Proces inedit la Cluj, fiul unui bărbat decedat în urmă cu mai bine de 40 de ani a cerut anularea certificatului de moștenitor
Actualitate by Actual de Cluj - dec. 09, 2025 0 174
Proces inedit la Cluj, fiul unui bărbat decedat în urmă cu mai bine de 40 de ani a cerut anularea certificatului de moștenitor.
Reclamantul a introdus acțiune în instanță în 1 noiembrie 2023 solicitând constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor și recunoașterea calității sale de moștenitor, în cotă de 3/8, după tatăl său, decedat în martie 1983. Acesta a susținut că nu a avut cunoștință despre dezbaterea succesorală și că mențiunea privind renunțarea sa la moștenire nu este reală, deoarece nu a semnat o astfel de declarație și nu s-a prezentat la notariat. Reclamantul a invocat interesul derivat din demersurile pentru retrocedarea unui imobil în baza Legii nr. 10/2001, în cadrul cărora a aflat de existența certificatului de moștenitor. Pârâta – sora reclamantului – nu a depus întâmpinare, însă a transmis ulterior o declarație prin care recunoștea pretențiile reclamantului.
Instanța a reținut că, potrivit actelor de stare civilă, la moștenirea defunctului aveau dreptul soția supraviețuitoare și cei doi copii. Certificatul de moștenitor din 12 mai 1983 consemna însă că moștenitori sunt doar soția și fiica, reclamantul fiind trecut ca renunțător în baza unei declarații înregistrate sub nr. 377/1983.
În privința normelor aplicabile, instanța a arătat că succesiunea este guvernată de Codul civil din 1864, iar anularea certificatului se analizează conform Decretului nr. 40/1953, în vigoare la data emiterii. Conform acestor dispoziții, persoana care solicită anularea certificatului trebuie să dovedească atât vocația succesorală, cât și acceptarea moștenirii. Reclamantul a făcut dovada vocației, dar nu și a acceptării în termen, cu excepția situației speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin care succesibilii neacceptanți sunt repuși în termen pentru bunurile ce fac obiectul notificării. Aceasta îi conferă interes procesual, însă nu probează inexistența renunțării din 1983.
Instanța a analizat apoi fondul cauzei și a constatat că mențiunea din certificatul de moștenitor privind renunțarea reclamantului are valoare probatorie deplină, ca act autentic, până la înscrierea în fals. „Înscrierea în fals” este o procedură juridică prin care o parte din proces contestă autenticitatea unui înscris autentic – de exemplu: un act notarial, un proces-verbal întocmit de un funcționar public, un certificat de moștenitor, un act de stare civilă sau altele. În acest caz ar fi trebuit demonstrat că actul notarial ar fi fals. Astfel, „înscrierea în fals” este procedura prin care o parte contestă autenticitatea unui act autentic – cum ar fi un certificat de moștenitor sau un act notarial – cerând instanței să verifice dacă acest act este fals material – modificat, alterat – sau fals intelectual – conține mențiuni neadevărate consemnate de notar sau funcționar. Până când nu este declanșată această procedură, actul autentic se bucură de forță doveditoare deplină, iar instanța este obligată să considere adevărate mențiunile sale. Prin înscrierea în fals, instanța poate dispune expertize sau sesizarea organelor penale, iar doar dacă falsul este dovedit actul poate fi înlăturat ca probă.
Astfel, susține instanța, reclamantul nu a făcut dovada contrară. Lipsa din arhive a registrelor și declarației de renunțare, cauzată de reorganizarea sistemului notarial după 1995 și expirarea termenelor de păstrare, nu demonstrează că renunțarea nu ar fi existat. Procedura succesorală aplicabilă în 1983 presupunea citarea tuturor moștenitorilor, iar emiterea certificatului la doar două luni de la deces indică, potrivit legii, că notarul a avut certitudinea existenței doar a moștenitorilor menționați și că alții nu acceptaseră moștenirea. ””Instanța reține că aspectul că, după schimbările fundamentale intervenite în organizarea notarială în 1995, când arhiva notariatelor de stat a fost predată noilor entităţi ale profesiei devenite liberală, şi după 40 de ani de la data efectuării actelor contestate, declaraţiile de renunţare menţionate în certificatele de moştenitor şi registrele în care acestea trebuiau să fie înregistrate nu se mai găsesc, justificat sau nu, în arhivele create după 1995, nu înseamnă că declaraţiile nu au fost date, respectiv că notarul care a emis certificatul de moștenitor a fost falsificator, pentru că asta ar însemna atestarea mincinoasă a unor declaraţii de renunţare, fapt oricum nedovedit în speță”, a arătat instanța.
Instanța a mai precizat că declarația pârâtei nu poate răsturna prezumția de autenticitate a certificatului, întrucât aceasta nu susține că mențiunea privind renunțarea ar fi falsă și, în plus, și ea are interes în procedura de retrocedare. De asemenea, lipsa pârâtei de la interogatoriu nu echivalează cu dovada falsității mențiunilor din actul notarial.
În concluzie, instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit caracterul neadevărat al renunțării consemnate în certificatul de moștenitor, iar actul autentic produce efecte în lipsa înscrierii în fals. Ca atare, a respins cererea de anulare a certificatului și, pe cale de consecință, și cererea de constatare a calității reclamantului de moștenitor. Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, ieri de către Judecătoria Cluj-Napoca, cu drept de apel în 30 de zile.
