VIDEO Cum vrea să o salveze Boc pe U Cluj: „Retragem marca în mai și începem de la zero”
SportTop News by Catalin Suciu - ian. 28, 2016 0 1228

Edilul șef spune că vrea să se implice pentru salvarea Universității Cluj. Emil Boc a precizat astăzi că , în situația în care cei care conduc clubul găsesc un investitor, primăria va retrage marca și va înființa o nouă societate.
„Nu mi-aș dori să o luăm de jos în sus, dar n-am mai avea piatra de moară a situației existente deja. Vom putea vedea dacă în actuala formulă se poate gândi ceva, dar dacă nu există o deschidere din partea administratorului sau a celor ce conduc clubul, atunci va trebui să luăm în calcul și o altă situația. Dacă nu e posibil să se găsească acum un investitor, în mai sau iuni retragem marca și începem o construcție de la zero, pentru ca Universitatea să-și continue activitatea”, a spus Boc.
Boc a mai spus că primăria nu s-a implicat financiar la Universitatea tocmai pentru a evita situațiile deja apărute la cluburile finanțate din bani publici. ASA Târgu Mureș, ACS Timișoara, CSMS Iași sau CS Unviersitatea Craiova sunt cercetate de atutorități pentru finanțările primite de la stat.