ro.

Economistul din Cluj, Liviu Baltă, a ridicat de la zero o fermă, la 20 de kilometri de Cluj-Napoca, unde cultivă legume organice, pe care le livrează la domiciliu clienţilor săi pe bază de abonament.

El susţine că găsit cea mai bună metodă pentru ca legumele să crească mai bine: le pune muzică clasică, după ce a investit 2000 de euro într-un sistem de sonorizare al serelor unde crește legumele.

Muzica prin undele sonore influenţează starea plantelor. Conform cercetătorilor, muzica clasică are o influenţă benefică privind creşterea plantelor, spune el. În sprijinul acestei afirmaţii vine şi un studiul realizat de Association of Global Science Inovation, dar şi altele care au fost publicate în revistele ştiinţifice.

sursă foto: captură video – ferma colina

Un comentariu

  1. Am văzut e misiunea tv pe tvr1,mi-a placut.Unde se pot cumpara produsele dvs?Imi puteti da i formații despre preturi pt cîteva produse azi? Cu deosebită stima Marian

Scrie un comentariu