Închide

Pasiunile lui Michael Jordan, unul dintre cei mai buni baschetbaliști din istorie

ActualitateSport by Actual de Cluj - iul. 21, 2022 0 575

Legendarul Michael Jordan este unul dintre cei mai buni baschetbaliști din istorie, având un CV impresionant, în care se regăsesc numeroase trofee. Retras din activitate în 2003, Jordan a avut timp mai mult în ultimii ani pentru pasiunile sale.

Așadar, iată care sunt cele mai cunoscute pasiuni pe care Michael Jordan le are:

1. Golful – Este celălalt sport pe care Jordan îl îndrăgește pe lângă baschet. Încă din adolescență a iubit golful, astfel că a fost văzut adesea pe teren cu crosa în mână. Mai mult, când era încă la facultate, la începutul anilor ’80, el a lucrat chiar ca antrenor pe unele terenuri de golf. În plus, la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, când se pregătea să strălucească alături de echipa SUA, starul mondial a jucat golf în Catalunia alături de staff-ul naționalei de baschet. În ultimii ani, mai ales după retragere, a fost văzut adesea la golf, aceasta fiind una dintre metodele în care alegea să se relaxeze. A jucat alături de nume cunoscute din acest sport precum Justin Thomas, Brooks Keopka, Rickie Fowler și Keegan Bradley. De asemenea, are o relație foarte bună de prietenie cu Tiger Woods, considerat unul dintre cei mai buni jucători de golf din istorie. Cei doi nu doar că joacă golf împreună, dar și-au făcut și concedii împreună și ies adesea în oraș. Ei sunt însoțiți adesea de fostul baschetbalist Charles Barkley.

2. Jocurile de noroc – Michael Jordan alege să se distreze adesea la jocuri de noroc. Preferă jocurile de cărți și ruleta. Blackjack-ul este printre preferatele sale, așa cum s-a putut observa și în documentarul Final Pitch. În cadrul acestuia, fanii au putut vedea cum înaintea meciului 2 la finalelor Conferinței de Est din 1993, dintre Chicago Bulls și New York Knicks, Jordan și tatăl său au călătorit în Atlantic City pentru a juca blackjack într-un cazinou. „Tatăl meu a spus ‘Hai să plecăm din New York, să mergem în Atlantic City’. Am luat o limuzină și ne-am dus să jucăm câteva ore și ne-am întors. Da, îmi place să joc blackjack”, a povestit Jordan. De asemenea, el a fost văzut adesea și la turnee de poker și într-un interviu a dezvăluit că, atunci când este prea ocupat și nu are timp să meargă într-un cazinou, preferă să joace și la Ruletă online. Acest joc distractiv reușește să mențină spiritul competitiv din fostul mare campion, care a afirmat că simte că adrenalina generată de jocurile de noroc îi dă o stare de bine, deoarece niciodată nu îi place să piardă. Îi aduce cumva aminte de vremurile în care era sportiv și renaște spiritul competitiv din el.

3. Baseball – Un atlet desăvârșit, Michael Jordan a îndrăgit și îndrăgește foarte mult și acest sport. Tocmai din acest motiv, pe 6 octombrie 1993, când era în apogeul carierei sale în NBA, Jordan a uimit lumea sportului și și-a anunțat retragerea din baschetul profesionist pentru a se apuca de baseball. Aceasta era una dintre dorințele tatălui său, care murise cu doar câteva luni înainte. Așa se face că pe 7 februarie 1994, cu zece zile înainte de a împlini vârsta de 31 de ani, Jordan a semnat un contract profesionist cu o echipă de baseball pe nume Birmingham Barons, care activa în Minor League Baseball. Jordan a disputat 127 de meciuri pentru această echipă și a avut evoluții decente. Totuși, nu a reușit să facă pasul spre Major League Baseball, dar în 1994 a mai disputat câteva meciuri demonstrative pentru echipa Scottsdale Scorpions. Fără să aibă succesul mult dorit în baseball, Jordan a revenit în baschet. Pe 18 martie 1995 a semnat cu Chicago Bulls, iar o zi mai târziu a început să joace și a reușit 19 puncte contra celor de la Indiana Pacers. După revenire, Jordan a mai câștigat trei titluri alături de Bulls, ajungând la un total de 6.

Michael Jordan, unul dintre cei mai buni baschetbaliști din istorie

Michael Jordan este considerat de multă lume cel mai bun baschetbalist din istorie. El a trăit cele mai bune momente ale carierei la Chicago Bulls, echipă pentru care a evoluat între 1984-1993, respectiv 1995-1998. De asemenea, între 2001 și 2003 a evoluat pentru Washington Wizards.

Jordan are în palmares șase titluri de campion în NBA, iar tot de atâtea ori a fost ales MVP-ul finalelor NBA. De asemenea, de cinci ori a fost desemnat cel mai valoros jucător din NBA. A prins partidele All-Star Game de 14 ori, iar de trei ori a fost desemnat cel mai bun jucător. Numărul 23, pe care l-a purtat la Chicago Bulls, a fost retras atât de această echipă, dar și de Miami Heat, în semn de respect pentru ceea ce a însemnat în baschet. În prezent este antreprenor și are o avere estimată la peste 2.1 miliarde de dolari.

Acest text are caracter PUBLICITAR

Nici un comentariu

Scrie un comentariu