Închide

Soluția împotriva „criminalilor imobiliari” care transformă în continuare garajele autorizate în Cluj în apartamente și le vând oamenilor

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 04, 2021 1 1248

Declarațiile sforăitoare ale primarului Emil Boc prin care i-a catalogat pe constructorii din oraș care vând garaje transformate în apartamente drept „criminali imobiliari” pe care îi așeaptă demolarea dictată de instanță sunt contrazise de clujeni care oferă exemple privind felul în care Primăria acționează împotriva acestor „criminali”. De fapt, oficial, liderii din administrație se bat cu pumnul în piept că stopează aceste „crime imobiliare” dar, în realitate, acestea sunt tolerate în continuare și ajung normalitate în oraș. Mai mult, garajele autorizate în proiectele imobiliare pentru apartamentele construite sunt vândute cu 10.000-15.000 de euro, chiar separat de unitățile locative din respectivele blocuri aflate în zone bune din oraș.

Oameni politici sau specialiști din administrație au propus o serie de soluții. Cea mai simplă ar fi aceea prin care un apartament să nu se poată vinde fără loc de garare /parcare și să nu se poată înscrie în cartea funciara fără loc de parcare.

 

 

 

Sorin Terinte (membru USR PLUS) a reclamat săptămâna aceasta (în 1 iunie) pe grupul Clujul Civic că Primăria asistă la transformarea garajelor în apartamente într-un bloc de pe Calea Someșeni în timp ce toate străzile unde s-a construit blocurile cu 103 apartamente de la nr.8 sunt pline de mașini parcate. Ulterior, s-a corectat și a spus că Primăria are, de fapt un proces cu beneficiarul blocurilor pentru „desființarea lucrărilor de construire”, executate după recepția blocurilor și anume, cele prin care garajele au fost transformate în locuințe. A oferit și numărul de dosar din care reiese că procesul intentat de Primărie este împotriva lui Florin Larionesi de la societatea Campeador Grup din Bistrița.

(imagini cu blocul de pe Calea Someseni nr.8)

Blocul de pe Calea Someșeni nr.56 îl are ca beneficiar pe Florin Larionesi, director la Campeador Grup, din familia celebrului milionar bistrițean Traian Larionesi, supranumit de presă „fierăstrăul codrilor”, cu afaceri în construcții și lemn, pasionat de vânătoarea de animale exotice.

Imediat după sesizarea legată de garajele transformate în apartamente și vândute, Emil Boc a oferit o declarație sforăitoare prin care a ținut să spună că cei ca Larionesi sunt ‘criminali imobiliari’ iar transformarea garajelor în locuințe este „o crimă imobiliară” care va fi pedepsită de instanțele clujene cu demolarea.

“Au fost și la Cluj două-trei cazuri, i-am prins, am făcut plângeri în instanță. Sunt criminali imobiliari, este o crimă imobiliară, nu așa se fac afaceri, să îți bați joc de viețile oamenilor ca să bagi tu mai mulți bani în buzunar. Este inacceptabil, dar revolta pe care o simt nu o pot canaliza decât pe căile justiției. Iar instanța va da demolare. Oamenii să se uite în cartea funciară, acolo scrie clar garaje. Oamenii își fac case neautorizate care cred că se rezolvă. Nu se rezolvă, se demolează. Toți trebuie să stăm în lege, altfel e junglă”, a declarat Emil Boc la Napoca FM în 3 iunie.

Un alt membru USR PLUS, George Trif, a revenit pe subiect în 4 iunie cu un contraexemplu prin care arată exact cum lucrează Emil Boc și angajații săi din Primărie împotriva „criminalilor imobiliari” așa cum au fost etichetați cu o zi înainte de primar.

„Am și eu o poveste cu acești criminali imobiliari.
Începe așa:
– 26/01/2021: sesizare pe MyCluj pentru că în garajele unui bloc autorizat cu 6 apartamente se montează centrale termice individuale, inclusiv cu conexiune la gaz. (vizibile de la exterior)
— Răspunsul la sesizare menționează că „s-a luat legătura cu proprietarul imobilelor, care nu se afla în această perioadă în ţară, urmând ca ulterior, la revenirea acestuia, să ne permită accesul în imobile şi efectuarea controlului”
– 28/03/2021: o nouă sesizare pentru că au început să se vadă coșuri de aerisire la centrală și din pod, de data asta răspunsul spune:
— „proprietarul a refuzat accesul polițiștilor locali în imobil solicitând o amânare a controlului, invocând faptul că există pe rol un litigiu în instanță în curs de derulare pentru reglementarea juridică a imobilelor. În consecință, s-a întocmit proces verbal de constatare a contravenției pentru împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului”,
— Drept rezultat, după două controale, zilele trecute s-au montat 4 cutii poștale noi pentru un total de 10 în 6 luni de „eforturi de investigare”, ducând la noi sesizări depuse.
În Cluj-Napoca există HCL 209/2011 prin care schimbarea destinației garajelor este interzisă, așadar acele apartamente fie vor fi vândute la preț de garaj, fie vor fi închiriate până se rezolvă cumva vânzarea la preț de apartament. În cele 6 luni scurse de la prima sesizare până la montarea celor 4 noi cutii de poștă, probabil au mai răsărit câteva probleme similare în oraș. Ce vreau să spun prin acest exemplu e că „criminalii imobiliari” sunt un produs direct al modului în care autoritatea publică e percepută de cetățeni, iar când aceasta e într-o degradare continuă inevitabil vor apărea persoane ce vor considera că pot „rezolva” mai repede decât pot „încurca” autoritățile. Dacă vrem să oprim degradarea autorității publice, ultimul lucru care trebuie făcut e să recurgem la amenințări, iar primul lucru e să susținem un management mai performant în instituția care poate lua măsuri directe împotriva acestor cazuri”, a sesizat Trif.
Blocul de pe Eugen Ionesco nr. 79 colț cu Alecu Russo. Proiectul blocurilor de pe Eugen Ioneasco e semnat Arhimar, îl avea ca beneficiar pe Vidrean Simion și a fost aprobat în 2012, (P.U.D. două imobile de locuinţe colective (şase apartamente), D+P+2E, str. Eugen Ionesco; beneficiar: Vidrean Simion). Ulterior, în 2018, Arhimar a solicitat o modificare a autorizație de construire eliberată tot în 2012 pentru respectivele blocuri).
(bloc Eugen Ionesco nr.79)
(
(sursa: primariaclujnapoca.ro)

Un alt membru USR, Elek Levente, cel care a pornit acum mulți ani „jihadul” împotriva imobiliarilor care fentează Primăria și construiesc cum vor în oraș prin Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului  (APUC) (învinsă în instanță în primul său proces privind blocurile de pe strada Măceșului), a propus o altă rezolvare practică în chestiunea podurilor și garajelor vândute ca locuințe în Cluj-Napoca. „Hai să formăm echipe de câte 3 care într-o săptămâna să verifice in teren fiecare construcție nouă dacă are garaje sau poduri locuite. În baza informațiilor colectate înaintăm o sesizare, plângere prealabilă către primărie, CL și prefect. Dacă în 30 de zile constatăm că nu se întâmplă nimic formulăm acțiune in instanță( fie noi ca partid sau o fac eu prin APUC), și plângere penală în paralel. Astfel aducem subiectul cu cazuri concrete în discuție, punem presiune pe toți cei implicați și ne creem drum către o rezolvare practică a problemei”, a propus Elek Levente.

O altă sugestie și mai practică a venit de la arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță. Acesta a spus în 4 iunie că, în condițiile în care garajele și apartamentele se proiectează la pachet, atunci, de aceeași manieră, ar trebui să apară și în cartea funciară.

„Dacă tot a revenit în spațiul public problema transformării spatiilor de garare în altceva decât parcarea autovehiculelor mi-am amintit ca am mai discutat asta și concluzia a fost că „Locul de garare reprezinta un bun accesoriu al bunului principal” și nu se poate vinde fără acesta când este înscris în cartea funciara ca și o parte indiviza a acestuia. Altfel spus, apartamentul nu se poate vinde fără loc de garare /parcare și nu se poate înscrie în cartea funciara fără loc de parcare. Dacă sunt la pachet proiectate, autorizate, la pachet să fie intabulate și vândute! Problema schimbării destinației spatiilor pentru garaje este dată de posibilitatea de a fi intabulate distinct și astfel comercializate distinct. Regulamentul de urbanism prevede faptul că pentru fiecare apartament este obligatorie asigurarea unui loc de parcare si atunci apartamentul nu ar trebui sa se poată vinde fără acesta. Dacă, în proiectul de autorizare, nu ar exista un loc de parcare pentru fiecare apartament atunci autorizatia de construire nu ar putea fi emisă.
In concluzie, soluția pentru a stopa schimbarea destinației garajelor este la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Cluj care realizează intabularea imobilelor. Un apartament se poate intabula doar cu locul de parcare aferent și situația este rezolvata”, a spus Salanță.
El a mai propus acest lucru și în 2017.
„O astfel de măsură ar duce și la scădearea prețurilor pentru garaje care au luat-o razna în Cluj-Napoca și pentru care acum dezvoltatorii cer mii de euro, separat de prețul apartamentelor. O speculă nelegală”, a mai arătat arhitectul șef al județului.

(Traian Larionesi supranumit de presă fierăstrăul codrilor, luat în vizor de DNA) *sursa foto: Facebook

Un comentariu

  1. celebrul USR-ist Elek Levente, care propune plangeri prelabile catre Consiliului Local, atata nu stie ca emiterea autorizatiilor de construire sau nerespectarea lor nu tin absolut deloc de Consiliu? ce sa faca Consiliul local daca unu si-a amenajat apartament in pod? USR-istii chiar nu stiu nimic? fac pe „justitiarii” dar sunt paraleli cu legile statutlui.

Scrie un comentariu