Închide

Facem și noi un concurs în orașul ăsta?

OpinieUncategorized by Kristina Reştea - oct. 15, 2014 1 523

 

Dumnezeule! E Frank Gehry în autobuz! E Frank Gehry în același autobuz cu mine! Fac, evident, o poză de paparazzi (altfel nu o să mă creadă nimeni), fiindcă să merg la el și să îi vorbesc nu îndrăznesc.

 

Frank-cu-RATUC

 

Sursa foto: www.e-architect.co.uk

Adevaratul Frank Gehry. Sursa foto: www.e-architect.co.uk

(Prima fotografie e făcută de mine, cu „Frank Gehry” undeva în dreapta. A doua fotografie e a adevăratului Gehry)

 

Numai că îmi dau repede seama că renumitul arhitect de Pritzker nu e în autobuz și asta chiar înainte ca domnul pașnic pe care l-am luat drept „desenator” de clădiri dansatoare și muzee să își dea seama că îl fotografiez prefăcându-mă deloc subtil că pozez peisajul de pe fereastră.

Să fie Frank Gehry la Cluj în autobuz e, de fapt, foarte puțin probabil. Și asta nu fiindcă aș crede că arhitecții celebri nu folosesc mijloacele de transport în comun. Dar… ca să fie un Gehry la Cluj ar fi nevoie ca cineva să îl invite să proiecteze ceva. Sau ca vreo administrație să fie în stare să organizeze un concurs de arhitectură pentru un spațiu public suficient de bine promovat și de interesant încât să atragă oaspeți de afară. Un concurs pe care (ea, administrația) să îl ducă la capăt onest și eficient. Și al cărei rezultat să îl pună în aplicare.

Rar sau, oricum, foarte rar se întâmplă să ne apară în față o opțiune despre care să zicem la prima vedere: da, asta e exact ceea ce vreau! De obicei, ca să ajungi la o soluție bună, alegi, compari, te uiți în trecut, privești spre viitor, analizezi ce fac alții în prezent. Așa e, mă gândesc, și în cazul soluțiilor pentru amenajarea unui spațiu sau pentru proiectarea unei clădiri care să aducă ceva bun în viața orașului. E ca în viața de zi cu zi. E ca în piață: concurența e benefică, competiția aduce varietate, soluții, provocări și răspunsuri la provocări, concursul aduce idei noi. Și apoi, cu o temă bună și cu un obiectiv interesant, cu o procedură bine organizată, orașul ar avea șansa să primească un proiect cu adevărată expunere internațională.

Nu vreau să spun că „ai lor” sunt mai buni, că arhitecții străini sunt mai competenți sau că au idei mai strălucite, că un arhitect de Pritzker are obligatoriu cea mai potrivită soluție pentru Cluj.  Dar ar fi interesant să vedem și astfel de opțiuni. Un oraș merită să aibă idei și propuneri și de la „ai lor”. Dacă tot avem pretenții de europeni (că pretenții avem și nu puține), am putea să încercăm să devenim interesanți și pentru ceilalți europeni.

Ultimul concurs, de altfel singurul cât de cât „recent,” lansat de administraţia locală pentru reamenajarea unor spaţii publice, a fost cel din 2004 pentru modernizarea zonei Bd. Eroilor – Piaţa Unirii. 10 ani mai târziu, administraţia nu a pus în aplicare întregul proiectul – acesta viza şi închiderea circulaţiei pe ambele laturi de est şi de vest ale Pieţei Unirii, plus amenajări specifice în aceste zone. Primăria a mai organizat un concurs pentru stabilirea temei pentru proiectul Centrului Cultural Transilvania. Ați văzut cumva pus în practică proiectul câștigător Centrul Cultural Transilvania? Cât despre organizarea procedurii, o să mai amintesc doar că acest concurs a fost atât de bine gândit încât propunerea echipei reputatului arhitect Dorin Ștefan nu a prins termenele. „Am reuşit să finalizăm conceptul, am găsit o formă de care sunt mulţumit, dar nu am mai avut timp să îl dezvoltăm (la scara cerută). A fost mai mult o licitaţie decât un concurs. La un concurs conceptul e foarte important”, explica Dorin Ştefan la vremea respectivă. Și ce dacă echipa lui Dorin Ștefan a câștigat concurs în Taiwan? Clujul e prea sus ca să aibă nevoie de o propunere din partea lui. În final, s-a ajuns la senzaționala cifră Şapte: șapte societăţi din România (DOAR din România) au depus oferte la concursul de arhitectură pentru proiectul Centrului Cultural Transilvania.

1715 propuneri. Atâtea au fost înscrise în competiția pentru noul Guggenheim din Helsinki, recent lansată. OK, încercăm să nu comparăm, e Guggenheim și e Helsinki și sunt și acolo controverse legate de planuri și bani publici. Și totuși: 1.715 propuneri. Cam așa poate să arate o competiție.

Dar avem un exemplu cu „mai mare decât șapte chiar și de la Cluj: extinderea Bibliotecii Centrale Universitare a făcut obiectul unui concurs de proiecte, unul dintre puţinele realizate la Cluj în ultimii ani, în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România. BCU a lansat în 2010 un concurs pentru realizarea depozitului cu acces liber la raft. Acesta nu a fost ferit de contestații, având în vedere că juriul a avut doar două zile la dispoziţie pentru analiza a 100 de propuneri, dar, chiar și așa, s-a văzut și ceva bun: participarea a fost considerată ca fiind cea mai mare la un concurs de proiecte din România, de după Revoluţie. Nici acest proiect nu îl vedem încă pus în aplicare, dar din acest exemplu putem măcar să desprindem o idee pe tema concursurilor: interes din partea potențialilor participanți există. 100 de propuneri asta zic – că există interes pentru concursuri. Dacă le organizezi în așa fel încât să dai șansa celor interesați să participe.

La Cluj, s-au mai promis multe: concurs pentru amenajarea străzii Kogălniceanu (care poate ar avea șanse și ar merita să fie pietonală), concurs pentru reamenajarea Pieței Mihai Viteazul (amplasată ultra-central, piața cu un cinematograf, prăfuită și încâlcită), concurs pentru Belvedere (unul dintre cele mai interesante puncte ale orașului, greu accesibil și cu nevoie de intervenții de reabilitare). În unele cazuri, au început demersuri, s-au semnat protocoale de colaborare, s-au dat teme, dar toate s-au blocat: revendicări, procese, probleme de proprietate sau cine știe ce alte zeci de posibile motive au stat în calea concretizării promisiunilor de concursuri. Se pare că Orașul nu e în stare să își gestioneze frumos viitorul și că mereu, mereu avem 100 de motive ca să explicăm de ce NU se poate face ceva. Culoarul Someșului ar merita un concurs, fiindcă avem un curs de apă în oraș, dar nu îl utilizăm și nu ne bucurăm de el (dar aici iar sunt piedici legate de statutul și administrarea proprietăților). Una dintre cele mai halucinante explicații pe care am auzit-o din zona administrației privind motivele pentru care se evită concursurile suna cam așa: e scump și e complicat. Și e posibil să apară contestații. ?!?! Păi firește că e mai complicat SĂ FACI ceva decât SĂ NU FACI. Dar poate că merită. Poate că politica celui mai mic preț ca regulă supremă de a decide cel mai bun proiect e nesănătoasă.

Între timp, practica competiției mai e promovată în mediul privat. Se pare că în mediul privat e mai ușor de înțeles rolul concurenței. Un exemplu vine de pe platforma fostei fabrici Libertatea, unde cei de la Fribourg au organizat un concurs, cu participanți invitați pentru a avea câteva propuneri. Sigur, în final, nu doar câștigătorul a fost implicat în realzarea proiectului, au colaborat și alții. Dar am văzut niște opțiuni, niște variante, niște propuneri. Niște concurență.

Și mai vreau să amintesc o părere de arhitect, pe acest subiect, fiindcă poate se simte cineva inspirat. Ce zicea într-un interviu pentru Actualdecluj.ro despre subiectul Concursuri arhitectul britanic Bryan Avery, care a participat ca evaluator în competiţii sau a fost arbitru în comisii care stabilesc acordarea de premii. „Competiţia în sine ce face? Învigorează conversaţia, discuţia. Ca să lansezi o competiţie, trebuie în primul rând să defineşti ce vrei să construieşti şi să fii deschis. Şi să ai o decizie politică. Trebuie să decizi ce vrei şi să formulezi un brief. E foarte important. Vrei să faci oraşul mai frumos, să îmbunătăţeşti infrastructura, foarte bine, dar trebuie să defineşti exact ce vrei. Bucuria competiţiei este că poţi să aduci idei care pot schimba lucruri. Dar cineva trebuie să judece într-un concurs şi trebuie să predai ceva, să livrezi, să ajungi la capăt. Multe competiţii eşuează, uneori se pierde curajul, în faţa costurilor sau a dimensiunii ambiţiilor iniţiale. Ca o procedură de acest fel să fie una de succes, e nevoie de o structură politică puternică. Altfel e pierdere de timp şi bani. Arhitecţii se satură rapid să piardă timp pe lucruri inutile”, punctează Avery.

Deci eu înțeleg așa: ca să avem un concurs bun avem nevoie de o administrație care să înțeleagă rolul procedurii, care să aibă competențele, curajul și determinarea să susțină și să ducă la capăt un asemenea demers. Ați zice că avem așa ceva la Cluj? Eu zic că (încă) nu.

P.S.: Într-o zi mi s-a părut că îl văd pe Alvaro Siza pe o trecere de pietoni aproape de Piața Cipariu. Nu i-am mai făcut poză. Știam deja că nu poate să fie el…

 

  • author photo two

    Kristina Reştea

    Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

    Scrie un comentariu