„De te-aş vedea la Gherla!”, blestemul care l-a adus pe un vizitator în oraș, acum 100 de ani

Gherla, orășelul de pe valea Someșului Mic, a fost privit dintotdeauna cu interes, datorită particularităților sale care l-au făcut mai special în ochii lumii. Vizitatorii români sau străini aflați în trecere prin Ardeal au ținut să vadă cu ochii lor și acestă așezare, oamenii, bisericile și pușcăria de renume. Era un loc aparte, unde armenii bogați, refugiați din Moldova, cumpăraseră un teren, lângă Candia, pe care au ridicat case frumoase și o biserică impunătoare.

În 1924, ziarul „Viitorul” publica un articol semnat de profesorul universitar I. Simionescu. Expresia „De te-aș vedea la Gherla”, adică la închisoare, i-a stârnit puternic curiozitatea despre locul care a putut genera un asemenea blestem. Impresiile sale de după vizită au fost împărtășite cu cititorii din toată România în publicația amintită, relatează gherlainfo.ro.

„De te-aş vedea la Gherla” era în Ardeal echivalentul blestemului din vechiul regat: „Să te mănânce Ocna”. Aici, în Gherla era, pe vremuri. pe la 1786 cea mai mare închisoare de dincolo de Carpaţi, schimbată azi în cea mai încăpătoare şcoală de corecţie pentru copii, la urmă tot o Gherlă.
Orăşelul, cu locuitori nu mult mai numeroşi decât în Vaslui, se află aşezat în tihna luncii Someşului Mic, cam la jumătate de cale între Cluj şi Dej. Someşul curge printr-o vale repede lărgită, cu coasta dinspre apus împădurită, iar cea dinspre Câmpie, mereu arsă, chiar din începutul verii. De aceea, Gherla parcă e într-o regiune de şes.

Din tren se văd numai turle de biserici: spre nord se ridică două mari edificii, ce par şi mai masive decât sunt, față de spaţiul deschis din jur, ori în raport cu căsuţele mititele ale oraşului.

Una dintre clădiri e suspomenita «şcoală de corecţie», a doua este liceul. Cadrul îl formează ogoarele, pâlcurile de grădini şi vii, ori petice mai mari ceva de păduri, întinse spre coama dealurilor scunde.

Nici un comentariu

Actual de Cluj