Închide

Pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea cheltuielilor bugetare, adoptat de Guvern/Ce s-a modificat în proiectul de lege pus în consultare publică de Ministerul Finanțelor

ActualitateAdministrațieEconomie by Actual de Cluj - sept. 25, 2023 0 360

Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind măsurile fiscale și de reducere a cheltuielilor bugetare, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, citat de economedia.ro.

El a afirmat că au fost aprobate câteva modifică la proiectul de lege.

Astfel, bonurile de masă vor fi acordate ca și până acum. Ministerul de Finanțe are termen o săptămână pentru a propune un proiect de ordonanță de urgență care va limita comisioanele implicate în procesul de eliberare a bonurilor de masă.

Taxa pe valoare adăugată pentru biletele la spectacole, concerte, evenimente culturale și sportive va fi de 9%.

În ce privește calculul impozitului pentru companiile multinaționale, din totalul cifrei de afaceri, pe lângă investiții, vor fi scăzute și accizele, care reprezintă de asemenea o taxă. Iar impozitul va rămâne la 16% din profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri calculată conform criteriilor enunțate.

Potrivit lui Miahi Costantin, reglementarea salariului minim în construcții și în agricultură se va face prin ordonanță de urgență separată. Salariul minim în general, care va crește cu 10 procente, la 3.300 lei, va fi reglementat printr-o Hotărâre de Guvern.

Potirivit proiectului de lege adoptat de Guvern, se propune eliminare facilităților fiscale pentru IT ( La articolul 60, punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:”2. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) – (3), până la 31 decembrie 2028 inclusiv, ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, al ministrului muncii şi solidarității sociale, al ministrului educației și al ministrului finanțelor. Scutirea se aplică lalocul unde se află funcția de bază, pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv, obținute din salarii şi asimilate salariilor realizate de persoana fizică în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu, act de delegare sau detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, după caz.) (vezi și: Boc se preface îndurerat de măsurile fiscale care vor afecta sectorul IT dar uită să spună că el l-a propus pe Boloș ministru, ba chiar l-a implorat să accepte o poziție de ministru din partea PNL)

Guvernul a eliminat din proiectul de lege privind măsurile fiscale una din reformele din administrația locală, potrivit noului proiect publicat de executiv. E vorba despre prevederea din proiectul inițial, care spunea că administrația locală (primării, consilii județene) nu pot cheltui mai mult de 2,5% din veniturile proprii pentru concerte, festivaluri, zilele localității etc.

Astfel, în proiectul inițial publicat pe 19 septembrie de Ministerul Finanțelor, la articolul Art. XXIX era stipulat că :

”Începând cu exercițiul bugetar al anului 2024, la elaborarea și aprobarea bugetelor locale, cheltuielile efectuate de autoritățile publice locale aferente capitolului bugetar ”Cultură, Recreere și Religie” nu pot depăși 2,5% din veniturile proprii realizate în exercițiul bugetar precedent. La determinarea procentului de 2,5% aplicat asupra veniturile proprii nu se includ cheltuielile destinate activităților sportive, recreative precum și instituțiile publice de cultură indiferent de natura acestora și forma lor de organizare. Cheltuielile cu activitățile sportive trebuie să aibă bugetele de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâre distinct de către autoritățile publice locale/județene precum și grilele de salarizare pentru întreg personalul care deservește activitatea sportivă. Nu se includ de asemenea cheltuielile aferente proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile”.

Acum, acest procent a dispărut din noul proiect de lege.

UDMR a criticat dur această prevedere, spunând că încalcă autonomia locală și decizia autorităților locale.

În schimb, Guvernul a decis să renunțe la prevederile care lăsau ONG-urile fără sponsorizările de la firme.

Astfel, sponsorizările oferite de companii vor fi scăzute din impozitul minim datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:
1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri; pentru situaţiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;
2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit.

Documentul poate fi citit AICI

Guvernul a estimat că măsurile vor aduce un impact financiar pozitiv de aproape 20 de miliarde lei în anul 2024, în timp ce cheltuielile bugetare se reduc cu circa 3,37 miliarde lei.

Proiectul de lege adoptat de Guvern  proiectul urmează să fie trimis în Parlament, în procedura de asumare a răspunderii.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de guvern de luni,  25 septembrie, că a fost finalizat pachetul de măsuri fiscale pe care își va asuma răspunderea în Parlament. „România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 de miliarde de lei, plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an”, a declarat prim-ministrul care a spus că nu este vorba de măsuri de „austeritate”. „Austeritate a fost când s-au tăiat în 2010 salarii și pensii și s-a majorat TVA-ul de la 19 la 24%”, a declarat acesta, citat de digi24.ro. Ultima variantă a proiectului a fost deja publicată, de Guvern, după o discuție între liderii coaliției și ministrul finanelor, premierul urmând să își asume răspunderea în Parlament în această săptămână.

Vezi și:

Pachetul de măsuri fiscale urmează să fie adoptat astăzi de Guvern / Care sunt cele mai importante prevederi ale proiectului de lege

Nici un comentariu

Scrie un comentariu