Închide

Clujean de 23 de ani, sub control judiciar după ce și-ar fi amenințat fosta concubină de 16 ani în timpul unui apel video

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 20, 2026 0 22

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut ieri la Cluj de către Poliție și ulterior cercetat judiciar, e acuzat de infracțiunea de amenințare.

Polițiștii din Apahida au dispus ieri reținerea pentru 24 de ore, a unui tânăr de 23 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Aceștia spun că din verificări a reieșit că în 18 iulie în jurul orei 19 acesta, din comuna Apahida, i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență unei minore de 16 ani, din aceeași comună, fostă concubină, în cadrul unui apel video. Totodată, din cercetări a rezultat că pe numele tânărului era emis un ordin de protecție provizoriu monitorizat electronic, însă acesta nu prevedea interzicerea oricărei forme de contact între cele două persoane.

La expirarea mandatului de reținere pentru 24 de ore ieri procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu monitorizare electronică. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz.

Fotografie cu caracter ilustrativ generată de AI

Nici un comentariu

Scrie un comentariu