Închide

Cum se apără primarul din Turda acuzat de incompatibilitate de către ANI

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 12, 2026 0 90

Primarul din Turda Cristian Matei acuzat ieri de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate după ce ar fi primit 10.000 de lei foloase presupus necuvenite se apără azi și susține că acuzațiile ANI ”sfidează logica”.

Matei susține că raportul ANI pornește de la existența unor venituri patrimoniale rezultate dintr-un contract de asociere în participațiune încheiat cu mulți ani înainte de exercitarea funcției de primar, ”fără ca subsemnatul să fi prestat servicii, să fi exercitat atribuții profesionale sau să fi desfășurat vreo formă de activitate remunerată în cadrul acelei asocieri”.

”În opinia mea, tocmai aici apare absurdul acestei situații: existența unei incompatibilități este susținută în lipsa elementului esențial pe care legea îl impune pentru existența ei. Din respect pentru adevăr, pentru cadrul legal și pentru cetățenii Municipiului Turda, consider necesar ca aceste aspecte să fie explicate public în mod clar și echilibrat”, susține primarul.

Matei nu contestă veniturile de 10.003 lei, realizate în perioada exercitării mandatului de primar, în baza unui contract de asociere în participațiune încheiat încă din anul 2007, cu mult înainte de exercitarea funcției publice de primar, dar susține că nu a prestat nicio activitate, cu atât mai puțin una incompatibilă. ”Ceea ce consider profund discutabil este faptul că simpla existență a unor venituri patrimoniale este prezentată ca și cum ar reprezenta automat dovada desfășurării unei activități incompatibile cu funcția de primar, deși realitatea juridică și contractuală este cu totul alta. Dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 se referă expres la exercitarea unei activități remunerate. Cu alte cuvinte, legea sancționează situația în care o persoană exercită efectiv o activitate profesională și este remunerată pentru aceasta. Or, în cazul de față, nu am prestat nicio activitate în cadrul asocierii și nu am exercitat nicio activitate profesională remunerată”, arată el.
Veniturile sunt comparate de Matei cu dividendele pe acțiuni, ”reprezintă exclusiv venituri patrimoniale rezultate din participarea la beneficiile unei asocieri în participațiune, în baza calității de asociat, exact cum un asociat poate încasa dividende fără să desfășoare activitate efectivă în cadrul societății”.

”Contractul de asociere nu prevede în sarcina mea obligația de a presta activități sau servicii în beneficiul asocierii. Din contră, contractul reglementează exclusiv participarea la beneficii și pierderi, conform cotei stabilite contractual. Prin urmare, vorbim despre venituri cu caracter patrimonial, nu despre remunerația aferentă unei activități profesionale”, susține el.

Raportul ANI nu este definitiv și Matei anunță că îl va contesta în instanța de contencios administrativ. “, unde legalitatea și temeinicia acestuia vor fi analizate de judecătorii competenți, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale prevăzute de lege. ”Voi utiliza toate mijloacele legale pentru contestarea acestui raport, întrucât apreciez că există argumente serioase de nelegalitate și netemeinicie. În același timp, consider că prezentarea publică a unor eventuale consecințe ca fiind deja inevitabile sau iminente riscă să inducă în eroare opinia publică, lăsând impresia existenței unei hotărâri definitive, deși raportul ANI urmează să fie analizat de instanțele competente”, arată Matei.

Citește și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu