Închide

Fără un plan pentru construcția de noi creșe, Primăria aruncă apă de ploaie în ochii clujenilor: Vouchere de 150 de euro pentru bone acreditate

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 01, 2019 0 269

962 de copii nu au prins loc la creşele de stat în 2019 faţă de 905 copii în 2018. Asta înseamnă că Primăria este pe minus cu cel puțin 9 creșe. Societatea civilă, PSD, USR au cerut de la Boc soluții. Chiar un program de construcție a două creșe pe an. În schimb, primarul Emil Boc a spus public, în ședința Consiliul Local din 1 august, că de două săptămâni lucrează cu aparatul de specialitate și cu viceprimărița UDMR Olah Emese la un proiect de hotărâre care să aducă vouchere de 150 de euro pe care părinții care nu au primit loc la creșe să le folosească pentru a plăti o bonă acreditată.

Fără o cifră privind numărul de bone acreditate în Cluj-Napoca, cu o piață în care vecinii în vârstă își completează veniturile din pensie stând cu bebeluși sau copii și în care părinții oferă cel puțin 2000 de lei pentru a angaja pe cineva care să stea cu copiii, însă cu greu reușesc, Primăria lansează o nouă „bombă”. Ca să spună că face ceva pentru cei 962 de copii care nu au prins un loc în creșele de stat anul acesta.

Chestionat de o mamă care a venit cu bebelușul la ședința de Consiliu Local cu privire la soluțiile pe care Primăria le are în ceea ce privește crearea de noi locuri de creșă, primarul Emil Boc a spus că municipalitatea va mai da în folosință în 2020-2021 430 de noi locuri în creșe și că, pe termen scurt, se intenționează acordarea de vouchere pentru angajarea de bone acreditate.

“În agenda zero a noastră este de a găsi soluţii pe termen scurt şi mediu în această problemă. Pornesc de la următoarea premisă. Astăzi, noi avem 16 creşe în subordine totalizând 1.232 de locuri. Anul acesta am dat în folosinţă 90 de locuri. În fiecare an am dat şi în continuare vor fi date noi locuri în folosinţă. În 2020 se vor da încă 90 de locuri pe Grigore Alexandrescu, iar pe orizontul 2020-2021 vor fi în total 430 de locuri care vor fi date în folosinţă. Asta e pe termen mediu. Ce putem face pe termen scurt? O soluţie este de natură legislativă la nivel parlamentar, care, dacă ar fi adoptată în regim de urgenţă la începul sesiunii parlamentare măcar o parte din pachetul legislativ care există în Parlament cu privire la ceea ce se numeşte pachet de susţinere a natalităţii şi a sprijinirii familiilor tinere. O componentă din acel pachet vizează acordarea de Ministerul Finanţelor a unor vouchere de creşă pentru ca cei care nu reuşesc să obţină la creşele de stat locuri să poată să meargă la o creşă privată, să meargă la un serviciu de bone şi să poată plăti bona respectivă cu acest voucher de creşă. Acest pachet legislativ există în Parlament şi dacă ar fi adoptat ne-ar rezolva o parte din probleme prin posibilitatea acelora care nu au loc în creşă de a accesa o creşă privată sau de a accesa, potrivit legii, o bonă. Sperăm că acest lucru se va întâmpla. Se poate întâmpla în august, septembrie”, a declarat Boc Boc.

Primarul Clujului a mai spus public că, din câte a studiat împreună cu oamenii din Primăriei, legea nu interzice Primăriei să acorde vouchere pentru părinții care doresc să își angajeze bone. Emil Boc a spus că are pregătit un proiect de hotărâre la care a lucrat de două săptămâni împreună cu viceprimărița Olah Emese și cu alți oameni din Primărie potrivit căruia se intenționează acordarea de vouchere de 150 de euro pentru ca părinții care nu au prins loc la creșe să angajeze și să plătească bone autorizate.

“Noi gândim o treabă. Avem astăzi un proiect de hotărâre, e pregătit, e redactat pentru a subvenţiona din bugetul local partea care ţine de bone. Asta am găsit noi ca portiţă legală, dar vom avea nevoie de avizul Curţii de Conturi. Astăzi, proiectul nostru este pregătit pe următoarea formulă: Primăria alocă o subvenţie medie de 150 de euro, adică cei cu venituri mai mici vor avea peste 150 de euro, cei cu venituri mai mari sub 150 de euro, pe lună, pentru a putea să-şi plătească o bonă care este acreditată şi să poată avea sprijin pentru creşterea copilului. Sunt avantaje pe toate planurile. În primul rând rezolvăm o problemă a tinerelor familii, doi, oferim acestor tineri care doresc să stea în ţară un motiv în plus, trei, fiscalizează bona. Se plătesc impozite,  totul e legal, o bonă care poate avea 2,3,4 copii poate câştiga mai mult decât salariul mediu pe economie. Curtea de Conturi are la dispoziţie 30 de zile să ne răspundă. Vorbim de 3-4 luni pentru această subvenţie, până la finalul anului, nu este atât de mare efortul financiar. Anul viitor, vom grada în funcţie de locurile la creşe care se creează, nu putem avea o situaţie exactă să vedem câţi vor apela efectiv la acest sistem”, a fost declarația primarului Emil Boc.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.