Închide

Profi amendat cu o mie de euro de Consiliul pentru Combaterea Discriminării după ce nu a permis accesul unui clujean nevăzător cu câinele ghid în magazin

ActualitateTop News by Mihai Prodan - mart. 18, 2022 0 3909

Rețeaua de magazine Profi a fost amendată cu o mie de euro în scandalul clujeanului nevăzător căruia nu i-a fost permis accesul în magazin, în cartierul Grigorescu, însoțit de câinele ghid.
Amenda a fost dată în urmă cu câteva zile de către Consiliul Național de Combatere a Discriminării, după ce clujeanul Vasile Cristea s-a adresat instituției, în urmă cu un an.
Firma care administrează lanțul de magazine, Profi Rom Food SRL, a fost amendată cu 5.000 de lei pentru discriminare, după ce Colegiul Director al CNCD a concluzionat că firma avea obligația să permită accesul petentului în magazin însoțit de câinele ghid. ”Faptele sesizate constituie fapte de discriminare, în sensul în care se impune constatarea unei contravenții și aplicarea unei sancțiuni contravenționale ca instrument juridic”.
Mai mult, colegiul director al CNCD a constatat că magazinul a manifestat o ”atitudine ostilă și degradantă” la adresa petentului, persoană nevăzătoare.
În cauză Profi a reclamat că petentul nu s-a legitimat, dar CNCD constată că necunoașterea prevederilor legale și de aici neadaptarea condițiilor de pătrundere a persoanelor cu dizabilități de vedere în incinta magazinului, neinstruirea personalului în acest sens deși au această obligație, precum și negarea propriei culpe, susținând faptul că petentul ar fi ”singurul vinovat că nu s-a legitimat ori nu a legitimat câinele”, după cum arată motivarea deciziei CNCD. ”Colegiul director observă cum reclamata susține că ”petentul nu a prezentat niciun document agentului de pază care să confirme calitatea câinelui ce îl însoțea, considerând suficient invocarea unui text de lege”. În acest sens, considerăm că atitudinea magazinului este greșită, întrucât prevederile art. 5 din legea 448/2006 reprezintă un text de lege care trebuie cunoscut de toți agenții comerciali. Necunoașterea legii nu disculpă săvârșirea unei fapte de discriminare”.

Decizia de amendare a venit la peste un an de la comiterea faptelor, în condițiile în care termenul maxim recomandat pentru soluționare este de 90 de zile. Președintele CNCD, Asztalos Csaba, explică pentru actualdecluj.ro că instituția primește în medie nouă sute de plângeri anual, ”plus 3-4.000 de puncte de vedere pe care ni le cer instanțele”. ”A fost și o procedură de citare care de regulă se întâmpla fizic, în pandemie îi întrebam cum anume vor să fie audiați, au fost dificultăți, plus resursele sunt destul de reduse la volumul de muncă. Ne străduim să soluționăm în 90 de zile dar sunt situații când durează un an. După decizie trebuie să și motivăm hotărârea, o redactăm aproape ca o hotărâre judecătorească, ceea ce e un efort. Procedura presupune multe acte, confirmări de primire, nu e simplă”.

 

Citește și:

În Clujul tolerant un nevăzător nu a fost lăsat să intre alături de câinele-ghid într-un magazin al unei rețele naționale. Angajații au chemat Poliția

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.