Închide

Primăria are firma care să furnizeze troleibuze noi. Când vin primele bucăți la Cluj. Cum stăm cu tramvaiele noi și cu autobuzele electrice

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 13, 2018 1 723

Unicul ofertant care a depus ofertă la licitația Primăriei Cluj pentru achiziționarea a 50 de noi troleibuze a fost declarat câștigător. Este vorba despre compania Solaris, după cum a informat primarul Emil Boc, firmă care a furnizat Primăriei și autobuze electrice, dar și alte mijloace de transport.

Administrația locală va plăti pentru un troleibuz circa 2.466.000 lei, fără TVA. Termenul de contract pentru cantitatea maximă de 50 de autobuze este de 4 ani, iar mijloacele de transport în comun urmează să ajungă în Cluj pe măsură ce Primăria va face comenzile. Potrivit altor oficiali din instituție, primele bucăți ar putea să ajungă în oraș cel mai devreme în toamna lui 2019.

Valoarea totală a contractului semnat de Primărie cu Solaris Bus este de peste 123 de milioane lei, fără TVA. Achiziția urmează să fie finanțată din fonduri europene, după cum a anunțat primarul Emil Boc. Oficialul a afirmat public că municipalitatea va plăti pe un troleibuz suma de 2.466.000 lei. Noile mijloace de transport în comun vor fi moderne, cu aer condiționat, dotări pentru siguranța călătorilor, vor avea 140 de locuri, din care 36 pe scaune. Ceea ce nu a precizat primarul este termenul la care vor fi livrate primele astfel de mijloace de transport în comun pentru ca cei de la Compania de Transport Local Cluj să le introducă în trafic.

Directorul din Primărie, Ovidiu Cîmpean, a declarat pentru Actualdecluj.ro că cel mai probabil primele troleibuzele noi vor ajunge la Cluj în toamna anului 2019. „Totul depinde însă de semnarea contractului de finanțare din fonduri europene”, a mai spus Cîmpean.

Peste 100 de milioane de euro vrea să acceseze Primăria Cluj din bani europeni pentru susținerea transportului electric nepoluant în oraș. Suma ar urma să garanteze că orașul va avea, în decurs de câțiva ani, pe lângă cele 50 de troleibuze și un număr de 30 de noi autobuze electrice și 24 de tramvaie.

Potrivit lui Ovidiu Cîmpean pentru troleibuze s-au depus două cereri de finanțare, una pentru 30 de bucăți, iar cealaltă pentru alte 20 de bucăți. În ceea ce privește tramvaiele, pentru achiziția lor s-au depus trei cereri de finanțare, fiecare cerere pentru câte opt garnituri. Per total, toate cererile de finanțare totalizează peste 100 de milioane de euro. Pentru tramvaie a depus ofertă la licitația lansată de municipalitate Astra Bus din Arad, companie care a fost declarată câștigătoare și urmează să furnizeze garnituri de tramvaie.
Și în cazul tramvaielor, livrarea lor depinde tot de semnarea contractelor de finanțare din bani europeni de către Primăria Cluj, mijloacele de transport în comun urmând să parvină orașului începând cu finalul lui 2019. Pentru un tramvai se plătește undeva la 1,95 de milioane de euro, modelul fiind Imperio, produs sub licență Siemens, după cum a explicat Cîmpean.
Toate cererile de finanțare sunt în evaluare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. „Am trecut de evaluarea administrativă și de eligibilitate. Acum suntem în etapa tehnico-financiară. După ce trecem de ea, intrăm în etapa pre-contractare. Și doar în etapa de contractare cererile se trimit de la ADRNV la Ministerul Dezvoltării. Apoi urmează semnarea contractului de finanațare”, a precizat Cîmpean.

Vezi și: Câte mijloace de transport noi vrea Primăria ca să îi convingă pe clujeni să își lase mașinile personale acasă

La Cluj au intrat de la 1 iunie în circulație și 11 autobuze electrice, cumpărate de la Solaris Bus, furnizor contractat printr-o licitație organizată de municipalitate. Deja reprezentanții Primăriei au anunțat că au mai comandat 12 autobuze electrice care urmează să fie livrate la finalul acestui an sau începutul lui 2019.

Pe total, administrația a anunțat că dorește încă 30 de autobuze electrice. Ele se cumpără tot de la Solaris, prin suplimentarea contractului, după cum au explicat reprezentanții Primăriei. Și această achiziție urmează să se facă tot din fonduri europene. Despre această cerere de finanațare, Cîmpean a spus că este cea mai avansată. „Am trecut deja de pre-contractare. Urmează ca săptămâna aceasta să intrăm în faza de contractare”, a spus Cîmpean.

La pachet cu benzile dedicate mijloacelor de transport în comun, achizițiile de noi mijloace de transport în comun fac parte din strategia Primăriei de a convinge clujenii să își lase mașinile personale și să folosească transportul public.

Un studiu al Univesității Tehnice arată că în trei ani, introducerea în transportul local, spre exemplu, a 30 de autobuze electrice vor duce la creșterea cu 2% a volumului de călători transportați. Teoretic, introducerea celor 15 autobuze articulate Mercedes vor aduce o creștere cu 1% a volumului de călători până în  2021, dacă luăm în calcul analiza specialiștilor.

Cu vehicule aduse expres pe platoul de la Sala Sporturilor Horia Damian, oficialii Primăriei au anunțat recent că 15 autobuze noi, articulate, Mercedes și Euro 6 vor fi puse în circulație pe liniile 24, 48, 30, 35, 43.

Mijloacele de transport în comun se adaugă celor 40 de autobuze Euro 6 livrate de compania Solaris și puse în circulație în Cluj în 2016, plus încă 24 de autobuze de la Iveco, tot Euro 6. Totalul de autobuze deținut de Compania de Transport Local a Primăriei este de 236.

Noile mijloace de transport în comun vor înlocui vechile autobuze, probabil o parte din cele Euro 2. Asta înseamnă că undeva la 33% din parcul de autobuze al Companiei Locale de Transport va fi Euro 6.

Vezi și:

Cu cât va crește în 3 ani numărul de călători care vor circula cu autobuzele Mercedes în detrimentul mașinilor personale

CTP Cluj-Napoca SA operează la ora actuală pe 47 linii de autobuze, 7 linii de troleibuz, respectiv 4 linii de tramvai. Autobuzele asigură transportul unui procent de 65% din numărul total de călători transportați, troleibuzele asigură transportul unui procent de 23 % din numărul total de călători transportați, iar tramvaiele asigură transportul unui procent de 12 % din numărul total de călători transportați. Datele comunicate de către CTP Cluj-Napoca SA, menționează existența în parcul auto al companiei a unui număr de 236 de autobuze clasice cu motor diesel și normă de poluate cuprinsă între Euro 0 și Euro 6, din care sunt utilizate la vârf într-o zi lucrătoare un număr de 175 de autobuze, respectiv 85 de autobuze într-o zi nelucrătoare, 92 de troleibuze, din care sunt utilizate la vârf într-o zi lucrătoare un număr de 61 de troleibuze, respectiv 32 de troleibuze într-o zi nelucrătoare și un număr de 28 de tramvaie, din care sunt utilizate la vârf într-o zi lucrătoare un număr de 20 de tramvaie, respectiv 9 tramvaie într-o zi nelucrătoare.

Emil Boc a vorbit despre licitația pentru troleibuze la emisiunea Dimineți în Realitate difuzată la postul de radio Realitatea FM. 

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Un comentariu

  1. Cu mentiunea ca acele 22 de tramvaie Astra-Siemens Imperio costa 36,6 milioane de euro (aprox. 1,66 milioane de euro/tramvai). Aia 41 de milioane de euro era valoarea estimata a contractului.