Închide

Parcul „La terenuri” din Mănăștur va fi intabulat

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - ian. 29, 2018 1 3210

Jumătate de hectar de teren din zona La Terenuri din cel mai mare cartier al orașului, Mănăștur, va fi intabulată de către Primărie în perioada următoare. Astea sunt rezultatele anunțate la un an de la primele promisiuni privind viitorul zonei verzi La Terenuri, unde sunt puține parcuri.

Primarul Emil Boc a anunțat la dezbaterea proiectului de buget al orașului pe 2018 că vestea bună pentru amenajarea acestei noi zone de agrement în Mănăștur este legată de faptul că demersurile făcute până acum de Primărie vor duce la intabularea a 5000 de mp de teren aflat în domeniul public. În paralel, a mai spus primarul, se continuă identificarea proprietarilor pentru întregirea suprafeței respectivului parc de la jumătate de hectar la cele câteva hectare existente în zonă.

Boc a mai spus chiar că Primăria se află în proces de identificare și a proprietarulor de terenuri din zona Între Lacuri pentru crearea parcului Est.

Anul trecut, la dezbaterea organizată de municipalitate în cartierul Mănăștur privind bugetul pe 2017, Boc spunea că își dorește să mai facă o bază sportivă ca cea din Gheorgheni și în cel mai mare cartier al orașului. În acest sens, a dat asigurări că se studiază posibilitatea ca zona cunoscută sub denumirea La Terenuri din cartierul Mănăștur să preia acest proiect.

Complexul sportiv pe care primăria l-a amenajat cu fonduri preponderent de la Compania Națională de Investiții pe 9 hectare în cartierul Gheorgheni a fost deschis în 2016 și deja este frecventat de sute de clujeni amatori de sport sau plimbare. Statistica primăriei atestă că sunt peste 3500 de vizitatori, în fiecare zi la finalurile de săptămână.

De zilele Mănășturului, în 2016, s-a lansat o petiție către primărie pentru transformarea oazei verzi La Terenuri (zona apreciată și folosită, dar cu statut juridic incert) într-un parc de care să beneficieze întreg cartierul, printr-o investiție publică. Petiția a adunat până acum peste 1700 de semnături și a fost inițiativa Asociației Colectiv A, cea care de câțiva ani s-a implicat în cartierul Mănăștur și a convins oamenii să utilizeze zona verde nefolosită.

Inițial primăria nu a dat niciun răspuns petiției. Apoi, în luna august, primarul Emil Boc a spus pe facebook că ia în calcul ca primăria să se implice și să dea o utilizare publică respectivei zone.

Citește și:

Video Parc nou pe modelul complexului sportiv Gheorgheni anunțat în cel mai mare cartier al Clujului

De pe FaceBOC: Primul anunț public privind viitorul parcului La Terenuri din cel mai mare cartier al Clujului

VIDEO De la mănăștureni pentru toți clujenii. Zilele celui mai mare cartier din Cluj, Mănăștur, se lansează cu o petiție: parc în zona La TERENURI, asumat de Primărie

  • author photo two

    Luminiţa Silea

    Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

    Un comentariu

    Scrie un comentariu