Închide

Economiştii din Diaspora. Tânăra româncă care ar putea să arate de ce nu sunt „periculoşi” străinii din Universităţi, chiar în insula care a respins Uniunea Europeană

EconomieTop News by Kristina Reştea - sept. 27, 2017 0 977

După câteva luni de studii economice la Bucureşti, studenta de anul I şi-a dat seama că vrea mai mult de la anii săi universitari. A plecat spre Marea Britanie şi acum – la zece ani distanţă de acel moment – tânăra româncă Ştefania Simion predă la Univerity of Edinburgh şi face cercetări despre impactul pe care studenţii străini îl au în universităţile britanice. Într-o perioadă în care Brexit-ul e temă de îngrijorare în Europa şi veştile despre cum imigranţii aduc efecte negative în economia britanică circulă constant, tânăra româncă ar putea veni cu o altă perspectivă. De ce studenţii străini nu sunt „periculoşi”, ci, dimpotrivă, aduc lucruri bune pentru nativii britanici? Care sunt diferenţele majore în sistemele de Educaţie din România şi UK? Cum se vede România de „afară” şi cum se simt protestele tinerei generaţii? Despre aceste teme (şi altele), Actualdecluj.ro a povestit cu Ştefania Simion, care a ajuns şi la Cluj în această vară, la conferinţa economiştilor români din diaspora – ERMAS (Economisti Români din Mediul Academic din Străinătate). Prezentarea Ştefaniei: Impactul studenţilor străini în universităţile britanice.

Citeşte şi:


Din grupul economiştilor care au declarat război imposturii în mediul academic din Romania, tara unde premianţi de Nobel nu au loc în Universităţi. Sebastian Buhai, cercetător român la Stockholm: “Vorbim de o lume paralelă, asta e şocant!”

şi:

Interviu. Economist de Nobel, la Cluj, despre marile riscuri în faţa unei noi crize şi voturi relevante. Prof. Eric Maskin: “Populismul e acum un pericol mai mare decât pieţele financiare”

Acualdecluj.ro: Cum a fost plecarea din ţară? Când şi cum ai decis să emigrezi?

Ştefania Simion: Am terminat liceul în 2006 şi am intrat la ASE în Bucureşti, la Finanţe-Bănci, dar nu am fost foarte încântată de modul cum evoluau lucrururile. Aveam un coleg de liceu care era în Marea Britanie, la facultate, şi păstram legătura. El era foarte încântat de ceea ce făcea acolo, aşa că am decis să aplic şi eu. Eram în primul semestru aici, în România, la facultate.


Deci încă din primul an de universitate ai hotărât că vrei să încerci altceva. Nu ţi-a luat mult să te lămureşti. Ce nu ţi-a plăcut aici, în România?

Mi se părea că erau destul de multe subiecte şi totul era destul de vast; unele subiecte nu aveau legătură cu ceea ce credeam că vreau să fac. Sentimentul meu era că la facultate trebuie să începi să te axezi pe ce vrei să faci. Având acces la informaţii şi văzând ce făceau alţii, mi-am dat seama că în alte părţi focusul era mai mare pe ceea ce îmi place mie, vedeam că acolo te poţi axa pe ce te interesa. Am aplicat în decembrie, am fost acceptată şi am mers în Edinburgh. Mi-a plăcut foarte mult, încă de la început şi am luat-o de la 0, fiindcă nu exista opţiunea să îmi echivalez cursurile. În Scoţia, universitatea e de 4 ani şi – acum o să mă contrazic un pic cu ce spuneam înainte – în primii doi ani ai foarte mare flexibilitate. Ai nişte subiecte care sunt în obiectivul tău, sunt pe specializarea ta, dar pe lângă asta poţi să îţi alegi ce subiecte vrei. Te concentrezi în principal pe economie în primii doi ani, apoi, în anii 3 şi 4, totul era foarte specializat.

Care erau marile beneficii în sistemul de acolo? Dacă, în principiu, spui că şi acolo exista această generalizare, iar în România nu ţi-a plăcut tocmai generalizarea?

Să vorbesc în exemple: eu aveam economia ca specializare. Trebuia să iei cursuri de 120 credite; 40 de credite pe Economie, iar de restul luam ce mă interesa. De exemplu, eu mi-am luat franceză. Pentru mine asta a contat foarte mult. Aveai subiecte obligatorii, apoi optai pentru ce voiai tu, optai pentru ce te interesa. În anii 3 şi 4 lucrurile deveneau mult mai concentrate, mai specializate. Erau mult mai multe subiecte decât în România şi mi-a plăcut flexiblitatea. Aveam flexibilitate, aveam opţiuni. Când mergi la facultate ştii cam ce doreşti, dar poate mai vrei să explorezi. Acolo ai posibilitatea să schimbi degree-ul. Dacă am mers pe economie şi apoi mi-am dat seama că vreau franceză, puteam să schimb. Sunt restricţii, desigur. Adică nu poţi merge la Medicină de la Limbi Străine; dar este totuşi flexibilitate. Eu am rămas pe Economie.

Ai plecat cu gândul să rămâi acolo sau exista, încă, o idee de a te întoarce în ţară?

Am plecat în ideea de a mă întoarce în România. Voiam să învăţ şi să aplic aici lucrurile învăţate. Dar deja au trecut 10 ani de atunci. După ce am terminat facultatea, nu mai eram foarte convinsă că vreau să mă întorc în România. Am avut posibilitatea să fac asistenţă de cercetare, să lucrez pentru unul dintre profesorii mei pe timpul verii. Nu am făcut lucruri foarte importante, eram prea „junior”, dar mi-a plăcut foarte mult. Mi se părea că ai acces la mai multe resurse, era mult mai multă flexiblitate şi, în acelaşi timp, şi mai multă structură în modul cum se desfăşurau lucrurile. Am vrut să studiez în continuare. Voiam să rămân în mediul universitar. În ultimul an, am putut să ajut la nişte laboratoare la partea de predare şi îmi devenea tot mai clară ideea că vreau să rămân în mediul universitar. Pentru asta trebuia doctorat. Trebuia să fac master şi apoi doctorat. După facultatea în Edinburgh, m-am mutat în Barcelona, la Barcelona Graduate School of Economics, apoi m-am întors în Marea Britanie, la doctorat, în Londra. Toate studiile au fost pe Economie şi încă din perioada studiilor la Edinburgh mi-a crescut interesul să lucrez în Educaţie. Chiar în perioada licenţei am încercat să abordez un subiect folosind date din România, dar cred că acest plan a fost un pic prea ambiţios. Dar am colectat date. Ideea era să înţeleg care e efectul meditaţiilor asupra rezultatelor academice. În România meditaţiile sunt un fenomen omniprezent. Am făcut studii.

Un fenomen omniprezent, dar pentru care nu există o organizare, nu există informaţii centralizate…

Am reuşit să primesc aprobare să colectez date de la Politehnică, în octombrie- noiembrie, când studenţii abia începuseră facultatea, am mers la Eletronică şi Telecomunicaţii; am avut acces la seminarii şi cam toată lumea a răspuns sondajului. Am strâns cam 500 de date la Electronică, în total aveam cam 1000. Dar nu am reuşit să identific nişte relaţii cauzale, a fost mai mult o chestie descriptivă, fiindcă nu am avut acces la toate informaţiile de care am avut nevoie. Nu era o corelare foarte clară între meditaţii şi notele de la BAC. Dar de atunci mi s-a conturat ideea că aş vrea să lucrez în Educaţie.

„Poţi să vii de oriunde din lume dacă eşti bun la ceea ce faci”

Mai e România o opţiune pentru tine?

Cred că ar fi foarte greu. Cel puţin la început, la stadiu de „junior”, ai mai multe posibilităţi (în afară, n.red.), poţi să aplici la mai multe fonduri, ai acces la baze de date, resursele sunt mai în regulă decât cum ar fi în România. Pe moment, întoarcerea în România nu e o opţiune. Poate peste mulţi ani. Poate dacă lucrurile se vor îmbunătăţi şi cu accesul la baze de date.


A fost ceva ce te-a surprins când ai ajuns acolo? Ceva care să te facă să îţi fie foarte clar: „asta nu se întâmplă acasă!”?

Mi-a plăcut modul de organizare. Totul era foarte organizat. Şi toţi erau foarte abordabili. Fiecare profesor are ore de birou, poţi să mergi să întrebi orice. Îi strigi pe profesori pe numele mic. Ştiu că poate nu pare mare lucru, dar până şi asta îţi dă senzaţia că toată lumea e aborabilă, că poţi să întrebi. Acesta este sentimentul. Mie mi-a plăcut asta extarordinar de mult: organizarea, flexibilitatea, senzaţia că toată lumea e foarte deschisă.

Şi în continuare? Aceasta e direcţia: mediul academic? Care e stadiul la care ai ajuns acum?

Am terminat doctoratul, l-am susţinut în ianuarie şi m-am angajat pe o poziţie care e concentrată mai mult pe predare. În septembrie m-am întors la University of Edinburgh şi continui să fac şi cercetare. Aş vrea să le combin – predarea cu cercetarea.

E complicat pentru un român să găsească un post în mediul academic de acolo? Una e să aplici la universitate şi să ajungi ca student în Marea Britanie, alta e să reuşeşti să găseşti un loc de muncă. E vreo diferenţă, pentru români, faţă de alţi candidaţi? Ţi-a fost mai uşor să te angajezi fiindcă aveai deja studii făcute la Edinburgh?

În Economie, în Marea Britanie, când vrei să te angajezi ai două linii: cea de cercetare sau cea de predare. Pe Cercetare, totul e mai centralizat, mergi în piaţa de locuri de muncă, sunt conferinţe anuale, unde universităţile care angajează vin să intervieveze candidaţi. Competiţia e foarte mare acolo. Pe poziţii de cercetare, faci şi muncă de predare. Eu sunt pe linia de Predare; aici angajarea se face la nivel de universitate. Te duci direct unde ştii că ai posturi, iar interviurile sunt acolo. Selecţia se face diferit. Pe mine, personal, probabil m-a ajutat în Edinburgh faptul că ştiam sistemul, din perspectiva studentului; voiam să mă întorc acolo. Dar ei se uită foarte mult la ceea ce ştii tu, în primul rând, la cum te descurci la interviu, se uită ce CV ai. Puteai să faci universitatea oriunde.

Dar puteai să faci universitatea în România, să zicem, şi să fii angajat acolo?

Dacă eşti bun la ce faci, da. Eu nu am fost implicată în procese de recrutare, deci nu pot să dau detalii despre asta, dar intuiţia mea e că poţi să vii de oriunde din lume dacă eşti bun la ceea ce faci.

Dar există diverse criterii controversate în România, care arată diferenţe între ceea ce se acceptă aici şi ce se acceptă acolo – se discută de pildă despre „cercetători” care publică în reviste anonime, reviste care nu au nicio relevanţă pentru cei din marile universităţi din afară.

Pe cercetare, sigur, publicaţiile contează. Dacă publici în reviste bune, de top, e un semnal mai clar că eşti foarte bun la ceea ce faci. Pe partea de predare, evaluările depind de universităţi. Eu am avut de susţinut o prezentare în care să explic cum aş propune să îmbunătăţesc anumite tehnici de predat folosind inovaţiile din tehnologie. Contează ce ai în CV, cât de multe ai făcut, iar dacă ai experienţă cu predatul – cât de bine te-ai descurcat, contează scrisorile de recomandare, contează de la cine vin scrisorile de recomandare.


Cum e munca în Edinburgh? Ce îţi spun primele experienţe de predare?

Îmi place extraordinar de mult ceea ce fac. Studenţii sunt foarte respectuoşi; eu lucrez cu studenţi din anii 3 şi 4. Mi se pare că sunt foarte inteligenţi şi mai simt că există un respect, pe care la ASE nu îl simţeam. La anul voi preda un curs de Economie în domeniul Educaţiei, pe care îl voi construi de la 0 – eu îl concep de la 0, eu trebuie să îl predau, eu scriu examene. Va fi cursul meu.

Să vorbim puţin şi despre subiectul cercetării tale: impactul studenţilor străini în universităţile din Marea Britanie. Cum ai ajuns la subiectul acesta?

E unul din capitolele din teza de doctorat. Interesul a venit încă din universitate, de atunci am început să îmi pun nişte întrebări pe linia asta. Eu am început universitatea în primul an în care România a intrat în UE. Numărul de studenţi din România era mic, puteai să numeri pe degete câţi eram, din toate facultăţile şi ne ştiam între noi. Până am terminat, eram foarte mulţi, deja pierdusem şirul. Asta m-a făcut să mă întreb care sunt efectele creşterii numărului de studenţi străini. Dacă ai un număr fix de locuri în universitate, un student în plus din afara Marii Britanii ar însemna un student în minus din Marea Britanie. Dar lucrurile nu sunt atât de mecanice. Deşi erau restricţii, Universităţile aveau şi un pic de flexibilitate. Algoritmul e un pic mai complicat. Din 2006, în Marea Britanie s-a schimbat nivelul taxelor de şcolarizare. Până atunci, universităţile puteau cere taxe de până la maxim 1000 de lire. Studenţii foarte bogaţi plăteau suma maximă, cei din medii sărace nu plăteau. Din 2006, s-a introdus regula că fiecare student plătea aceeaşi sumă, dar, pentru a nu defavoriza studenţii din medii sărace, toată lumea are acces la împrumuturi pentru studii, asigurate de guvern. Trebuia să fie nişte restricţii. Pentru că legislaţia din UE susţine că nu poţi trata diferit studenţii din UE, legislaţia aplicată studenţilor din Marea Britanie trebuia aplicată studenţilor din ţările Uniunii Europene. Pentru cei din afara UE, universităţile pot lua câţi studenţi îşi doresc. Sigur, există o uniformizare, universităţile de top concurează şi converg, într-un fel. Eu am analizat perioada 2004-2005 şi 2011 – 2012. În perioada asta datele arată că a crescut destul de mult numărul studenţilor care s-au înscris în universităţi din Marea Britanie. Încerc să testez empiric dacă există un efect. Există o anumită flexibilitate, să creşti numărul de locuri, dar nu poţi să măreşti peste noapte facultăţi, să aduci profesori. Pe de altă parte, cu creşterea numărului de studenţi străini, studenţii nativi beneficiază de diversitate culturală; cei din afară aduc fonduri, plătesc taxe mai mari, universităţile se pot dezvolta. Studenţii din afara UK tind să fie studenţi buni, iar tu, ca student nativ înconjurat de studenţi buni, poţi beneficia de această influenţă. Poţi beneficia fiind înconjurat de oameni deştepţi. Eu încerc să găsesc o relaţie cauzală între numărul de străini şi nativi din universităţi, să văd impactul străinilor în universităţi. Rezultatele mele de până acum arată că, în general, nu există un efect. Ceea ce confirmă studii anterioare din literatură. Dar, fiindcă bazele mele de date sunt foarte detaliate, pot merge un pas mai departe. Să văd dacă sunt alte efecte. Se poate ca anumite categorii sociale de studenţi sau cei cu anumite abilităţi să fie favorizaţi sau dezavantajaţi. Iar aici rezultatele mele arată că există un efect pozitiv: nativii cu rezultate bune sunt avantajaţi de flow-ul de studenţi străini. Mai mulţi studenţi străini atrag mai mulţi studenţi nativi. Am încercat diverse mecanisme, nu am încă o concluzie foarte clară, dar ceea ce cred că se întâmplă e că la nivel de universitate nu există neaparat un efect; dar că efectele se văd în interiorul universităţii. Dacă străinii se concentrează pe Matematică, Ştiinţe, atrag şi alţi studenţi; e o schimbare în cadrul universităţii, pe domenii. Nativii percep ideea că universitatea e căutată, percepţia se schimbă. Există percepţia asta că foarte mulţi imigranţi trebuie să aibă efect negativ asupra nativilor. Cel puţin aici nu există acest efect. Dimpotrivă: anumite tipuri de studenţi nativi beneficiază. Străinii aduc mai mulţi bani şi ei se concentrează pe anumite specializări. Dacă vorbim de cei mai mulţi studenţi străini din afara UE, chinezii sunt cei mai reprezentantivi. Printre străini, cele mai căutate specializări sunt Ştiinţele Sociale şi cele de business. Eu mă uit la nivel de licenţă. La nivel de master, proporţia de studenţi din afara Marii Britanii e mult mai mare. Nu sunt atât de mulţi britanici care fac master, majoritatea merg pe piaţa muncii.

Dar câţi dintre aceşti străini care studiază aici rămân în ţară? Sau vin doar pentru studii?

Pentru mulţi dintre străini, facultatea e un drum spre un job în UK. Pentru cei din UE e mai uşor, dar departamentul de imigraţie din Marea Britanie a făcut diverse schimbări. Când studiezi aici, ai viză de student, apoi sunt unele provocări în ceea ce priveşte uşurinţa cu care poţi să găseşti un loc de muncă. În 2011 a fost o nouă schimbare care a impus ca studenţii din afara UE să poată sta o perioadă mult mai mică după ce termină studiile, să lucreze. Datele arată că a scăzut numărul de studenţi din India, fiindcă a scăzut posibilitatea de angajare. Acesta va fi un subiect important în contextul Brexit-ului.

Care te aştepţi să fie efectele Brexit-ului?

Nu se ştie, fiindcă nu e foarte clar în ce fel se va realiza Brexit-ul. E o dezbatere la nivelul guvernului britanic care vrea să limiteze numărul de imigranţi care vin în ţară şi e o dezbatere dacă şi studenţii intră aici sau nu. Detaliile acestea trebuie stabilite. Asta va avea un impact pozitiv sau negativ.

Cum a fost momentul votului?

Eu locuiam atunci în Londra, sentimentul era că nu se va vota pentru Brexit. În Londra, sentimentul a fost pro-UE. A fost un şoc pentru multă lume decizia pentru Brexit. M-am culcat la miezul nopţii, cu sondajele şi numărul de voturi ce sugerau că va ieşi „Remain” şi dimineaţa era Brexit. Pentru mine a fost mare surpriza. Eu am fost în „bulă”, cei din jurul meu erau oameni pro-Remain, mi se părea că din punct de vedere economic şi din perspectiva cercului meu de cunoştinţe are mai mult sens ca Marea Britanie să rămână în UE. Cred că va fi interesant de analizat de ce anumite categorii sociale au votat pentru Brexit sau de ce altele nu au votat.

Ai simţit vreodată că exista vreun fel de aversiune pentru străini, chiar cu statutul tău oarecum privilegiat, fiindcă tu ai venit în Edinburgh la studii?

Din fericire nu. Poate că nu am simţit ceva de genul acesta şi fiindcă cercul meu e unul internaţional, colegii mei sunt de peste tot din lume. Am aflat de tot felul de poveşti nefericite, dar eu am avut experienţe pozitive. Poate şi datorită carierei mele, poate şi fiindcă am fost în UK de la început, dar nu am avut experienţe neplăcute. Mi s-a părut că Marea Britanie a fost foarte deschisă, mai ales în Londra sunt oameni din toate colţurile lumii. Auzi engleza mai puţin decât alte limbi. Edinburgh e un oraş care nouă luni pe an e plin de studenţi din toate colţurile lumii, în universitate sunt oameni care vin de peste tot. Şi în celelalte trei luni oraşul e plin de turişti. Localnicii sunt obişnuiţi cu diversitatea culturală. Partea interesantă e că, dacă te uiţi la date, vezi că zonele unde ponderea imigranţilor e mare au votat „Remain”.

E, atunci, totul o chestiune de percepţie? E vorba despre o aversiune construită?

Nu am studiat asta, dar ar fi interesant de studiat care ar fi trigger-ul voturilor.

Care e atmosfera post-Brexit?

Cred că e un pic de nesiguranţă, e o perioadă de incertitudini. E un fel de stand by, să se vadă ce se va decide mai departe. Numai că diferenţa faţă de ce se ştia acum un an şi ce se ştie în vara lui 2017 e foarte mică. Dezbaterile au început abia acum în iunie, nu e foarte clar în ce direcţie o vor lua lucrurile. Cu siguranţă vor fi schimbări, dar nu ştiu cât de drastice. Nu e foarte clar nici statutul cetăţenilor din UE, iar până când nu se ştie e greu să prezici ceva. Fiecare se gândeşte la alternative, dacă nu merg lucrurile. Deocamdată se aşteaptă detalii.

Cum arată prezenţa studenţilor români în Marea Britanie?

Nu m-am uitat la date special pentru România, dar e cert că numărul studenţilor români a crescut. Datele pe care eu le folosesc acoperă toţi studenţii din afara Marii Britanii care studiază pe nivel de licenţă. Dar am simţit că sunt mai mulţi români, de aici mi-a venit ideea să încep să studiez fenomenul. În zona pieţei muncii ştiam că sunt articole care urmăresc care e efectul creşterii imigraţiei asupra salariilor nativilor, a nivelului de angajare; iar rezultatele sunt destul de mixte. Am vrut să văd dacă există ceva la nivel de studii, e o altă selecţie de oameni.

Care e următorul pas în munca de cercetare?

Să înţeleg, să găsesc un mecanism care să explice nişte concluzii, în afară de ceea ce spune intuiţia. Vreau să folosesc date care să mă ajute să ajung la concluzii ferme. Şi să merg mai departe, să analizez, de exemplu, efectul schimbării taxelor de şcolarizare. Au fost mai multe reforme, au crescut taxele şi a apărut acest acces la credite. Probabilitatea să mergi la facultate scade? Sau dimpotrivă, dacă ai acces la credit, eşti mai tentat să urmezi drumul universitar? Să vedem dacă sunt categorii sociale care sunt favorizate.

Despre o Românie la modul ideal: „Mi-ar plăcea să fie mult mai mult respect”

Legături cu România mai ai? Urmăreşti ce se întâmplă aici? Cum ţi se pare că au mers lucrurile în anii de când ai plecat?

Se fac 10 ani de când am plecat. Cred că mi s-a schimbat şi mie mentalitatea, au trecut 10 ani şi tinzi să te schimbi în timp. În plus, mai e şi mediul în care am lucrat. Mi se pare că, din păcate, în România este încă mare incertitudine. La toate nivelele. Sentimentul meu e că nu au prea evoluat lucrurile în bine. Dar poate că asta e fiindcă am standarde de comparaţie înalte, comparând cu ce ştiu eu din Marea Britanie. Deşi şi acolo sunt unele probleme, mi se pare că în România lucrurile ar putea să evolueze mult mai bine faţă de cum evoluează.

Te gândeşti la sistemul de educaţie, la nivelul de trai?

Vorbesc în general. Părinţii mei sunt aici, eu sunt din Râmnicu Vâlcea, vin pentru câteva zile în România, în vacanţă sau, mai nou, la ERMAS.

Ce te-a atras la conferinţa aceasta?

O persoană pe care o cunoşteam a venit la prima ediţia şi mi-a povestit că a fost o experienţă foarte plăcută. M-am uitat la ce fel de prezentări au fost şi am văzut că au fost câteva pe subiectul care mă interesează pe mine, pe Educaţie şi mi s-a părut că persoanele care prezintă lucrează la un nivel foarte înalt de cercetare. E un mediu propice de a crea nişte reţele cu persoane care e posibil să fie interesate de acelaşi domeniu ca tine. Iar dacă găseşti posibilitatea de a folosi baze de date din România, cu atât mai bine.


Te-ar interesa să cercetezi ceva anume din România, în domeniul Educaţiei?

Nu am o idee foarte clară, marea problemă e accesul şi posibilitatea de a conecta datele. Sunt nişte articole folosind date din România care sunt foarte bine scrise, ale lui Cristian Pop-Elecheş. E un proces lung – există date, dar mai e de lucru pentru a facilita accesul la informaţii şi a le conecta. Nu ştiu dacă se va putea şi nu ştiu cât va dura acest proces. Dar ar fi util pentru multe domenii de cercetare. Nu sunt multe articole care să exploreze multe fenomene din România. Dacă ar fi acces la date ar creşte interesul cercetărilor pentru România. Datele acestea pot fi folosite pentru a face recomandări de politici sau, dacă s-au făcut, s-au implement politici să vezi dacă au mers. Asta ar ajuta destul de mult şi dezvoltarea României.

Se întâmplă asta în Marea Britanie? Există corelare între cercetare şi implementarea de politici?

Există instituţii care se ocupă de fiscalitate, de studii, care analizează politici, sunt consultanţi de politici şi oameni cu experienţă în cercetare. Există o colaborare şi există institute de cercetare care fac studii solide. Şi România ar beneficia foarte mult de un asemenea sistem.

Să nu iei decizii bazate pe… nu se ştie pe ce.

E scenariul ideal ca atunci când iei decizii acestea să fie bazate pe studii. Să ai studii înainte să implementezi decizii. Să ai specialişti care să îţi prezică ce se poate întâmpla. Nu ştiu cât de fezabil e asta în momentul de faţă. Poate în timp se mai îmbunătăţesc lucrurile.


Dacă mai veniţi şi voi…

Sentimentul meu este că oamenii care vin aici (la ERMAS) sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă în România şi îşi doresc să schimbe anumite lucruri, dacă se poate. Dar nu ştiu cât de simplu este. Se cere să avem acces la mai multe date ca să putem să le folosim. Acesta e un semn clar că interes există, dar trebuie facilităţi. Mă întrebai dacă îmi doresc să mă întorc. Accesul la resurse pe care îl am în afară nu e accesibil în acest moment în România. De la lucruri simple: un calculator performant, pe care îl poţi folosi dacă îl ceri de la Universitate pentru a lucra cu anumite date. Sunt lucruri simple care contează extraordinar.

Spui că, pe plan prefesional, ai tot ce îţi doreşti în Edinburgh. E ceva ce îţi lipseşte?

Familia. Şi anumite tipuri de mâncare. Dar globalizarea a făcut să se extindă produsele din România şi chiar şi bariera cu depărtarea de familie e mai uşor de trecut – ai acces la tehnologie, biletele de avion sunt mai accesibile, zborurile mai dese.

Ai prieteni români?
Am şi prieteni români, cunoscuţi în facultate, pe perioada doctoratului.

Spuneai că, în cei zece ani de când eşti acolo, ai constatat că a crescut numărul românilor. Creşte în continuare interesul? Sunt mai mulţi români care vin, spre ce se îndreaptă?

Da, la universitatea Edinburgh cei mai mulţi studenţi români merg pe Ştiinţe, Matematică, Informatică. Sunt destul de mulţi care vin la master.


Rămân în Marea Britanie? Dintre cei pe care îi cunoşti, s-au stabilit acolo sau ştii cazuri de români care s-au întors?

Cred că destul de mulţi rămân în Marea Britanie sau se duc în alte ţări din UE. Nu ştiu foarte mulţi care să se fi întors în Români. Din domeniul IT poate ar fi cazuri. Nu am date, dar, ca percepţie, cam aşa stau lucrurile. Marea majoritate rămân. Rămân în Marea Britanie sau merg în alte ţări sau să continue studiile în Europa sau Statele Unite. Mulţi merg în Londra, în oraşele mari, unde oferta de joburi e mai mare. Sentimentul meu este că se rămâne în diaspora. Dar ştiu şi persoane care s-au întors în România şi sunt ok.

Ce ai vrea să vezi schimbat când vii în România data viitoare? La modul ideal. Vii peste doi ani la ERMAS, ce ai vrea să vezi altfel aici?

Aş vrea multe. În primul rând, mi-ar plăcea să fie mult mai mult respect al oamenilor. Faţă de tot. Oamenii tind să nu mai respecte regulile. E un lucru care mi se pare că în Marea Britanie nu se întâmplă. De la lucruri foarte simple, de la cum percepi lucrurile. De exemplu, în Marea Britanie nu există ideea de a copia la un examen. Pentru ei nu există această percepţie. Mi-ar plăcea să existe respectul acesta faţă de reguli. Sunt convinsă că asta cere o schimbare de mentalitate şi este un pic SF în momentul de faţă – nu poţi face asta într-un timp atât de scurt. Mi-ar plăcea să fie certitudine pe piaţă şi la nivel politic, ar fi nevoie de mai multă stabilitate ca să se poată dezvolta lucrurile. Dacă există stabilitate şi vezi că există un progres, că se stabilesc targeturi şi toată lumea lucrează constructiv la targeturi cred că, încet – încet, se poate ajunge la o cale mai bună.

Ai urmărit ce se întâmplă în România? Ai urmărit protestele din iarnă?

Da, am urmărit. Eu am fost fericită când am văzut că oamenii şi, în special, tineretul au ieşit pe stradă. Poate se poate să se schimbe măcar atitudinea. Eu cred că e foarte important ca cei tineri să facă altfel lucrurile, pentru că generaţiile se schimbă. Generaţia noastră mi se pare că are o mentalitate diferită faţă de cea a părinţilor noştri. Dacă aş fi fost în România, aş fi ieşit şi eu la proteste. Foarte mulţi dintre prietenii mei care au rămas aici au ieşit şi am avut un sentiment de mândrie că sunt prietenii mei. Eu urmăresc ce se întâmplă în România, îmi place să fiu la curent cu lucrurile. Nu de multe ori sunt fericită cu ce citesc, dar acela a fost un moment în care am zis: uite că se poate să schimbăm un pic ceva! Respectul mi se pare esenţial. E foarte important să schimbi ceva începând de la lucruri mărunte, de la lucruri foarte simple.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.