Închide

FOTO/VIDEO: Cronică din iarbă. ”U” și finalul unui sezon nebun

Recomandarea redacțieiSport by Catalin Suciu - mai 20, 2014 0 348

Scăpați de grijile retrogradării, „studenții” au primit vizita echipei  Pandurii Târgu Jiu, o formație fără nici un obiectiv.


Pe Cluj Arena e atmosferă de vacanță cu o oră înainte de meci. Pe ici-colo mai apar câțiva copii însoțiți de părinți care așteaptă să iasă la încălzire cele două echipe. U e salvată de la retrogdare, iar odată cu salvarea a ieșit și soarele pe cerul Clujului, dar spectatorii au rămas acasă. Chiar dacă pentru o parte dintre jucători e ultima apariție în tricoul alb și negru.

Max Nicu nu e nici pe bancă, e accidentat, dar își privește colegii din tribune, nu înainte de se întreține câteva momente cu suporterii. „Să rămâi și din sezonul următor. Nu pleca!”, e mesajul pe care îl primește. Schițează un zâmbet și atât, nu răspunde nici da, nici nu, prelungind, astfel, suspansul.

Teja

Teja le dă titularilor ultimele indicații.  Rezervele sunt deja pe gazon. Printre juniori și fețe mai puțin cunoscute se zărește și Szilagyi, căpitanul de suflet al “U”-iștilor. Are aceeași mimică gravă, seriosă, cu care i-a obișnuit pe fani atunci când intra în teren.  Și pentru el poate fi ultima reprezentație. Și-ar fi dorit, cu siguranță, să aibă parte de o despărțire triumfală, o ultimă apariție după 23 de ani jucați la Universitatea. Astăzi e doar rezervă. Poate că ar fi și meritat un meci de adio.

Sisi

Ies și echipele pe gazon, iar odată cu ele se pornesc și blițuriule fotografilor. Se dă startul. Peluzele sunt goale de această dată,  dar fanii și-au găsit loc la tribuna a II-a. Câteva încurajări și Abrudan ridică lumea în picioare, cu o deviere din careu.  Din spatele porții vezi balonul cum se îndreaptă spre plasă. Iluzie optică, mingea se lovește de bară (4), iar Pandurii pleacă pe contraatac.
În iarbă , fotbalul se schimbă. Antrenorii tribunelor ar trebui să coboare măcar o dată pe teren. Se aleargă, se transpiră, se greșește. Un petec de iarbă nelalocul lui și Borza irosește o centrare dintr-o situație favorabilă.

Borza

Stanca  își pierde cumpătul și țipă la coechipieri,  scăpând printre dinți și câteva invective. Bine că nu l-au surprins camerele postului de transmisie.

 

Mingea e la poarta Universității. Un șut de la distanță,  Veselovski  plonjează, se întinde cu un reflex salvator. Vine și răsplata. „VE-SE-LOV-SKI, Ve-se-lov-ski”. Fanii îl aplaudă la scenă deschisă, Sisiîi scandează numele. Slovacul nu le rămâne dator. Nici ei, suporterii, n-au uitat că portarul apărut de nicăieri a fost omul meciului etapa trecută cu FC Brașov, când Universitatea și-a asigurat și matematic rămânerea în Liga 1.

Vese2

”U” își pierde din elan, se lasă dominată. Acum se joacă mai mult în jumătatea „studenților”.  Lemnaru se zbate, mai face două sprinturi, dar îi cedează genunchiul și se cere schimbarea. Părăsește într-un picior terenul, dar aplauzele publicului nu-l consolează. Mai avea nevoie de două goluri pentru a-l egala pe Antal pe prima treaptă în clasamentul golgheterilor.  A rămas cu 13 reușite, dar a făcut un sezon de nota 10. Tot 10 e și numărul golurilor la care a ajuns în Gruia, în victoria cu CFR, succes istoric obținut de ”U” după o secetă ce părea că nu se mai sfârșește niciodată.

Lemnaru

 

Pandurii controlează meciul, țin mingea departe de poarta lui Stanca și în repriza secundă. În depărtare, la mare distanță se zărește numărul 77 de la gorjeni. Încearcă o centrare și mingea intră în poartă, deviată de Abrudan. „Bravo, copile”, îi strigă Stanca. Șendroiu e mijlocașul cu centrarea și se află la debutul în Liga 1! Lui Grigoraș i-a ieșit din nou pariul.
Nici o problemă, ”U” nu rămâne datoare și răspunde printr-un alt junior, Răzvan Greu, trimis în teren, curajos, de Mihai Teja. Șutul său trece agonizant pe lângă buturile apărate de Stanca.   Stanca intră apoi în gura fanilor Universității, care nu i-au uitat trecutul stelist și îi aduc aminte de Becali și locul unde se află.

Dos Santos face 2-0 cu o execuție simplă, din  careu.  Kovacs se pierde din cauza tinereții și îl ia la țintă de două ori pe Stanca.  Universitatea forțează măcar golul de onoare, dar îl primește și pe al treilea în minutele suplimentare, de la Erico.

Kovacs

E seară pe Cluj Arena. Nocturna se stinge, dar ”U” merge mai departe. Probabil nu în aceeași formulă. Nici nu mai contează.

 

FINAL

 

 

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.