Dreptate, dar nu pentru căței. BT pune la bătaie 10 milioane de acțiuni gratis pentru angajații-model, dar numai dacă sunt șefi
Economie by Mihai Prodan - mai 12, 2014 2 451
Banca Transilvania pune la bătaie aproape 10 milioane de acțiuni pe care le face cadou angajaților băncii care au „performanțe notabile în activitatea profesională”.
E vorba, mai exact, de 9,81 milioane de acțiuni care vor fi atribuite salariaților BT, după ce acționarii s-au pronunțat în unanimitate în acest sens în adunarea generală extraordinară din 30 aprilie.
Deși teoretic acțiunile vor fi alocate gratuit către acționarii cu performanțe notabile, mai exact acestea ajung la membrii Consiliului de Administrație, conducătorii băncii și directorii executivi, directorii societăților subsidiare, directorii și directorii adjuncți ai direcțiilor din Centrală, directorii unităților teritoriale, dealeri, dealeri șefi, șefi, șefi agenții, șefi servicii din centrală și din unitățile teritoriale, experți din centrală și, în final, „alte categorii de salariați din cadrul Băncii Transilvania”.
„Motivul achiziționării de către companie a propriilor acțiuni și oferirea lor este implementarea unui sistem de renumerare (sic-n.red.) care să asigure respectarea principiului performanței pe termen lung și a unui program de fidelizare a salariaților pe o perioadă de cel puțin trei ani”, explică reprezentanții băncii. Responsabilul cu verificarea și aplicarea criteriilor de selecție sunt conducătorii băncii – adică directorul Omer Tetik.
BT tranzacționează pe piața de capital 2,2 miliarde de acțiuni cu valoarea nominală de un leu.
Iată și criteriile de alocare a acțiunilor gratuite:
- ocupă poziții cheie în structura băncii
- au dat dovadă de implicare deosebită în realizarea obiectivelor băncii, unității sau direcției din care fac parte sau le conduc
- au obținut cu ocazia evaluărilor anuale cel puțin calificativul „bine” la obiectivele calitative individuale și la performanță în îndeplinirea sarcinilor cheie conform fișelor de post
- își asumă obiectivele băncii din planurile strategice curente și de perspectivă (2014-2015)
- acceptă condiționările planului de fidelizare aprobat de CA pentru 2013-2015
- au o conduită morală, profesională, socială în acord cu standardele băncii, adoptate prin Codul de Conduită
- se implică activ și eficient în promovarea intereselor și produselor băncii aferente domeniului lor de activitate
- promovează buna comunicare și crează un climat de muncă adecvat realizării unor performanțe deosebite
2 comentarii
Lasa un raspuns pentru Actual de Cluj
Articole similare
-
Dezastru în teren/Alunecări de teren, din nou, pe strada Uliului/Pompierii: “ a fost afectată una dintre benzile de mers a carosabilului, pe o lungime de aproximativ 20m”
apr. 27, 2024 0
-
Licitația pentru Centura Metropolitană a Clujului, anulată/ “ E greu de găsit în lume o investiție derulată atât de dezastruos”
apr. 27, 2024 0
Lol! Ce e dragilor, va lipseste o reclama cu BT si ii dati la gioale? Da de da de se sesizeaza si cotizeaza. Pfuui. cata scarba
PS….de cand e treaba presei ce face cu banii proprii, cu actiunile proprii , o institutie privata, care nu are legatura cu banul public? Pfuui. cata scarba
buna ziua Gigel, multumim pentru comentariu.
Banca Transilvania este una dintre marile companii ale Clujului, cu sute de angajati si activitate pe plan national, astfel ca e important sa reflectam si activitatea sa. Te asiguram ca acest material e publicat conform standardelor jurnalistice, de altfel documentul care sta la baza acestuia e unul public. Ne pare rau ca te gandesti imediat la interese ascunse 🙂