Închide

Incidente la U-Hermannstadt. Un jandarm a fost lovit și a fost dus cu ambulanța

SportTop News by Catalin Suciu - iun. 09, 2019 2 414

Incidente grave la partida Universității Cluj. Un suporter al clujenilor a intrat pe teren, a fost ajuns în fața peluzei Universității și pus la pământ de oamenii de ordine.

Mai mulți fani din peluză au coborât și au intrat la rândul lor pe teren, moment în care s-a iscat un conflict cu jandarmeria, iar un jandarm a căzut la pământ fără, lovit la cap, fiind preluat de echipajele de pe ambulanță.

Reacția Jandarmeriei

„În minutul 88, un suporter al echipei U Cluj a pătruns pe teren. Când a ajuns pe pista de alergare, în dreptul peluzei 1, un grup de aprox 15 suporteri ai echipei U Cluj au pătruns și ei pe pista de alergare. Pentru evacuarea acestora s-a intervenit cu o rezervă de interventie, moment în care, un scaun aruncat din tribună l-a lovit pe un jandarm în vârstă de 44 de ani, din cadrul echipei de dialog, în zona capului, acesta căzând l-a pământ. Acesta a primit primele ingrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat la UPU pentru investigații amănunțite. Vom reveni ulterior cu alte informații”, transmite Jandarmeria Cluj.

2 comentarii

  1. intrun coment acum putin timp iti scriam de huliganii din galeria pe care o adori. din pacate nemicrobistii asta vad. huligani. la fel ca ieri.
    si voi din presa si cei din club nu va delimitati clar de astfel de animale. trist. pt ca nu aveti acest curaj, nu meritati sa fiti in A

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare