Când reîncepe șantierul pentru birouri pe fostul teren al Pufarinului
Economie by Kristina Reştea - iun. 11, 2014 0 417
Dezvoltatorii de la Felinvest ar putea relua de luna viitoare lucrările pe fosta platformă a fabricii de dulciuri Feleacul. Următorul obiectiv: a doua clădire de birouri din proiectatul Cluj Business Center, adică încă 8.000 de mp de spații care ar trebui livrați pe piață înainte de finalul anului.
„Luna aceasta terminăm cu demersurile pentru autorizare și finanțare, care e aprobată, și sperăm ca din iulie să putem începe lucrările. Am reproiectat și al doilea imobil, așa că aveam nevoie de alte avize”, a menționat Călin Buzoianu, directorul Felinvest. Cu câteva luni în urmă, dezvoltatorii estimau că șantierul va reîncepe în primăvară, însă demersurile de reautorizare, asigurarea bugetului de proiect și procesul de închirere pentru prima etapă au decalat termenele inițial plănuite. Primul dintre imobilele proiectate în cadrul CBC, centrul de afaceri desenat pentru terenul fostei fabrici din Mărăști, a fost livrat în 2013. De asemenea, constructorii au demarat lucrările și pentru un al doilea imobil în vecinătate, însă acestea au fost întrerupte anul trecut. Între timp, proprietarii au reușit să închirieze aproape integral clădirea finalizată (gradul de ocupare acoperit prin contracte a trecut de 90%) și să rezolve finanțarea pentru următoarea etapă de proiect, așa că lucrările vor fi reluate în perioada următoare. Noul imobil, pentru care lucrările au fost demarate și oprite la etajul I, va avea șapte etaje, o suprafață închiriabilă de 8.000 mp și necesită pentru finalizare un buget de aproximativ 5 milioane de euro. Conform calendarului stabilit, noua clădire ar trebui „închisă” până în toamnă, astfel încât în lunile de iarnă să se poată derula lucrările în interiorul imobilului.
Cu toate că primul imobil a fost finalizat în urmă cu câteva luni, spațiile de dimensiuni mari au început să fie preluate abia în această primă jumătate de an. Unul dintre cei mai importanți chiriași este compania de IT Arobs, care preia 1.800 de mp. Alte companii care lucrează sau vor lucra în CBC sunt ReCollection şi Integra sau compania de IT Endava, care urmează însă să renunţe la spaţiul de aici pentru a prelua jumătate din imobilul United Business Center, dezvoltat de ieşenii de la Iulius Group pe malul lacului din Gheorgheni şi aflat încă în şantier.
Gândit pe etape, CBC urma să fie, la finalizare, cel mai mare centru de afaceri din oraș, cu un total de 57.050 mp birouri clasa A şi servicii. Concurența acerbă din piața birourilor și noile proiecte în derulare pe acest segment au modificat planurile dezvoltatorilor de la Felinvest. Acum, proprietarii vor să renunţe la o parte dintre spaţiile de birouri proiectate în favoarea unui bloc de apartamente. Noua modificare de proiect vine ca reacție a pieței, unde concurența pe segmentul de birouri a devenit una foarte puternică în ultimii ani, cu lansarea unor proeicte ca The Office (dezvoltat de NEPI și Ovidiu Șandor), Liberty Technology Park (Fribourg Development), United Business Center (Iulius Group), Platinia (Drusal).
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Val de tentative de fraudă prin mesaje care promit job-uri bine plătite/Oamenii sunt sfătuiți să nu divulge datele personale
dec. 11, 2024 0
-
Amenzi de un sfert de milion de lei în construcții la Cluj, date de inspectorii de muncă, au împărțit zeci de amenzi, dar și avertismente, în două cazuri au închis activitatea
dec. 11, 2024 0