Închide

FOTO/VIDEO The Cure și Keanu Reeves au închis ediția din 2026 a Electric Castle de la Bonțida/Festivalul s-a încheiat cu o medie de peste 65.000 de participanți pe zi

ActualitateFestivalTop News by Actual de Cluj - iul. 20, 2026 0 123

festival cluj electric castel

Electric Castle 2026 s-a încheiat luni dimineață, după patru zile în care, au arătat organizatorii, peste 262.000 de participanți au trecut pragul domeniului Castelului Bánffy din Bonțida. Echipa festivlaului spune că adevăratul headliner al ediției a fost publicul, care a transformat festivalul într-o experiență ce a depășit cele peste 200 de concerte și show-uri din program.

Ultima seară a fost dedicată fanilor rock. The Cure a susținut unul dintre cele mai așteptate concerte ale ediției, cu un recital de aproape două ore. O reprezentație fără multă vorbărie cu publicul dar în care au interpretat cele mai cunoscute piese din carieră.

Pe aceeași scenă a urcat și Dogstar, trupa din care face parte actorul Keanu Reeves. Prezența starului de la Hollywood a atras mii de spectatori. Nici Keanu nu s-a conectat cu publicul de la Bonțida și a rămas discret în spatele chitarei.

În paralel, aproape 5.000 de festivalieri au urmărit pe ecranul amplasat în festival, pe scena Hangar, finala Cupei Mondiale, câștigată de Spania.

Înainte de recitalul trupei legendare The Cure și a trupei lui Keanu, pe scena principală a festivalului a urcat și noua trupă românească Om la Lună care a câștigat în ultimii ani tot mai mulți fani tineri. De altfel, o participantă, ziaristă, a ținut să arate că tot mai mult public tânăr e interesat de legendele rock. „The Cure. Atât artă, cât și precizie. Robert Smith are vocea de la primele albume, instrumentalul e cristal. (…) Media de vârstă a publicului e până în 30 de ani. Asta înseamnă să fii legendă.” Și solistul trupei Om la Lună, fost angajat în media, a urmărit concertele celo de la Dogstar și The Cure.

Duminică a și plouat puțin cu soare și s-a format un curcubeu timid deasupra festivalului.

Organizatorii spun că ediția din acest an va rămâne în memoria participanților și prin momentele devenite virale pe rețelele sociale: Tyler Joseph, solistul trupei Twenty One Pilots, purtat pe brațe de fani în timpul concertului, recitalul susținut de Nothing But Thieves sub stejarul emblematic al festivalului sau îmbrățișările oferite de LP spectatorilor după ce artista a coborât de pe scenă.

Solistul trupei Luna Amară, Mihnea Blidariu, muzician din Cluj, a publicat un mesaj după încheierea Electric Castle 2026, pe care îl descrie drept „un fel de cronică” a celor patru zile petrecute la Bonțida. Artistul spune că festivalul a fost o călătorie muzicală în care a trecut prin zeci de concerte, de la Socol și Kneecap până la Archive, Nothing But Thieves, Dogstar și The Cure. „Cu ei am dansat, am intrat în moshpit, circle pit și wall of death, am lăcrimat, m-am pierdut, m-am găsit, am rămas mască, m-am entuziasmat peste măsură, am simțit că aparțin și am uitat de toți și toate”, a scris Blidariu. Printre momentele preferate ale ediției, muzicianul a enumerat concertul Luna Amară, prestația trupei Archive, atmosfera de la concertele punk și faptul că a dansat alături de fiica sa, Sofia, în timpul recitalului The Cure. Blidariu a clarificat și un moment din concertul Luna Amară, după ce unii spectatori l-au întrebat dacă mesajele de pe scenă reprezentau o susținere pentru Călin Georgescu. Artistul a respins această interpretare și a spus că formația critică atât „demagogii conservatori”, cât și „falșii profeți angajați de Putin”, afirmând că este de partea cetățenilor și împotriva manipulării.

Tot în ultima zi a festivlaului, trupa orădeană Celelalte Cuvinte a marcat pe scena Hangar un număr de 45 de ani de activitate printr-un concert susținut la Electric Castle 2026.

Electric Castle a făcut publice și câteva cifre ale ediției din acest an. Roata panoramică a fost folosită de 4.600 de ori, festivalierii au consumat 17.800 de porții de cartofi prăjiți și au parcurs, în medie, aproximativ 25.000 de pași pe zi între scene. La magazinul oficial al festivalului s-a înregistrat un record de vânzări pentru tricourile Twenty One Pilots, din care s-au cumpărat aproximativ 1.000 de bucăți.

Organizatorii au pus deja în vânzare primele abonamente pentru Electric Castle 2027. Prețurile promoționale pornesc de la 139 de euro pentru accesul general și de la 109 euro pentru abonamentele Youth25, oferta fiind disponibilă pentru o perioadă limitată.

electric castle bontida
sursă: EC
sursă foto: Miluță Flueraș
the cure ec castle
Foto: Andreea Nemeș
electric castle
sursă foto: Rareș Mocan
electric castle
foto: EC
electric castle
foto: Actual de Cluj
luna amara mihnea blidariu
sursă foto: Miluță Flureraș
sursă: Actual de Cluj
sursă: Actual de Cluj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu