Închide

Câţi bani merg spre familia Buzoianu după vânzarea firmei sibiene din energie Retrasib. Intră în şantierul fostului Pufarin

EconomieTop News by Kristina Reştea - sept. 17, 2014 0 724

 

Un grup german cu afaceri anuale de peste 500 de milioane de euro va prelua integral compania sibiană Retrasib, producătoare de motoare, generatoare şi transformatoare electrice, acum controlată de familia Buzoianu, care la Cluj este implicată în afaceri în domeniul imobilar, hotelier şi agricultură. Anunţul oficial privind oferta de preluare a fost făcut luni, dar procedurile sunt încă în desfăşurare. Investitorii clujeni spun cu cât mai rămân după achitarea unor datorii bancare, câţi bani vin la Cluj şi pentru ce vor fi folosiţi.

SGB-SMIT, un producător german de transformatoare, urmează să achiziţioneze integral compania sibiană Retrasib în cadrul unei oferte de preluare voluntară, pentru aproximativ 34 milioane de lei (7,7 mil. euro). Mai precis, SGB intenționează să achiziționeze toate acțiunile emise și aflate în circulație, adică 100.012.054, la un preț de 0,3414 lei pentru fiecare acţiune Retrasib, potrivit unei informări transmise luni Bursei de Valori Bucureşti. Cel mai mare acţionar al Retrasib este în acest moment societatea Institut Proiect din Cluj, controlată de familia Buzoianu, care deţine 50,4% din acţiunile firnei sibiene, iar un alt acţionar semnificativ este Scando Trading, un furnizor de transformatoare de putere, cu un pachet de aproape 25% din capital.

Prin Institut Proiect şi alte firme din grup, oamenii de afaceri clujeni Octavian şi Călin Buzoianu controlează aproximativ 55% din companie, aşa că, după finalizarea tranzacţiei, aceştia ar urma să încaseze circa 4,3 milioane de euro.

„Cea mai mare parte din această sumă merge către bancă (Piraeus, pentru acoperirea unor credite contractate pentru Retrasib), iar restul banilor va fi utilizat pentru continuarea proiectului de birouri de la Cluj, pentru Cluj Business Center. De fapt, cam tot ce rămâne”, a precizat omul de afaceri Călin Buzoianu pentru Actualdecluj.ro.

Mai precis, clujenii ar urma să mai rămână cu 1 milion de euro, potrivit lui Buzoianu, sumă care ar urma să fie direcţionată aproape integral pentru finalizarea celei de-a doua etape de proiect din cadrul complexului CBC, acum în şantier pe fosta platformă a fabricii de dulciuri Feleacul din Mărăşti. „Am ieşit din afacerile cu energie pentru că ar fi necesitat mulţi bani continuarea lor. Cei de la compania germană au venit la noi, ei ne-au găsit. Ei ar fi vrut să dea mai puţin, noi am fi vrut mai mult şi s-a ajuns undeva la mijloc”, a sintetiza Buzoianu negocierile de câteva luni. Deocamdată, compania germană a lansat oferta publică de preluare, Consiliul de Administraţie al Retrasib a transmis poziţia favorabilă, însă tranzacţia va fi oficial încheiată după îndeplinirea tuturor procedurilor impuse companiei listate la bursă, ceea ce poate să dureze între o lună şi şase luni, spun investitorii.

 

Puteţi consulta AICI Anunţul Preliminar în vederea Ofertei Publice de Preluare Voluntară

 

Cine cumpără, cine vinde, ce se vinde

Grupul SGB-SMIT International este specializat pe producţia de transformatoare de putere şi are unităţi de producţie în Germania, Olanda, Malaezia şi Statele Unite. Compania principală din grup a avut afaceri de 531 milioane de euro şi pierderi de 22 milioane de euro în 2013. Grupul are clienţi în peste 50 de ţări, care includ companii de utilităţi, companii din industrie, producători de aparataj electric şi producători de energie electrică. Extinderea capacităţii de producţie, accesul la o „piaţă atractivă”, dar şi îmbunătăţirea costurilor globale prin prezenţa într-o ţară cu costuri scăzute se numără prinre beneficiile pe care reprezentanţii companiei germane le văd pentru grupul străin după achiziţia societăţii sibiene. Cât despre viitorul Retrasib, societatea ar urma să se dezvolte şi să îşi extindă pieţele în urma schimbării de acţionariat, susţinerea conducerea Consiliului de Administraţie în documentul oficial în care îşi anunţă poziţia favorabilă faţă de oferta lansată de nemţi. Compania germană „nu a indicat că ar avea intenţia de a face restructurări de personal”, se mai precizează. Retrasib a avut anul trecut afaceri de 43 milioane de lei şi un profit net de 2 milioane de lei. În anul precedent, compania avea afaceri de 40 de milioane de lei și o pierdere de 3,1 milioane de lei.

Alături de proiectul de 8.000 mp de birouri, familia Buzoianu mai deţine la Cluj hotelul de 5* Opera Plaza şi o fermă la Jucu, unde societatea Modern Farm administrează terenul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din care s-a „desprins” şi parcul industrial Tetarom III. Proiectul imobiliar Cluj Business Center, acum în lucru, se ridică pe terenul fostei fabrici de dulciuri Feleacul, rămas disponibil după ce fraţii Buzoianu au vândut, în 2008, liniile tehnologice, de fabricaţie şi mărcile producătorului de pufarin şi halva către Amylon Sibiu (parte a grupului Boromir).

 

Citeşte AICI despre proiectul imobiliar de la Cluj al fraţilor Buzoianu

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare