Închide

Interviu. Economist de Nobel, la Cluj, despre marile riscuri în faţa unei noi crize şi voturi relevante. Prof. Eric Maskin: „Populismul e acum un pericol mai mare decât pieţele financiare”

EconomieTop News by Kristina Reştea - iul. 31, 2017 0 972

Nu în fiecare zi vine în România un „nobelist”. Dar atunci când vine, te poate face să crezi că teoriile din Economie sunt simple, deşi ştii că nu sunt (cu un exemplu în care o mamă împarte un tort) sau că poate exista o realitate în care Donald Trump nu câştigă alegerile şi în care Marine Le Pen are şanse şi mai mici să acceadă la putere. Profesor la Harvard şi laureat al premiului Nobel în Economie, Eric Maskin a fost la Cluj în urmă cu câteva zile – a primit titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea Babeş-Bolyai şi a ţinut o prezentare în cadrul conferinţei economiştilor români din diaspora – ERMAS (Economisti Români din Mediul Academic din Străinătate). Printre toate acestea, s-a oprit să răspundă şi la câteva întrebări. Despre crize economice, populism şi sisteme de vot.

Profesor la Harvard, Eric Maskin a primit în 2007 Premiul Memorial Nobel în Economie— împreună cu Leonid Hurwicz şi Roger Myerson — pentru “construirea fundaţiei teoriei de design a mecanismelor”. În prezentarea de primire a titlului de Doctor Honoris Causa, Maskin a explicat, în câțiva termeni simpli, ce înseamnă munca pentru care a obținut premiul Nobel și cum conceperea mecanismelor intervine în rezolvarea de probleme în lumea reală. Teoria designului mecanismelor are aplicaţii într-o serie de domenii de interes major, arăta Maskin: conceperea unor tratate în domeniul încălzirii globale, politici ce rezolvă crize financiare şi chiar îmbunătăţirea sistemului de alegeri prezidenţiale.

Să le luăm pe rând.

Actualdecluj.ro: Încălzirea globală. E posibil să faci ţări și guverne să ajungă la acorduri comune, în domenii în care interesele sunt atât de divergente? Să luăm doar un exemplu recent cu declaraţiile preşedinelui SUA, Donald Trump vs Acordul de la Paris şi Emmanuel Macron. (La finalul lunii mai, Donald Trump a anunţat retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, semnat de aproape 200 de ţări în 2015, însă ulterior a dat înapoi, iar această retragere promisă nu s-a concretizat deocamdată).

Eric Maskin: Am avut Acordul de la Paris și, până acum, USA e singura ţară care a anunţat că s-ar putea retarge

Nu e acesta un pericol suficient de mare?

Da, dacă Statele Unite s-ar retrage – ceea ce nu e sigur că se întâmplă – asta ar putea fi destabilizator. Dar nimeni nu credea că Parisul (acordul de la Paris) va rezolva singur această problemă, a încălzirii globale. E un pas important, al doilea pas, dar ar trebui să fie urmat de alte tratate. Kyoto a fost primul. (Protocolul de la Kyoto (1997), care a stabilit angajamente ferme de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, n.red.). Designul mecanismelor a fost deja util în tratatele precedente. Cei care au conceput protocolul de la Kyoto ştiau despre designul mecanismelor, au înțeles că pentru a face o ţară să fie de acord să îşi reducă emisiile de carbon trebuie să îi fie dat ceva în schimb. Să fie cu adevărat și în beneficiul lor să semneze. Aceasta a fost una dintre chestiile deștepte ale protocolului de la Kyoto. Unul din lucrurile care s-au permis a fost posibilitatea ca ţările să își comercializeze obligaţiile. Dacă îţi atingi ţintele pentru că reiese că pentru tine costul de a face aceste reduceri e mai mic decât anticipai, dar eu sunt în pericol să nu îmi ating ţintele, pot să cumpăr de la tine permise. Asta e designul mecanismelor. E o idee foarte puternică şi utilă, care a fost folosită nu doar în acest caz. Comerțul e parte legitimă a soluţiei. Atâta timp cât rezultatul total în ceea ce privește emisiile e mai bun, nu contează dacă tu sau eu producem poluare, simplul fapt că poluarea s-a redus şi că lucrurile merg mai bine arată că procesul e eficient.

Ce urmează în acest domeniu? Pericolul e încă aici.
Trump e factor destabilizator. Aceasta nu e aria mea de expertiză, dar, sincer, părerea mea e că nu se va retrage din acest acord. Statele Unite erau deja pe traseu să îşi îndeplinească obligaţiile. Nu trebuie să facă paşi mari în plus. Trump a făcut un subiect mare din ideea că revine exploatarea de cărbuni. Nu va reveni, pentru că e prea scumpă; sunt foarte multe alte forme de energie ieftină de produs, cărbunele nu revine, deci Statele Unite vor îndeplini obligațiile din tratatul de la Paris, nu va fi o problemă.

Adică aceste declarații ţin mai mult de spectacol.
Trump asta face: lansează multe vorbe, fără să îşi îndeplinească promisiunile prin acţiuni. Ceea ce e bine. Dacă ar face ce spune…

Un alt domeniu major în care spuneaţi că subiectul teoriei de design a mecanismelor are aplicații ţine de crizele financiare. Am învăţat ceva din 2008?

Cred că da. Unul din lucrurile cele mai importante e că pieţele financiare nu se reglează singure; ai nevoie de supraveghere, ai nevoie de reguli pe care băncile să le urmeze, în special reguli ce limitează leverage-ul. (Efectul de levier – tehnica de gestiune financiară ce are ca scop creşterea rentabilităţii capitalului propriu; efectul de levier financiar exprimă influenţa pe care îndatorarea o are asupra rentabilităţii capitalurilor, n.red.).

Criza din 2008 a fost atât de severă din cauza acestui aspect, băncile foloseau nu banii lor, ci bani împrumutaţi, ceea ce înseamnă că erau foarte fragile. Dacă o bancă cădea, lua multe altele cu ea. După criză, în Statele Unite am avut o nouă lege foarte importantă (Dodd-Frank act), care includea mai multe aspecte, nu toate folositoare. Dar un pas important e cel care permite autorităţilor de reglementare în piaţă să facă „teste de stres” pe băncile mari, să fie sigure că pot face faţă unei crize de amploare. Şi dacă nu sunt pregătite, autorităţile au puterea să forţeze băncile să ia măsuri. Acesta a fost un pas foarte important în direcţia bună.


S-a făcut destul pentru a fi diminuate riscurile unei noi crize de amploare, dacă ne uităm la cum au gestionat lucrurile şi autorităţile din Statele Unite şi cele din Europa? Care sunt cele mai importante lucruri care mai trebuie implementate?

În Statele Unite, regulile se aplică doar băncilor mari, dar de fapt şi băncile mici reprezintă o problemă. Dacă cad multe bănci mici e la fel de rău ca atunci când cade o bancă mare. Să ai mai multe bănci mici care eşuează e rău din aceleaşi motive pentru care nu vrei să cadă bănci mari. Mai sunt deci lucruri de făcut, dar pericolul la care suntem expuşi acum e mai mic decât înainte, deci ne-am mişcat în direcţia bună.

Dacă e ceva ce ştim despre aceste crize este că ele se întâmplă periodic…

După Marea Depresiune (1929) şi căderea băncilor ce a dus la Marea Depresiune a fost o perioadă de 40 de ani când nu au fost crize financiare serioase şi asta în principal datorită sistemului bun de reglementări. Apoi, încet – încet, începând cu anii ’80, regulamentele au fost relaxate şi au apărut forme noi de finanţe care au eludat regulamentele vechi. Sistemul de reglementări nu poate fi static, el trebuie să ţină pasul cu inovaţiile financiare.

Adică suntem într-o oarecare siguranţă pentru 40 de ani? 30? Pentru cât timp?

Un astfel de termen e acum mult prea optimist. Poate suntem în siguranţă pentru 5 ani, nu ştiu. Leverage-ul nu e acum o mare problemă.

Atunci de unde vin în această perioadă marile probleme, marile riscuri?

Nu cred că acestea sunt în pieţele financiare; inegalitatea (socială) e o mare problemă, e sursă de instabilitate şi duce la populism. Şi populismul e acum un pericol mai mare decât pieţele financiare. Asta mă îngrijorează cel mai mult, dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în ultimii 2 ani. Ironic e că această situaţie probabil putea fi evitată dacă politicienii ar fi fost mai deştepţi.

În ce fel mai deştepţi?

Uitaţi-vă la reacţia Europei şi a Marii Britanii, la voturile de Brexit. Acele voturi, voturi care au fost destul de apropiate, au fost de fapt reacţii ale oamenilor la neînţelegerea situaţiei; nu s-a înţeles cât de importantă e cu adevărat Uniunea Europeană. Cât de importantă e o Europă unită. Neînţelegerea asta e o greşeală a politicului. Rolul principal al politicienilor e nu doar de a seta politici, ci şi de a explica de ce acele politici sunt importante. Acesta e un lucru care l-a făcut pe Franklin Roosevelt un lider atât de bun în Statele Unite. Sigur, el a adus multe inovaţii, a creat sistemul de asigurări sociale. Dar a făcut mai mult de atât: a explicat lucrurile în aşa fel încât fiecare să înţeleagă, în viaţa sa, de ce au fost atât de valoroase aceste schimbări de politici. După părerea mea, UE a fost cea mai importantă dezvoltare de evenimente în Europa de la al Doilea Război Mondial. Faptul că nu au fost războaie, decât în Iugoslavia, după secole de războaie nonstop se datorează în mare măsură Uniunii Europene. Fie şi doar din această perspectivă – să se stopeze războaiele – şi UE a fost un succes enorm. Dar nu e suficient de bine apreciat.

De ce nu mai funcţionează acum Uniunea Europeană? E doar o chestiune care ţine de faptul că oamenii nu înţeleg beneficiile UE sau şi Europa a eşuat în unele moduri?

A devenit nenecesar de birocratică; a deveni prea birocrată şi arogantă. Dar chiar şi aşa, e mult mai bine decât alternativa.

Cât de mare e problem Brexit-ului?
Nu ştim încă, fiindcă nu ştim ce formă va lua acest Brexit.

Mai credeţi în viitorul Uniunii Europene?
Absolut! Uniunea Europeană e de o importanţă majoră.

Cum ne alegem liderii

În caz că încă vă întrebaţi cum a fost posibil ca Donald Trump să câştige alegerile în Statele Unite, răspunsurile ţin de multe aspecte, dar inclusiv de cifre şi sisteme de vot. Cu voturi anti-Trump împărţite între mai mulţi contra-candidaţi, victoria magnatului a fost posibilă deşi confruntări directe (1 la 1) cu unii dintre oponenţi ar fi arătat că alta era, de fapt, adevărata opţiune a alegătorilor. Există, de altfel, destule exemple de alegeri care au dat câştigători ce nu beneficiază, de fapt, de susţinerea majorităţii populaţiei. Şi chiar cu Trump şi-a început Maskin prezentarea la Cluj, continuând cu exemple din recentele alegeri din Franţa. Profesorul a ţinut o prezentare despre îmbunătăţirea sistemelor de vot în alegeri prezidenţiale, în cadrul ERMAS şi a explicat de ce şi cum e posibil un sistem mai bun şi mai precis (nu perfect), care să reflecte mai exact dorinţele alegătorilor. „True majority winner”. S-a dovedit că sistemul în care votezi pentru un singur candidat nu oferă suficiente informaţii despre opţiunile alegătorilor, ajungându-se adesea la rezultate care nu reflectă adevăratele opţiuni ale cetăţenilor. În acest context, un sistem mai precis e cel în care alegătorul poate să menţioneze mai mulţi candidaţi în votul său, punându-i într-un clasament al preferinţelor. Câştigător e candidatul care l-ar înfrânge într-o confruntare 1 la 1 pe oricare dintre ceilalţi candidaţi. Australia, spre exemplu, foloseşte astfel de clasamentele.

Actual de Cluj: Al treilea subiect important unde se aplică designul mecanismelor e cel al alegerilor. Dacă aţi face un clasament al sistemelor de vot aţi pune Australia pe primul loc, sisteme din UE şi apoi USA?
Eric Maskin: Da, Australia, pentru sistemul de vot la nivel naţional.

Există, aşadar, un sistem mai apropiat de ideal? Care sunt principalele argumente în favoarea sa?.

Dacă vorbim de alegeri prezidenţiale, cel mai bun sistem e cel care dă hotărârea majorităţii („true majority rule”, explicat şi AICI).
Nu e perfect, fiindcă de aici se poate să nu rezulte un câştigător bine definit, se poate să nu avem un rezultant tranşant. Dar un astfel de sistem în primul rând le permite votanţilor să se exprime mai complet decât în sistemul unde votezi un singur candidat. Acum, dacă avem, de exemplu, trei candidaţi: A, B şi C şi eu votez pentru candidatul A, efectiv renunţ la dreptul de a vota dacă e să aleg între B şi C. Dacă se dovedeşte că adevăraţii candidaţi în aceste alegeri sunt B şi C, eu nu spun nimic despre această competiţie şi asta s-ar putea să fie, de fapt, decizia cea mai importantă. Acesta e unul dintre principalele câştiguri ale acestui sistem: le permite oamenilor să îşi spună poziţia în alegerile care chiar contează. În al doiea rând, le dă alegătorilor un stimulent să voteze după cum simt. În sistemul curent, dacă îmi place candidatul A, dar nu cred că va câştiga, aş putea vota pentru B, fiindcă asta măcar îl va opri pe C să câştige. Fiindcă C chiar nu vreau să iasă. Asta de fapt nu spune ce vrei – nu l-ai votat pe A, pe cel pe care tu ai fi vrut să îl alegi. În sistemul în care poţi să faci un clasament al candidaţilor, alegătorii pot vota ce vor, nu trebuie să dea un vot strategic, nu trebuie să se gândească la tot ce gândeşte populaţia în întregime. Asta dacă vorbim de alegerile prezidenţiale. Pentru alegeri parlamentare lucrurile sunt diferite, fiindcă nu eşti interesat să pui pe cineva într-o funcţie, ci să umpli mai multe locuri în legislativ.

Mai e de lucru şi acolo?

În Statele Unite şi Marea Britanie e mai rău, dar în cele mai multe ţări europene se foloseşte regula proporţionalităţii, care nu are aceleaşi probleme. Principala problemă e că s-ar putea să nu ai un câştigător clar, trebuie să ajungi la o coaliţie. Dar nu e o problemă foarte gravă.

Cu sistemul pe care îl descrieţi şi pe care îl susţineţi, ar fi câştigat Trump alegerile?
Nu cred. Nu pot şti sigur, dar nu cred. Nu cred că ar fi fost nominalizat.

La ce lucraţi acum, care sunt subiectele de interes pentru dvs?

Mai am de lucru la subiectul alegerilor, nu am terminat încă munca pe acest subiect, mai am de scris. Sunt interesat de inegalităţi de venituri, de cauze şi soluţii.

Există soluţii?

Pregătirea pentru locuri de muncă e un leac important, dar e un leac scump. Sistemul de taxe poate ajuta. Sunt interesat şi de formarea de coaliţii.

Vorbind de leacuri, există leacuri imediate pentru populism, pentru extremism? Vom vedea o creştere a acestor fenomene?

Cred că deja se poate să vedem ce e mai rău. Rezolvarea inegalităţilor ar însemna mult, ar rezolva multe, fiindcă populismul e parte din răspunsul la inegalităţile ignorate.

Vom mai vedea un Trump? O Le Pen preşedinte?

În Statele Unite nu cred. Cred că politicienii americani au învăţat această lecţie. Oamenii au crezut că un Trump nu e posibil, fiindcă aşa ceva nu se mai întâmplase. Acum, că am văzut că se poate, politicienii vor fi mai atenţi să nu se întâmple a doua oară.

În Europa încă nu am văzut-o pe Le Pen preşedinte…

Am fost liniştit de ceea ce am văzut în alegerile recente din Franţa, unde Le Pen nu doar că a pierdut, dar a pierdut într-un mod covârşitor şi clar. Asta e bine.


Spuneaţi în prezentare că nu ştiţi detalii despre situaţia din România, dar ce ştiţi despre România? Ce aţi aflat în primul rând?

Am fost interesat de peisajul etnic, în special aici în Transilvania; nu am realizat că există o atât de mare prezenţă maghiară, în aşa măsură încât există şi signalistică în maghiară. Am fost interesat şi de prezenţa germană, o comunitate foarte prezentă, am fost surprins să aflu că germana e limbă importantă în învăţământ, în Universitate. Am găsit asta fascinant.

Cunoaşteţi studenţi români? Are România vreo imagine în mediul universitar din afară?

Mihai e singurul student, deocamdată (Mihai Manea, care acum predă la Stanford, e cel care l-a introdus pe profesorul Maskin şi în conferinţa de la Cluj. Un interviu cu tânărul economist român citiţi AICI). Mihai are deja o vizibilitate bună în profesie, are succes; asta e bine şi pentru el şi pentru România. Comparativ cu alte ţări, România încă nu e foarte vizibilă în lumea Economiei. Un eveniment ca acesta (ERMAS) ajută. Dar România e o ţară mică şi şi asta contează. Totuşi, sunt unele ţări suprareprezentate – Israelul e mic, dar sunt mulţi economişti din Israel. Nu e mereu o chestiune care ţine de mărimea populaţiei, ci şi de cât de avansată e economia ţării respective. România e mult mai prosperă decât era în era Ceauşescu. Ţările prospere tind să aibă o contribuţie mai mare la viaţa economică.

Vă veţi întoarce în România?
Soţia mea trebuia să mă însoţească, în această vizită şi nu a putut din cauza muncii, dar mi-ar plăcea să vină aici. E o ţară frumoasă, e un loc frumos, dar care are şi o cultură bogată. Ne plac ţările cu istorii bogate, unde putem să descoperim cultura.

Cine e Eric Maskin

Cu peste o sută de publicaţii în reviste ştiintifice de top, Maskin a avut contribuţii cruciale şi la, între alte subdiscipline: teoria jocurilor, teoria contractelor, teoria alegerilor sociale şi economie politica —p entru care i-au fost acordate numeroase alte premii şi onoruri prestigioase, incluzând alegerea ca “Fellow” al multor asociaţii profesionale ale oamenilor de ştiinţă sau ca membru al unor diverse academii naţionale de ştiinţă, multiple doctorate honoris causa şi pozitii editoriale la reviste de top. În afara activităţii academice, Maskin are şi expertiza de consultanţă pentru multe organizaţii internaţionale, publice sau private. Eric Maskin şi-a sustinut doctoratul la Harvard în 1976, având poziţii în trecut şi la Cambridge, MIT şi Institute for Advanced Studies. A fost Preşedinte al Econometric Society şi al Game Theory Society.

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare