Președintele Alin Tișe, despre situația Spitalului Monobloc de Copii aflat în construcție, dar care nu are finanțarea necesară: I-am sunat pe toți liderii politici din Cluj pentru a debloca situația / Primăria ne-a dat o sumă de bani, așa vom putea, anul acesta, să ieșim din pământ cu construcția
AdministrațieSănătateTop News by Luminiţa Silea - mart. 31, 2026 4 451
Proiectul Spitalului Monobloc pentru Copii din Cluj-Napoca a rămas și anul acesta fără finanțare de la nivel central în bugetul pe anul acesta, deși președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că a apelat direct la liderii politici locali pentru a încerca deblocarea situației. Ce s-a reușit a fost, după cum a arătat oficialul, obținerea unei sume de la Primăria Cluj-Napoca pentru susținerea lucrărilor din 2026.
Situația Spitalului Monobloc pentru Copii, obiectiv de peste 1 miliard de euro, aflat în șantier la Cluj (cu constructor contractat), dar pentru care nu există finanțarea necesară, a fost readusă în discuție în ședința de marți, 31 martie, a Consiliului Județean. Obiectivul nu a primit fonduri de la bugetul național, deși este considerat unul de importanță regională.
„Am avut discuții înainte de a se finaliza bugetul pentru 2026. Pot spune că am avut curajul să sun la fiecare dintre liderii politici din județ, cu rugămintea ca, dacă există dorință, fiecare parlamentar să contribuie pentru a se aloca suma necesară pentru spitalul de copii”, a declarat Alin Tișe.
Potrivit acestuia, reacțiile au fost diferite în funcție de partid. „Unii dintre colegi, cei de la UDMR și PNL, au fost de acord imediat. Am vorbit și cu liderii celorlalte partide, dar unii au spus că nu pot, pentru că se discută doar la nivel național. Dar au avut deschiderea să ajute în viitor”, a spus președintele CJ Cluj.
Alin Tișe a precizat că administrația județeană încearcă să strângă fonduri din mai multe surse pentru a putea demara lucrările chiar în acest an. „Primăria Cluj-Napoca ne-a ajutat cu fonduri. Acum avem 9 milioane de lei adunate în buget din mai multe surse, împreună cu ce vom aloca din bugetul nostru, sumă care să ne ajute să ieșim cu construcția din pământ anul acesta”, a afirmat acesta.
În paralel, Consiliul Județean caută soluții alternative de finanțare, după ce proiectul nu a mai fost susținut prin PNRR. Una dintre variantele analizate și anunțate deja de oficialul CJ Cluj este contractarea unui credit de aproximativ 250 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, pentru a putea duce la capăt investiția.

De ce nu fac si ei ca cei de la Darueste viata – bani pe SMS?
Fiindcă ăia fac doar pentru București.
Pe de altă parte e treaba orașului și a județului să finanțeze astfel de obiective. Să ceri bani privați să construiești spital și să îl cedezi statului denotă prostie.
e f scump, orasul / judetul nu si l permite fara fonduri de la guveern sau ue.
de apreciat ca se chinuie tise.
rafila e cel care ar trebui batut ca nu l-a us in PNRR, si ce a pus a pirdut finantarea.