Închide

Emil Boc despre lucrările de pe malurile Someșului: Preferați asfalt și gropi? Vă asigur că este mai puțin beton pe malurile Someșului decât pe malurile Senei

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - apr. 04, 2023 3 3281

Primarul Emil Boc a demontat, din nou, în fața Consiliului Local criticile formulate în spațiul public clujean privind amenajarea malurilor Someșului cu prea multă piatră. Oficialul a subliniat că, „n-ar avea finanțare europeană aceste proiecte din Cluj, dacă nu ar susține creșterea dimensiunii verzi nepoluante, alternativă la mașini (…) aceasta este direcția corectă, sănătoasă, greu de asumat la nivel de leadership în Primărie, dar eu nu am nicio reținere să mi-o asum”. Emil Boc a mai ținut să le arate contestatarilor acestor proiecte, în special al celui de amenajare a malurilor Someșului, că proiectele sunt cele din orașele mari europene, Paris, Valencia sau Cracovia.

„Pentru cei care întreabă, de ce vreți granit acolo? Le răspund: Preferați asfalt și gropi? Vă asigur că este mai puțin beton pe malurile Someșului decât pe malurile Senei”, a spus primarul Emil Boc la începutul ședinței de Consiliu Local din 4 aprilie.

Oficialul a mai prezentat o serie de cifre potrivit cărora, per total, în proiectul de amenajare de pe malurile Someșului vor fi plantați până la finalul lucrărilor circa 900 de arbori noi.

Emil Boc a mai prezentat și cifre ale proiectului de amenajare a platoului Sălii Sporturilor, unde a efectuat o vizită de șantier în 3 aprilie, după cum a și anunțat pe pagina sa de Facebook.

„Acolo aveam un asfalt cu gropi și o îngrămădeală de mașini care va fi transformat într-un spațiu cu adevărat european”, a mai spus primarul care a centralizat și spațiul verde și beneficiile proiectului într-un tabel pe care l-a proiectat pentru consilierii locali.

Primarul a mai anunțat că toate proiectele cu fonduri europene derulate de Primărie au ca termen de finalizare ziua de 31 decembrie. În cazul proiectului de modernizare a malurilor Someșului, edilul a arătat că sunt lucrări interconectate, că e probabil să fie terminate anumite tronsoane (cum ar fi șantierul de pe platoul Sălii Sportilor) și mai repede, însă că proiectele trebuie oricum conectate și date în folosință clujenilor în același timp, fiind vorba despre șantiere gestionate de constructori diferiți.

Vezi și: Șantierul de pe malul Someșului, sub lupa clujenilor. De la geam sau în mediul online, oamenii deplâng spațiul verde înlocuit de betoane: „E beton la Cluj”/”Bravo, oraș-beton!”/ „Da, oraș din beton.”/”Verde beton!”

Boc, după criticile privind betonarea malurilor Someșului: Sunt exact atâtea betoane câte trebuie/Dacă unii vor să stea în noroi, pot să meargă în altă parte, la munte, dar, totuși, în oraș nu poți să stai în noroi

Sursă foto: Emil Boc/Facebook

3 comentarii

  1. Am prins privighetori cantand in parcul feroviarilor acuma cativa an in tufisuri bogate, acuma o sa mai prindem sunet de claxon imitatie privighetoare. Trebuie sa fii complet inconstient sa tai atatia copaci in zone atat de neaerisite si incarcate cu trafic. Ff trist.

  2. Din pacate ,sau din fericire lucrarile care se fac au termene de executie lungi si termen de folosinta scurt.
    Ca urmare aceleasi tronsoane sunt in reabilitare la citiva ani..
    Eram in centru intr-o zi si in spatele meu niste turisti care spuneau: de cite ori am venit in Cluj , Centru este in reabilitare….
    Oare ii chiar normala formularea „daca facem nu ii bine -daca nu facem nu ii bine”
    Trebuie facute lucrarile ,dar organizat si cu termene mai lungi de folosire…..ca si noi vrem sa nu mai fie santiere tot timpul…

Scrie un comentariu