Închide

Reparația podului Traian dă peste cap mare parte din transportul public din Cluj-Napoca. Vezi modificările

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - aug. 17, 2016 0 1214

Șantierul de reconstrucție de la 0 a podului Traian urmează să fie deschis săptămâna următoare. Viceprimarul Dan Tarcea a precizat că este vorba despre cel mai dificil proiect de infrastructură a orașului, având în vedere că pregătirea șantierului a presupus o serie de relocări de utilități din zonă, dar și soluții tehnice ingenioase și găsirea unor soluții pentru devierea traficului auto, dar și a mijloacelor de transport în comun. Aceasta deoarece actualul pod va fi demolat și urmează să se construiască un nou pod.

Potrivit oficialului primăriei, șantierul nu a putut demara mai repede pentru că a depins de încheierea altor lucrări de modernizare de pe Horea și din Piața Gării, dar și pentru a fost nevoie de pregătirea minuțioasă a sa pentru a nu apărea probleme cu înreruperea utilităților din zonă.

Lucrările de reabilitare a podului Traian, unde o porțiune din trotuar s-a prăbușit în urmă cu trei ani, schimbă și mare parte din transportul în comun al orașului Cluj-Napoca ce tranzitează zona. Unele linii sunt modificate, iar altele – desființate.

Lucrările la podul Traian duc între altele la închiderea temporară a circulației în zonă, astfel că mai multe linii de transport vor fi desființate: troleibuzul 4 ce leagă gara de cartierul Gheorgheni, linia de autobuz 8 care leagă piața Mihai Viteazu de cartierul Someșeni, dar și linia de autobuz 47b piața Gării – strada Harghitei. Schimbările intră în vigoare în 22 august, conform Companiei de Transport Public.

Chiar dacă traseele vor fi desființate ori modificate temporar, abonamentele pentru liniile 3, 4 și 5 sunt valabile până în piața Gării, unde puteți ajunge schimbând mijloacele de transport de exemplu în piața Avram Iancu sau la stația Sora pentru liniile 32B sau 35, stația Central pentru liniile 9, 32B și 35 ori în stația nou-înființată Fierul din piața Mihai Viteazu ca să ajungeți în cartierele Mărăști, Someșeni și Gheorgheni. În piața Gării liniile 32B și 35 vor avea stație comună cu liniile de tramvai 101 și 102.

Posesorii de abonamente pe linia 8 spre cartierul Someșeni pot călători până la aeroport cu linia 5 de troleibuze iar în rest cu liniile de transport metropolitan spre Apahida – M41, M41L, M42, M43 și M44.

Iată toate modificările:

Troleibuze:
Linia 1 – Din P-ta 1 Mai, traseul deviat pe str. Paris, B-dul 21 Dec. 1989, P-ta Unirii, Str. Bucium;
Linia 3 – Traseul scurtat pana in P-ta M. Viteazu cu statie pe latura sudica (Fierul);
Linia 4 – Desfiintata pe perioada lucrarilor;
Linia 5 – Traseul scurtat pana in P-ta M. Viteazu cu statie pe latura sudica (Fierul) si cu un numar marit de mijloace de transport.
Autobuze:
Linia 8 – Desfiintata pe perioada lucrarilor;
Linia 9 – Din P-ta Garii, traseul deviat pe str. Traian, Dacia Horea, Regele Ferdinand, P-ta Unirii, Str. Bucium;
Linia 22– Din P-ta Garii, traseul deviat pe str. Traian, Dacia, Horea, Regele Ferdinand, P-ta Unirii;
Linia 23, 23L – Traseul deviat din str. Traian pe Dacia, Horea, P-ta M. Viteazu cu statie la Fierul;
Linia 26,26L – Traseul deviat in ambele sensuri din str. Dragalina pe str. Horea, P-ta Garii, Caii Ferate, Oasului, B-dul Muncii;
Linia 28, 28B – Traseul deviat din P-ta M. Viteazu Sud pe P-ta M. Viteazu Nord, Horea, Dragalina;
Linia 32B – Traseul deviat din P-ta Garii pe str. Horea, P-ta M. Viteazu Sud, P-ta A.Iancu, P-ta St. Cel Mare, Str. C-tin Brancusi;
Linia Linia 35 – Traseul deviat din P-ta A. Iancu pe B-dul 21 Decembrie 1989, Regele Ferdinand, Horea, P-ta Garii, Horea, P-ta M. Viteazu Sud, P-ta A.Iancu, P-ta St. Cel Mare, Cart. Zorilor;
Linia 36B, 36L– Traseul deviat din str. Traian pe Dacia, Horea, P-ta M. Viteazu Sud (statie comuna cu 19, 28, 28B, 29, 37, 38 , 41, 42) Ploiesti, Constanta, Somesului, P-ta Abator;
Linia 41 – Traseul deviat din P-ta M. Viteazu Sud pe str Ploiesti, Constanta, Somesului, P-ta Abator, P-ta 1 Mai;
Linia 47B – Desfiintata pe perioada lucrarilor;
Linia 50, 50L– Traseul deviat din P-ta A. Iancu pe str. Constanta, Somesului, P-ta Abator, P-ta 1 Mai, B-dul Muncii iar la reintoarcere din str. Paris pe B-dul 21 Decembrie 1989, P-ta A. Iancu, P-ta St. Cel Mare, Cart. Zorilor;
Linia 52 – Din str. Traian, traseul deviat pe str. Dacia, Regele Ferdinand, P-ta Unirii, Str. Bucium;

Citește și:

Vești proaste pentru trafic: încep lucrările la podul Traian

Se pregătește demolarea podului Traian. Când începe șantierul noului obiectiv

Nici un comentariu

Scrie un comentariu