Închide

Doar un sfert dintre clujeni au fost imunizați împotriva coronavirusului până acum

SănătateTop News by Actual de Cluj - iun. 04, 2021 3 441

Doar un sfert dintre clujeni au fost imunizați împotriva coronavirusului până acum, arată datele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
E vorba de aproape 214.000 de clujeni care au primit ambele doze de vaccin până acum, ceea ce din totalul de aproape 760.000 de locuitori cât numără județul Cluj înseamnă doar 28%. E de așteptat ca procentul să crească în următoarele săptămâni, dar nu foarte mult, având în vedere că, cu prima doză din vaccin, au fost inoculați 244.000 de clujeni – adică aproape o treime din populație.

Să menționăm, numărul reacțiilor adverse înregistrate la vaccin până acum rămâne foarte mic – 437 până acum, adică mai puțin de 0.2% din totalul persoanelor vaccinate. Adăugăm că centrul drive-through amenajat pe platoul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca rămâne un punct căutat de clujenii care vor să se imunizeze împotriva coronavirusului: aproape 500 au fost vaccinați aici doar în ultimele 24 de ore.

Mai jos cifrele la zi ale campaniei de vaccinare în Cluj, cu mențiunea că în Cluj figurează ca domiciliate un număr de 759.201 persoane:

3 comentarii

  1. Sunt peste 450.000, aproape 500.000 de vaccinați, ceea ce înseamnă peste 50% rata pe județ. Ce sa mai spună atunci britanicii, unde cea mai mare parte a populației a primit doar o singura doza, fiindca se știe ca și o doza asigura o imunizare de 50-60%. In plus raportarea se face la întreaga populatie, ceea ce este complet fals, deoarece pana ieri copiilor și tinerilor sub 15 anu nu le era permis vaccinul. Cine da astfel de statistici imbecile ar trebui sa le reconsidere, fiindcă nici la 100% vaccinare a populației adulte, după actuala referință, nu se va ajunge la imunizare colectivă, adică 75-80%. Prea mulți pareristi și urechiști pe lume asta. Dar și botanisti…Fără număr, fără număr!

    • Nu trebuie confundate dozele cu persoanele. In total au fost administrate 457.965 doze, dar vaccinarea completa presupune 2 doze administrate ACELEIASI persoane. Articolul e corect, persoane vaccinate cu AMBELE doze sunt doar 213.830 persoane.

      • Repet, statistica in discuție nu reprezintă realitatea, fiindca oricum persoanele vaccinate provin majoritar din mediul urban, mai exact orașul Cluj și mult prea puțin ruralul. Iar dacă luam in calcul populația eligibila, chiar și la 200.000 de doze s-a depășit 50%. De exp. Eu m-am vaccinat cu ambele doze tocmai in Baia Mare, as fi foarte curios dacă extraordinarul, uluitorul Corona Forms a adăugat pe cei de acolo la Cluj sau rămân pe loc. Șamd…

Lasa un raspuns pentru Tz