E vineri seara, am trecut bine de ora 22.00, întunericul s-a lăsat deja de mult peste oraşul bătrân de 700 de ani şi lumea a umplut Piaţa Unirii, cu ochii spre Catedrală.

Şi acum, vă propunem un exerciţiu de imaginaţie, pentru care avem nevoie de două elemente:

1. Imaginaţi-vă Piaţa Unirii goală. Da – goală! Aşa cum ar fi arătat fără să se fi construit încă biserica Sf. Mihail, ca şi cum aţi avea în faţă un uriaş platou de piatră cubică.

2. La punctul Doi ne ajută o imagine moştenită de la Escher: o mână, desenată de o mână, desenând o mână.

Genialul artist olandez care stăpânea maestru matematica ne-a lăsat, printre altele, şi imaginea aceasta:

Escher. Sursa foto: https://en.wikipedia.org/w/index.php?curid=3475111

Şi acum să ne imaginăm aşa: desenată de o mână, o astfel de mână (numai că una uriaşă, transparentă şi imponderabilă) ţine un creion gigantic, care, în loc de mină negricioasă, are în vârf o săgeată de lumină. Cu acest creion cu vârf de lumină, mâna invizibilă începe să traseze linii în aer. Linii strălucitoare. Elegant, perfect şi sigur, în faţa noastră şi mai sus de noi, pe marele platou de piatră cubică, din întuneric, apare, haşurată, ca într-un desen de bandă desenată: frumoasa biserică gotică! Nu ştii ce vezi, dar te gândeşti: o fi scheletul Catedralei (construit în câteva linii trasate inginereşte)? sau o fi sufletul clădirii (care străbate în linii luminoase)?

De fapt, e ceva mult mai pământean şi mult mai tehnic de atât: artistul vizual Bordos László Zsolt a pregătit pentru edificiul gotic o videoproiecție live, pentru aniversarea de 700 de ani. Artistul e un tânăr care a intrat în zona artei studiind pictura la Brașov și care e acum unul dintre cei mai apreciați artiși de video mapping din lume – a prezentat lucrări în New York, Los Angeles, Paris (turnul Eiffel), Dubai, Roma sau Moscova. „Am fost dezamăgit de pictură și am considerat că apariția calculatorului a adus un nou mijloc de exprimare, care oferă oportunități nenumărate pentru abordarea artistică. Noua tehnologie poate aduce frustrare pentru cei din zona picturii, cum a făcut-o apariția fotografiei la vremea sa, dar eu cred că tehnica îmbogățește, de fapt, arsenalul artistului vizual. Am vrut să trec de la 2D la 3D, să fiu pictorul care desenează a treia dimensiune”, spunea Bordos, în urmă cu câteva zile, la o prezentare înaintea proiecţiei.

Vezi şi:

Artistul care va “redesena” catedrala Sf Mihail, cu lumini: a început cu studiul picturii și a ajuns să facă video-proiecții pe turnul Eiffel și Burj al Arab. Bordos Zsolt: “Am vrut să fiu pictorul care desenează a treia dimensiune”

Cumva, tot la imaginea lui Escher ajungi, dacă te gândeşti: o mână desenează o mână, doar că jocul s-a schimbat: omul desenează cu calculatorul, pe care tot omul l-a „desenat”.

A treia dimensiune…

Acum, Bordos a fost chemat de cei de la Zilele Culturale Maghiare să se joace cu biserica din piaţă, cum a făcut-o cu turnul Eiffel, cu Burj al Arab sau cu vreun dom de planetariu, fiindcă ieri Clujul a împlinit 700 de ani de când e oficial oraş. Mai precis: în 19 august 1316, un document emis de regele Carol Robert de Anjou acorda Clujului statutul de oraș. Clujul ajuns „civitas”, cu diplomă şi privilegii acordate de regele Ungariei, e serbat la Cluj, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare (e serbat, deci, nu de primărie, dar printr-un eveniment susţinut şi de primărie).

Mai multe despre istoric şi privilegiile istorice:

Clujul sărbătorește azi 700 de ani de când e oraș dar nimeni nu știe unde e documentul original

Încă de dinaintea începerii ediţiei din acest an a Zilelor Culturale Maghiare, organizatorii de la Asociaţia Clujul Comoară anunţau că punctul culminant (şi cea mai costisitoare acţiune din programul de 2016) urma să fie proiecţia 3D din Piaţa Unirii. Nu e de mirare, aşadar, că, înainte de 22.00, lumea a început să se înghesuie pe latura sudică a pieţei, lângă gardurile nou instalatului şantier, cu faţa spre Catedrală. Pe latura vestică, Opera Maghiară de Stat îşi desfăşura încă reprezentanţia – spectacolul lui Erkel Ferenc, Hunyadi László. Aşteptând cu interes proiecţia 3D, ascultăm operă şi ne uităm, mereu, înspre catedrală. „Abia aştept să văd proiecţia. Nu am mai văzut aşa ceva, adică nu Live. E foarte tare! Dacă iese ok, e ceva super tare”, împărtăşeşte un tânăr, familiarizat cu video-mapping-ul, fiindcă încercase înainte să estimeze numărul de proiectoare de care ar fi nevoie. Dintr-un grup, din dreapta, se aud deja voci nerăbdătoare, pe care respectul pentu operă nu le cucereşte. „Nu mai pleacă mătuşa de pe scenă! Păi de ce să plece?”, zice careva. „Pisti, să vină Armin!”, lansează amicul, drept răspuns. „Hă-hă!”. De la DJ-ul Untold şi Operă, se trece rapid la alte subiecte: aflăm că dacă stadionul Cluj Arena se făcea pe Valea Gârbăului, oraşul putea găzdui un Tomorrowland (pentru fanii festivalului belgian) şi, imediat după, vine o altă informaţie: Turcia e instabilă, nu mai e variantă acceptabilă de vacanţă. Dincolo de mulţimea nerăbdătoare, dinspre strada Napoca, se aud sirene. Lumea se separă în două valuri: unul se retrage înspre gardul de şantier, iar o altă jumătate de mulţine, în alt val, merge înspre Piaţa Unirii. Marea de nerăbdare se desparte în două, să lase cale liberă Ambulanţei.

„Asta face parte din show?”, glumeşte totuşi o voce şi lumea îşi revine rapid din gândurile sumbre pe care poate să ţi le trezească o ambulanţă în misiune. Spectatorii (ne)răbdători se regrupează, mereu cu faţa spre Catedrală. Artiştii Operei îşi duc mai departe spectacolul (după multe ore muncite, te gândeşti, iar noi stăm cu faţa spre zid, aşteptând luminiţe). În acelaşi timp, o mulţime consistentă care a prins locurile de pe scaunele din faţa scenei urmăreşte conştiincioasă reprezentaţia – spectacolele în aer liber, de operă şi teatru au început să facă parte din agenda Clujului şi prind la public. Pe latura de sud a pieţei, în zona celor care s-au pregătit de video-mapping se aşteaptă, mai departe. „Ce frumos se vede Carul Mare!”, constată o doamnă, cu ochii spre cer. Ceva mai departe de Operă şi Carul Mare, în zona vecină, un grup de copii – sunt copii, spre început de adolescenţă – stau înghesuiţi cu privirile spre smart-phone-uri. Sunt 3, 4 micuţi şi toţi au smartphone. Fac selfie-uri, în care nu se vede nimic din piaţa întunecată, numai feţele lor, luminate de alte smart-phone-uri. Tata îi ajută: cu smart-phone-ul său îi „luminează” pe cei mici, ca ei să îş facă alte poze luminoase. Spectacolul „Selfie” e întrerupt doar de show-ul care se pregăteşte să înceapă. Artiştii de la Operă au încheiat, au fost aplaudaţi şi s-au retras rapid de pe scenă, iar acum o voce ne anunţă, bilingv, ce e cu sărbătoarea de 700 de ani. Urmează proiecţia.

Luminile se sting, în piaţă e întuneric, Catedrala a „dispărut” din peisaj, doar crucea luminată din vârf a rămas vizibilă şi pare să plutească singură, undeva, deasupra. Şi apoi, pe muzică: lumini, umbre, alte lumini, alte umbre, desene, fragmente, frânturi. Năvălesc litere pe zidul bisericii. Literele se amestecă grăbite şi zboară, ca stoluri de păsări. În filmuleţul 3 D apare, dintr-o dată, profilul sobru al Regelui Matei. Se aplaudă! Regele Matei, cel din piaţă – statuia, e cu spatele la Catedrală, stă cu spatele la film. Dar îţi aminteşti ceea ce tocmai ţi-a spus un ghid la un tur: „noi stăm cu spatele la obiectiv când explicăm, ca să ne auziţi mai bine, să vorbim cu voi. Noi am văzut deja de multe ori obiectivul”. Aşadar, în spatele regelui, se derulează bucăţi din istoria Clujului.

Foto: Lucian Nuta

Se vede un peisaj medieval, apare şi figura lui Carol Robert de Anjou. Sunt imagini colorate, desene şi apoi iar se întunecă suprafaţa. Din când în când, Catedrala îţi apare doar schiţată din câteva linii luminoase. Alteori arată ca un desen haşurat. La un moment dat, conturul clădirii pare aşezat pe o tavă mobilă, care, rotită cu 180 de grade, îţi arată interiorul edificiului gotic. Da – acum se vede, proiectat pe biserică, chiar interiorul bisericii. „Pfai, ce tare!”, „Fain!”, „Ce faaain!”, se aude din toate părţile.

8 minute, 8 minute şi un pic de magie. Un profil de umbră trece pe clădire, încă unul şi încă unul – un şir de arătări întunecate merg cocoşate. Şi din nou lumină.

Lumina se stinge, desenele se risipesc, se face linişte. Dar mai e ceva! Pe acoperişul întunecat se iveşte din nou o imagine: apare, trecând caraghios şi simpatic, corbul Oszkar (mascota Zilelor Culturale Maghiare). Vine din partea dreaptă, se opreşte în stânga. Şi biserica e din nou luminată: „VIVAT Cluj – Kolzsvár – Klausenburg 700. Transilvaniae Civitas Primaria 1316 – 2016”. Mii de palme se unesc în aplauze. Imaginea dispare. Şi reapare un mesaj: „Zilele Culturale Maghiare”. Imaginea se stinge. Apare din nou ceva: „Susţine” (sic!). Imaginea se stinge. Apare din nou un mesaj: „Candidatura Cluj Capitală Culturală 2021”. Mii de palme se unesc în aplauze. „Batem Bucureştiul! Clar!”, se entuziasmează, convins, un tânăr din mulţime. Mesajul e scris în trei limbi – română, maghiară şi engleză.

La final, umbra statuii ecvestre a regelul apare pe clădire. Pleacă, vine, e mobilă. Deci nu, nu e umbra statuii, ci e, de fapt, tot o umbră din show-ul de lumini şi umbre.

În aplauze care se sting, spectacolul reîncepe. E bis. Poate de data asta poţi să te aşezi în aşa fel încât să vezi toată piaţa, chiar şi statuia Regelui Matia Corvin, care, din cauza unor bannere publicitare, e parţial ascunsă pentru cei de pe latura sudică.

Spectacolul:

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.