Primăria asfaltează ca să se parcheze mai cu spor lângă parcul central
AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - sept. 03, 2014 0 1345
Pe Aleea Stadion, recent modernizată de primărie, se parchează bară la bară pe banda de lângă stadion și sala polivalentă. Respectiva arteră a fost prevăzută ca pietonală în controversatul Planul Urbanistic Zonal elaborat pentru stadion și sala de sport. Se parchează până și în fața și în jurul stadionului în condițiile în care acesta dispune de o parcare subterană cu barieră.
Parcarea aferentă stadionului este ocupată în proporție de 15%, adică aproximativ 45 de mașini sunt parcare în subteranele Cluj Arena. Este vorba despre o medie pe lună.
Consilierul local PNL, Ioan Bîldea, zice că este foarte rău că nu se manageriază mai bine respectiva parcare și că toată lumea parchează cum vrea în zona stadionului și a Parcului Central. Și îi cere lui Boc să trimită poliția locală ca să disciplineze șoferii ilegaliști, mai ales că tariful de parcare este de doar un leu pe oră, ziua, în parcarea stadionului.
Consilierul a menționat pentru actualdecluj.ro că, probabil, primarul nu are interes ca cei foarte mulți polițiști locali să vegheze ca lumea să parcheze la stadion, având în vederere că sala polivalentă de lângă respectivul obiectiv va avea și ea o parcare subterană, chiar mai mare decât cea a Cluj Arena. „Până nu se dă în folosință sala, probabil situația va fi aceeași, dar este mare păcat pentru că lumea acuză că nu sunt locuri de parcare în Cluj și, de fapt, din comoditate se ajunge să se parcheze chiar în parc”, a menționat Bîldea. El a recomandat chiar reducerea tarifului de parcare pentru a face respectivul parking atractiv.
Faptul că stadionul nu este bine manageriat a fost una dintre nemulțumirile exprimate de echipa de proiectare a obiectivului. Care a atras atenția că nu se parchează în respectiva parcare și că seara, din lipsă de fonduri, nu se aprind nici măcar lumininile ambientale de pe aleeile aferente stadionului.
Planul Urbanistic Zonal conceput de arhitectul Adrian Iancu care a fixat în centrul orașului stadionul și polivalenta prevedea aleea Stadion ca pietonală. Vorbim de un PUZ contestat și atacat de arhitecții clujeni pe motiv că, luând în calcul evoluția orașului, zona nu ar suporta pe viitor ansamblul format din cele două obiective.
După cum explica la momentul 2009 Iancu, PUZ-ul a avut la bază un studiu al Search Corporation care permite scoaterea aleii stadion din trama stradală, instituirea de sensuri unice pe malulurile Someșului și dublarea capacității podului Garibaldi. În același PUZ aprobat de administrația locală s-a mai propus: o străpungere între strada Uzinei Electrice și George Coșbuc (cu eforturile primăriei de expropriere), o pasarelă peste Someș și strada Sigismund Toduță pe care să poată circula pe lângă pietoni și bicicliștii, elimininarea bretelei dintre George Coșbuc și Splaiul independenței și crearea unei pasarele peste prima dintre artere, cu acces denivelat.
Aceste prevederi au rămas la stadiul de povești. Radu Rațiu, directorul Cluj Arena, societatea care administrează stadionul spune că este foarte greu să disciplinezi șoferul român care, decât să plătească un leu, mai bine parchează pe borduri ca să-și strice mașina. „Cine parchează pe Aleea Stadion știe că la Cluj Arena avem o parcare. Nu putem obliga pe nimeni să o folosească. Am avut discuții cu poliția locală care, din câte am înțeles a mai dat avertismente celor care parchează nelegal”, a spus Radu Rațiu.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Consiliul Naţional al PNL, reunint duminică pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, din partea coaliţiei de guvernare
ian. 26, 2025 0
-
Daniel David: Avem trei Românii, cea tradițională, a bunicilor noștri, care nu se tem de instituții euroatlantice doar că nu le înțeleg, cea „anti-sistem”, a românilor care nu mai cred în instituțiile statului și care vor să le dea foc, dar și o Românie modernă a celor care cred în instituții și caută soluții
ian. 26, 2025 0