Închide

Rectorul celei mai mari universități din țară: care e cea mai mare problemă a învățământului superior din România. „Cum se poate așa ceva? Am depășit noi media mondială, suntem mai buni decât toți?”

EducaţieTop News by Actual de Cluj - iun. 22, 2018 0 328

Rectorul celei mai mari universități din țară face radiografia învățământului superior din România și spune care e cea mai mare problemă a sa.

„O problemă stringentă e finanțarea universităților”, spune rectorul universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, într-o discuție la care iau parte toți rectorii sau prorectorii celor mai mari cinci universități din țară, reunite în Consorțiul Universitaria. „Suntem universități de stat. Învățământul superior în Europa, indiferent de tradiție – comunistă sau nu – universitățile performante, cu câteva excepții, sunt universități de stat, prin urmare învățământul e un proces public iar banii pentru școală trebuie să vină de la bugetul de stat. Dacă acest buget nu ține seama de performanță, calitate, și sancționează calitatea și performanța, noi nu mai putem funcționa. Asta este. Și va trebui să discutăm toți colegii să vedem ce strategie adoptăm în viitor și cum vom determina ministerul să-și schimbe punctul de vedere, adică să finanțeze universitățile în funcție de criteriul calității”.

Altă problemă, spune el, e faptul că aproape toate universitățile de stat din țară, și e vorba de zeci, sunt autorizate să ofere diplome până la nivel de doctorat. „Nu toate universitățile trebuie să facă de toate, e simplu”, spune el. America e dată exemplu cu mii de universități, dar unele sunt simple colleges, cu nivel de licență, altele sunt mai dezvoltate și poți obține ți gradul de master, și cele mai bune pot acorda și al treilea grad, doctorat. La noi avem 55 de universități de stat, dintre care 53 dau toate gradele astea. Cum se poate așa ceva? Am depășit noi media mondială, suntem mai buni decât toți? Toate universitățile din țară au dreptul la existență, dar părerea noastră e că trebuie să existe în funcție de necesități și ierarhizare, nu neapărat în funcție de cea mai bună sau mai proastă, ci în funcție de ce pot oferi, și categoric sunt universități care nu pot oferi toate gradele de studiu”.

Amintim, recent ales președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop e unul dintre cei trei clujeni aleși în Consiliul Consultativ al Ministerului Educației. Citește detalii:

3 clujeni în Consiliul Consultativ al Ministerului Educației

Nici un comentariu

Scrie un comentariu