Închide

Magnații din construcții se înjunghie pe la spate. Miza: baza sportivă din Grigorescu

EconomieTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 16, 2014 0 477

Firmele care s-au desprins după anii ’90, din muribunda întreprindere Trustul de Construcții Cluj, nu și-au încheiat nici până astăzi socotelile în privința unor proprietăți importante de pe teritoriul municipiului Cluj Napoca. E vorba despre companiile de construcții (familiile) Transilvania Construcții și Grup 4 Instalații, care își dispută de ani de zile supremația în Cluj, pe tot ceea ce înseamnă contracte de lucrări, publice sau private. Cele două mari familii se luptă să-și împartă Baza Sportivă din Grigorescu. În prezent, acest obiectiv se află în proprietatea statului și în administarea Transilvania Construcții. Reprezentantul Grup 4 Instalații, Ioan Așchilean, susține însă că a fost emisă o sentință definitivă a instanței care atestă că această bază sportivă aparține tuturor grupurilor desprinse din vechiul Trust de Construcții, nu doar companiei Transilvania Construcții.

„Noi ne-am judecat ani de zile pentru a demonstra că această bază sportivă este și a noastră. Au fost mai multe procese, ele s-au comasat și în final s-a decis că Grup 4 Instalații deține undeva la peste 18% din acest obiectiv. De asemenea, celelalte firme desprinse din Trust, Rutrans, poate chiar și Napoca Construcții – nu știu sigur dacă ei au rămas – dețin, de asemenea, mici procente. Transilvania Construcții a rămas cu peste 50% din proprietate. Acum că s-a stabilit procentajul, avem obligația prin lege,să intrăm cu acest teren în capitalul social al companiei”, a explicat Ioan Așchilean, șeful Consiliului de Administrație al Grup 4 Instalații.

Pentru stabilirea dreptului de proprietate, firmele au obligația să solicite de la Consiliul Județean certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Dacă plenul Consiliului acceptă să emită acest certificat, se trece la evaluarea imobilului, la modificarea capitalului social al companiilor implicate, urmând ca acționar să intre și statul român (prin AVAS).

Reprezentanții Transilvania Construcții au primit încă de luna trecută certificatul de atestare a proprietății și sub nici o formă nu acceptă vreun alt partener în acționariat, în afara statului. Directorul general al societății Transilvania Construcții, Andrei Timofte, a precizat că sentința despre care vorbește Ioan Așchilean nu e clară și că nu stabilește nici un acționariat. Tatăl său, Mircea Timofte, a oferit chiar mai multe explicații. El apreciază că atâta timp cât baza sportivă a fost administrată strict de Transilvania Construcții, nu există nici un motiv ca Grup 4 Instalații sau altcineva să intre în acționariat. „Noi deținem dreptul de administrare, iar statul este încă proprietar pe acest teren. Am obținut deja certificatul de atestare a proprietății, acum facem demersurile pentru evaluarea terenului, am angajat un expert, nu mai există nici o problemă în ce ne privește. Baza sportivă ne apraține nouă și AVAS-ului. Nu știu ce spun cei de la Grup 4 Instalații. Dacă aveau sentință, cum spun, trebuia să o pună în executare, să vedem, unde reiese că ei sunt proprietari?”, a comentat Timofte.

Transilvania Construcții a depus pe cont propriu solicitare pentru obținerea certificatului de atestare a proprietății încă de luna trecută. Acum a venit rândul Grup 4 Instalații să facă același lucru. Indiferent cum se comportă Transilvania Construcții, celelalte firme care au obținut câștig de cauză în instanță trebuie să urmeze aceeași procedură pentru a-și introduce această proprietate în capitalul social, a explicat Ioan Așchilean: „Am depus o solicitare pentru eliberarea certificatului de atesatre de proprietate pentru acest teren, iar dacă îl obținem vom angaja un expert evaluator, așa cum spune legea”. Rămâne de văzut dacă cele două mari familii de constructori vor ajunge, vreodată, la o înțelegere.

Trebuie spus că Baza Sportivă din Grigorescu însumează 9 terenuri de tenis cu zgură, 2 terenuri de fotbal cu suprafață sintetică, la standard UEFA, dotate cu nocturnă, o sală pentru baschet, volei, tenis, gimnastică și alte activități sportive, vestiare, zonă cu terasă și restaurant, parcare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare