Închide

Emil Boc: „E criza gunoaielor, de-adevăratelea”. Încă o întâlnire cu Consiliul Județean și cu primăria Feleacu pentru deblocarea situației

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 26, 2015 0 730

Județul n-a făcut depozitul regional, goapa Pata Rât s-a închis, iar acum gunoaiele Clujul pleacă la Alba. E însă o soluție de avarie, doar pentru câteva zile, pentru că municipiul are o cantitate impresionantă de gunoi, iar rampa de la Alba, spațiu limitat de stocare. Contractul între operatorii care ridică gunoiul din Cluj-Napoca și rampa din județul situat la peste 100 de kilometri de noi s-a semnat și s-au dus câteva camioane de probă. Soluția are și implicații financiare a căror costuri încă nu s-au evaluat, dar înseamnă o creștere de tarif. Primarul Emil Boc a inițiat noi discuții cu primaria Feleacu și cu cei care conduc Consiliul Județean pentru urgentarea amenajării rampei temporare în zona viitorul depozit pentru deșeuri, fiind singura soluție care ar salva clujenii – adică aceștia ar avea gunoiul ridicat și nici n-ar mai plăti în plus pentru această operațiune.

feleacu

Primarul Emil Boc a declarat pentru Actuadecluj.ro că în acest moment primăria nu are nicio soluție legală pentru ca orașul să iasă din criza gunoaielor. Și e criză de-adevătateale, mai adaugă edilul. „Vom mai avea astăzi o întâlnire cu Consiliul Județean și cu Primăria Feleacu pentru a urgenta amenajarea rampei temporare pe amplasamentul viitorului depozit regional pentru deșeuri de pe teritoriul comulei Feleacu. Asta ar fi cu adevărat o rezolvare, ca gunoaiele clujenilor să fie depuse tot în Cluj, până se termină depozitul. Până în iulie, putem să ducem deșeurile clujenilor la Alba. Dar chiar și așa este un efort considerabil care presupune costuri suplimentare. Nu costrul de depozitare în rampa de la Alba este o problemă ci costurile de transport, identificarea unor camioane cu care să se ducă aceste deșeuri la 110 kilometri de Cluj- Napoca. Apoi mai este o problemă, cea a orarului rampei de la Alba. Acolo se pot depozita deșeuri între 8 și 16.00. Este o hotărâre de Consiliul Local la ei și un operator privat și nu îl pot modifica. Asta înseamnă că trebuie să modificăm la noi orarul de colectare a gunoiul. Chiar dacă noi vrem să rezolvăm criza gunoaielor, nu avem nicio soluție legală, ca primărie. O săptămână, din ce am discutat cu primarul din Alba, Mircea Hava, putem depozita gunoaiele la Alba. Nu este însă o situație pe teremn lung”, a subliniat primarul Emil Boc.

CITEȘTE ȘI 

Da, e oficial: Clujul din nou cu gunoaiele în stradă. Firmele pregătesc somații pentru primărie

Cele cinci puncte care au adus primăria în situația de a muta gunoaiele clujenilor la Alba

Emil Boc a sintetizat încă o dată Criza Gunoaielor prin care în prezent trece municipiul Cluj-Napoca.

Punctul 1: Consiliul Județean trebuia să termine de doi ani depozitul regioanl pentru deșeuri care s-a început pe trenul de 60 de hectare din patrimoniul comununei Feleacu. „De aceea suntem în criza gunoaielor”, adaugă Boc.

Punctul 2: Agenția de Mediu, Garda de Mediu și autoritățile responsabile cu fondurile europene (depozitul regional se amenajează pe un program ISP și cu fonduri europene) au decretat că singura soluție pentru Cluj este amenajarea unei rampe provizorii pe amplasamentul depozitului regional.

Punctul 3: Singurul care poate amenaja această rampă temporară este Consiliul Județean pentru că el are în administrare terenul de 60 de hectare din Feleacu

Punctul 4: Consiliul Județean trebuie să cadă de acord cu primăria Feleacu asupra administrării terenului de 60 de hectare și apoi, prin Regia Autonomă de Administrarea a Domeniului Public și Privat din subordine să treacă la amenajarea acesteia. „Săptămâna următoare iese autorizația de mediu pentru rampa temporată. Deci se pot apuca de amenajare”, a menționat primarul.

Punctul 5: soluția rampei temporare este singura prin care clujenii nu vor mai fi nevoiți să plătească în plus pentru ridicarea gunoiului. „Noi nu am făcut deocamdată o simulare de cost pentru mutarea guoaielor la Alba. Dar implicațiile vor trebui calculate și suportate costurile”, a mai spus primarul.

Citește și

Pacea din războiul gunoaielor: orașul iese din criză și are un termen de grație de șase luni

Nici un comentariu

Scrie un comentariu