Cu cât se vinde proiectul de pe malul lacului Gheorgheni din Cluj, realizat de arhitectul de Adrian Iancu și avizat de comisia de urbanism a Primăriei din care acesta făcea și face parte
AdministrațieTop NewsUrbanism by Actual de Cluj - iul. 13, 2026 0 31
Un teren de pe malul lacului Gheorgheni, pentru care există o documentație urbanistică aprobată pentru un proiect cu funcțiuni economice și aparthotel, este scos la vânzare pentru 2,5 milioane de euro. Proprietatea este promovată ca „teren cu PUZ și HCL”, pretabil pentru aparthhotel cu vedere spre lac și în vecinătatea Iulius Mall. Proiectul s-a avizat inițial ca o clădire de birouri cu cafenea la parter și o are ca beneficiar pe dezvoltatoarea Nicoleta Neag. Despre aceasta Actualdecluj.ro a relatat că are o relație privilegiată cu arhitetcul Adrian Iancu și folosește o rețetă de influență prin care autorizează proiecte în zone sensibile din oraș pe care ulterior le vinde sau le externalizează pe bucăți.
Anunțul publicat în 26 iunie pe platforma OLX prezintă un teren intravilan de 1.500 de metri pătrați, cu front la lac de 35 de metri, pentru care este menționat un PUZ aprobat ce permite realizarea unui imobil mixt 2S+P+2E+supantă. Investiția indicată în anunț presupune aproape 2.700 de metri pătrați suprafață utilă, cu spații comerciale, alimentație publică și birouri, precum și 20 de locuri de parcare. Prețul cerut acum este de 2,5 milioane de euro. Într-un anunț anterior, din vara lui 2024, aceeași proprietate era promovată pentru 2,8 milioane de euro, iar ulterior prețul ar fi fost modificat.
Proiectul are în spate o documentație urbanistică elaborată de biroul Arhimobil al arhitectului Adrian Iancu, fost arhitetc șef, membru în Comisia de Urbanism a Primăriei iar beneficiara menționată în documentațiile de urbanism este Nicoleta Neag, dezvoltatoare imobiliară cunoscută în Cluj-Napoca. În 2019 că pe strada Sarmizegetusa 11-13 era propusă o clădire cu funcțiuni economice, pe malul lacului Gheorgheni, proiectată de biroul Arhimobil, avizată de Comisia Primăriei. Consilierii locali au aprobat proiectul urbanistic în 2020 și l-au modificat în 2024.
Proiectul inițial: o clădire de birouri și cafenea spre lac/Acum se vinde ca aparthotel
În 2019, documentația discutată în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism prevedea pe terenul de lângă lac o clădire cu demisol, parter și două etaje, cu o cafenea la parter și terasă orientată spre apă. Adrian Iancu a susținut atunci că propunerea urmărește continuarea dezvoltării malului lacului și a criticat faptul că o parte importantă din teren era afectată de zona verde de protecție stabilită prin PUG. În discuțiile din comisie, documentația a primit aviz favorabil după prezentarea soluției urbanistice. La acel moment, terenul beneficiarului avea aproximativ 1.600 mp, din care o parte era încadrată ca zonă verde, iar prin PUZ se propunea reglementarea unei suprafețe pentru activități economice.
Un aparth hotel s-a autorizat recent lângă proiectul lui Iancu
În iulie 2026, în cadrul unei alte ședințe de urbanism, în care a fost analizat proiectul Transform a unui aparthotel propus lângă acest proiect care se vinde, Adrian Iancu a ridicat problema relației cu investiția vecină și a accesului. Arhitectul a arătat că simularea prezentată de proiectanți cu proiectul său nu mai reflectă situația actuală, deși, pe planșele atașate anunțurilor de vânzare arată leit cum a fost preluat. Tot atunci, Iancu a cerut renunțarea la accesul lateral propus pentru noul proiect, explicând că ar fi nevoie de acordul coproprietarilor pentru realizarea unei căi de acces, situație pe care a indicat-o ca problematică și în cazul proiectului vecin, arătând că aceștia nu vor fi de acord, cum s-a întâmplat și în cazul proiecutlui spu. . Proiectul analizat în 2026, elaborat de biroul Transform al arhitectului Vlad Negru, prevedea un aparthotel cu peste 35 de camere, spații de alimentație publică, două corpuri de clădire și 41 de locuri de parcare, avizat la urbanism.
Funcțiunea e similară cu cea prezentată în anunțul de vânzare a terenului cu PUZ, făcut și avizat de arhitectul Iancu.
Ce probleme ar avea proiectul lui Iancu
Potrivit documentelor analizate ulterior de gazetadecluj.ro, accesul către viitoarea clădire se realizează printr-un drum cu lungimea totală de aproape 68 de metri, împărțit în două cărți funciare: o porțiune figurează ca drum privat de utilitate publică, iar restul este inclus în proprietatea privată. În documentație au existat critici potrivit cărora soluția urbanistică nu ar respecta integral cerințele privind lățimea minimă a drumului de acces. De asemenea, în spațiul public au fost ridicate semne de întrebare și în privința modului în care au fost asigurate locurile de parcare. Acestea sunt amplasate la capătul drumului de acces, la aproximativ 68 de metri de clădirea propusă, soluție fără de care proiectul nu ar fi putut îndeplini cerințele urbanistice necesare aprobării. În ultimele luni au apărut și controverse privind unele planșe din documentația de urbanism. Potrivit unor solicitări formulate în baza Legii 544/2001, Primăria Cluj-Napoca a comunicat că anumite planuri invocate în spațiul public nu se regăsesc în documentația oficială arhivată, aspect care a alimentat noi controverse legate de modul în care proiectul a fost aprobat.
Consiliul Local a aprobat modificarea proiectului în 2024
În iunie 2024, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, cu 21 de voturi, modificarea PUZ-ului pentru terenurile de pe strada Sarmizegetusa nr. 11-13 și nr. 12, aflate în proprietatea Nicoletei Neag.
Noua hotărâre (HCL 513/2024) a modificat documentația aprobată inițial în 2020 și a rezolvat două dintre cele mai importante probleme ale proiectului: accesul auto și parcarea.
Principalele modificări aprobate:
- accesul auto către clădirea de pe strada Sarmizegetusa nr. 11-13 a fost reorganizat;
- parcarea nu mai este amplasată lângă clădire, ci pe parcela învecinată, cu numărul cadastral 297494;
- construcția existentă de pe această parcelă urmează să fie demolată pentru realizarea unei parcări mecanizate etajate;
- funcțiunile admise au fost extinse și includ birouri, spații comerciale, restaurante, servicii, cazare turistică și parcări mecanizate;
- imobilul poate avea regimul maxim de înălțime 2 subsoluri + parter + 2 etaje, cu o înălțime de cel mult 12 metri.
Hotărârea prevede expres că locurile de parcare pentru clădirea de pe malul lacului vor fi amenajate pe terenul de la nr. 12, în sistem mecanizat, cu acces direct din strada Sarmizegetusa.
Documentația are o valabilitate de cinci ani și a înlocuit integral PUZ-ul aprobat în 2020.
Despre Nicoleta Neag, Actualdecluj.ro a relatat că folosește o rețetă de influență prin care autorizează proiecte în zone sensibile din oraș pe care ulterior le vinde sau le externalizează pe bucăți. Cum s-a întâmplat în proiecte pe Calea Tuzii sau Racoviță. În rețeta ei, arhiectul Adrian Iancu ocupă o poziție de top.
Detalii:

(se vindea și cu 2,6 milioane de euro)
Anunț de vânzare din 2024:


vezi și:
