Închide

Dependent de Centura Metropolitană. Spitalul Regional de Urgență forțează proiectul Centurii

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - apr. 04, 2020 0 1787

Partea română a aprobat contractul de finațare pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj și urmează ca și Comisia Europeană să-l valideze. Din momentul în care contractul de finanțare este aprobat de Comisia Europeană, poate demara licitația pentru construcția spitalului. Potrivit angajamentului României, întreg obiectivul trebuie să devină funcțional în termen de 107 luni. Ce nu s-a prea menționat în spațiul public este faptul că amplasamentul actual al Spitalului Regional de Urgență, din incinta Unității Miliatare din Florești, este greu accesibil din DN1, mai ales în condiții de trafic aglomerat. Motiv pentru care Planul Urbanistic Zonal vizează ca accesul la Spital să se facă prin două ieșiri din viitoare Centură Metropolitană.

Primăria Cluj s-a angajat să gestioneze documentația Centurii Metropolitane, dar e încă într-o etapă incipientă. Chiar dacă în ședințele de urbanism de la Consiliul Județean și Primărie s-au lansat aprecieri privind finalizarea celor două obiective (Spital plsu Centură) cam în același interval de timp, în privința Centurii Metropolitane nu a fost fixat un calendar concludent. În octombrie, 2018, Primăria a dat ordinul privind întocmirea Studiului de Fezabilitate, a PUZ-ului și Documentației Tehnice pentru Autorizația de Construire ce vizează Centura Metropolitană.  În martie, 2019, s-a predat documentația ”Studiul alternativ de traseu”, care a cuprins un număr de 8 variante de traseu. La recomandarea specialiștilor, Primăria a optat pentru varianta 8-V8, traseul vizat  începând de la nodul Gilău al Autostrăzii Transilvania și continuând pe zona de nord a localităților Gilău și Florești.

Conform documentațiilor tehnice propuse, accesul la Spitalul Regional (care va deveni unul dintre cele mai aglomerate obiective din județul Cluj), se va face din drumul național (DN1), printr-un pasaj denivelat care e cuprins în proiectul de Centură Metropolitană. Un al doilea acces va fi pe latura estică, latura lungă a amplasamentului Spitalului, tot prin intermediul unui drum care se desprinde din zona Bucium și care de asemenea e cuprins în proiectul Centurii Metropolitane. Potrivit infirmațiilor Actual de Cluj, specialiștii angajați de Primărie au termen anul acesta să finalizeze documentația pentru Autorizația de Construire. După această etapă, responsabilitatea ar reveni Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, care trebuie să solicite finanțare europeană pentru lucrările de proiectare și execuție, având în vedere că Centura Metropolitană a Clujului e inclusă în Masterplanul General de Transport al României.

Reamintim că Spitalul Regional de Urgență Cluj reprezintă una dintre cele mai mari investiții  din Ardeal, ce se va realiza cu sprijn masiv din bugetul UE. Proiectul prevede un complex de construcții cu 7 etaje (inclusiv subsolul, parterul și 5 etaje superioare) și va avea 849 de paturi. Obiectivul va beneficia de un heliport și de o parcare subterană independentă (cu două etaje), care adaugă un subsol suplimentar la întreaga construcție. Suprafața totală construită a spitalului va fi de aproximativ 151,891 m2, iar amprenta clădirii de 27.340 m2. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţie, împreună cu Ministerul Sănătății, au semnat joi contractul de finanțare pentru realizarea acestui obiectiv, valoarea propusă fiind de 500.000.000 de euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.