Comunismul a determinat-o să emigreze la numai 19 ani. Lyana Galiș e acum scriitoare și ar vrea să fie primită mai bine acasă

Am întâlnit-o pe Lyana Galiș într-o cafenea din Cluj Napoca proaspăt sosită din Italia, țara în care a emigrat încă din 1972 când comunismul era în floare în România. Pe atunci avea doar 19 ani și își amintește și acum cât de greu i-a fost să se desprindă de familie și de orașul ei natal. În prezent trăiește la Milano, scrie cărți și este căsătorită cu un medic român foarte cunoscut pe plan internațional. Dorul de casă a ținut-o pe Lyana Galiș mereu aproape de România și de orașul Cluj Napoca.  Despre Italia spune că e cea de-a doua ei țară, însă, recunoaște că nu i-a fost deloc ușor să se adapteze acolo, să lupte pentru a câștiga un statut social, o idenitate.

Străinii nu mai sunt priviți cu încredere în țările europene, spune Lyana Galiș, mai ales de când s-au deschis granițele, însă acesta n-a fost niciodată un argument pentru ca ea să-și abandoneze identitatea. Prin intermediul cărților ei a avut mai multe aparții în presa scrisă și la televiziunile din Italia, și spune că și-a lăudat mereu țara: „M-am mândrit mereu că sunt româncă.  Prin cărțile pe care le-am scris, prin activitatea mea de profesoară și a soțului meu – care este un medic renumit pe plan internațional – am vrut mereu să arătăm că România e țara cu care trebuie și putem să ne mândrim”. Ultima carte pe care a scris-o, “Jarul iubirii” – publicată la noi de editura ELiteratura – e un memoriu adus oamenilor din România care au fost furați de libertatea propriei opinii, trăind momente grele de regim dictatorial: „Este o carte despre pierderea identității, despre suferința despărțirii de cei dragi, despre disperarea celor care au luat drumul pribegiei. Este cursul vieții mele, al dragostei. Este povestea urmăririi unui ideal, vorbesc despre trădare, despre maternitate,  despre toate valorile vieții”.

Cum a ajuns să emigreze

Lyana Galiș provine dintr-o familie de intelectuali din Cluj Napoca. Tatăl a fost procuror și mama profesoară. Bunicul din partea tatălui a fost preot greco-catolic, iar bunica din partea mamei profesoară și ea. După ce și-a terminat liceul, tânăra a susținut examenul de admitere la Facultatea de Litere, secția Română – Engleză. În acea perioadă a cunoscut un tânăr italian care venise în România în vacanță. El a cerut-o în căsătorie iar ea nu a stat prea mult pe gânduri, având în vedere situația politico-economică din țară. A renunțat la tot și a decis să-l urmeze. În Italia a continuat facultatea la Torino, devenind profesoară de limbă engleza. A început să cocheteze cu muzica, cu artele și a început să scrie cărți:

“Am plecat din țară în 1972, când atmosferă comunismului era extrem de apăsătoare. Lipsa libertății devenise atât de evidentă încât toată lumea se temea să vobească, să se îmbrace într-un anumit fel, să citească anumite cărți, să asculte anumită muzică. Aveam doar 19 ani și am plecat purtând în suflet, Clujul, orașul meu natal. După ce am ajuns în Italia, am început să simt un dor nebun. Îmi lipsea atât de mult țara, limba română, oamenii. Îmi era atât de dor încât într-o zi  – mă aflam pe o stradă din Milano și am auzit pe cineva vorbind românește – nu am rezistat și l-am abordat pe acel om. Știu și acum numele lui: Petcu Mihai. Inginer de profesie. L-am invitat și l-am găzduit la noi acasă. Pleca într-o delegație, undeva în Orient. Nu știu dacă mai există sau ce mai face acest om, dare eu n-am uitat niciodată acel moment , pentru că mi-a amintit mereu de golul imens pe care l-am simțit după ce mi-am părăsit țara”.

Crede în dragoste și în Dumnezeu

Se consideră o femeie optimistă și chiar dacă a avut de înfruntat nenumărate obstacole în periplul existenței sale, Lyana Galiș declară cu ușurință că iubește viața și e convinsă că fără iubire, fără dragoste niciunul dintre noi n-am putea exista. Acesta este și motivul pentru care s-a străduit să înțeleagă, să deslușească și să pună pe hârtie tot ceea ce a simțit și a trăit până în prezent: „m-am străduit mereu să înțeleg ceea ce se petrece în jurul meu, să descopăr sufletul celuilalt, relațiile dintre oameni, să înțeleg ce este existența noastră. O forță puternică m-a  determinat să caut continuu, să deschid acea ușă spre necunoscut”. Întâmplările din viața ei i-au  facilicitat conexiunea cu forțe supranaturale, astfel că în toate cărțile pe care le-a scris se regăsesc elemente care țin de paranormal. De altfel, cartea tematică  „Voiaj la poartea sufletului” a fost foarte bine primită în Italia. Lyana Galiș consideră că fără sprijin supranatural n-ar fi reușit să înțeleagă și să treacă peste experiențele pe care le-a trăit: „Voiaj la poarta sufletului  este un alt roman important de-al meu. Vorbeste despre mister, despre viața de după moarte, dar și despre o serie de experiențe pe care eu le-am trăit în Mexic și în India”.

Comuniștii n-au împiedicat-o să vină acasă

Lyana Galiș povestește că deși era emigrantă revenea des în țară, asistând neputincioasă la ororile cu care se confruntau românii: „Eram o emigrantă, o româncă măritată cu un cetățean italian. Veneam în vizită la familie, supunânud-mă, desigur, rigorilor statului de la momentul respectiv, controale și alte asemenea. Modul în care se trăia în comunism e greu de imaginat acum. Românilor li se furase pur și simplu deminitatea. Acesta a fost un lucru extrem de dureros pentru mine”. Și-a susținut familia atât cât a putut, însă, nu avea cum să rămână imună la necazurile celor care rămăseseră complet lipsiți de ajutor, motiv pentru care a decis să se implice și în Italia, ajutându-i material și moral pe refugiații care i-au ieșit în cale: „Am cunoscut un inginer român cu copilul lui, care fugise din țară și care avea ca destinție America. Ajuns în Italia s-a confruntat cu un mare necaz. Fiul lui avea nevoie de un transplant. M-am străduit să-l ajut, să contribui cu ceea ce-mi stătea în putere. După ce băiatul s-a făcut bine,  au ajuns în America. Nu după mult timp, prin acești oameni am ajuns la cel care avea să-mi devină soț. Sufletul meu pereche”.

Cum s-a adaptat în Italia

Soțul ei este un medic cunoscut pe plan internațional, care a fugit din țară trecând Dunărea înot. Lyana Galiș povestește că deși era căsătorită cu un cetățean italian, întâlnirea cu medicul care ajunsese în Italia a salvat-o. De altfel, în romanul ei autobiografic Jarul Iubirii, Lyana Galiș relatează despre  această perioadă zbuciumată, când nici viața de familie și nici profesia nu reușeau să-i aducă  liniștea și satisfacția de care avea nevoie. „Îmi lipsea pur și simplu iubirea, iar acest lucru mă consuma enorm. Eram convinsă că nu voi fi niciodată fericită și liniștită, pentru că întotdeauna am conștientizat că un om care nu are parte de iubire n-are cum să se simtă complet. Încetasem să mai cred că voi ajunge să-mi cunosc sufletul pereche. Așteptam al doilea copil când famila pe care o ajutasem să ajungă  în America mi-a cerut să iau legătura cu un doctor care fugise din România. Era vorba despre actualul meu soțul, desigur. Trecuse Dunărea înot. A ajuns în Italia fără nimic și avea si el ca destinație America. L-am sprijinit în acea perioadă pentru că avea mare nevoie.  El sătea în lagărul din Latina în care stăteau toți refugiații politici în așteptarea plecării spre alte țări, iar acolo nu era deloc ușor.  La rândul lui m-a ajutat pentru că s-a întâmplat chiar atunci să mă confrunt cu un moment foarte dificil. Rămăsesem imobilizată la pat, până după năștere, și aveam nevoie de spijin medical. S-a oferit să mă ajute. Tot în acea perioadă mi-a povestit cum mureau femeile în spitalele din România, în disperarea lor de a scăpa de sarcini nedorite”.

Ulterior doctorul a reuși să plece în America, insistând ca  Lyana Galiș să-l urmeze. Împreună au trăit câțiva ani în Oregon, într-o comunitate de români, însă, ea povestește că nu a fost captivată de marele „vis american”: „Eram îngropată în comunitatea românească. Acolo așa se trăiește, în comunități izolate. Mie îmi era teribil de dor de Europa. Mulți români trăiau așa, fără să fi învățat măcar engleza. După mai mulți ani am decis să ne întoarcem în Italia.” Acum lucrurile în Italia nu mai sunt cum au fost: „După deschiderea granițelor, majoritatea italienilor au ajuns să se teamă de străini.  De multe ori, ceea ce se spune despre români e absolut nejustificat. Nu e firesc să vorbești despre români și să ilustrezi materialele de presă cu cartiere de țigani. Toată lumea e plină de delincvenți, ei nu se există doar în România, cu toții știm acest lucru. Sigur că se întâmplă și multe rele, de când strănii au invadat Italia, recunosc, dar nu poți să arunci vina pe o țară întreagă pentru nenorocirile pe care le creează niște delincvenți”.  Dacă la început când a ajuns în Italia era privită cu admirație de către străini, ulterior a fost văzută ca o refugiată, iar mai apoi ca o extracomunitară. „M-am străduit mereu să schimb părerea pe care italienii și-au format-o despre români, atât eu cât și familia mea: soțul meu, care este un medic reputat și care apare des la televiziunea italiană, precum și fiul meu, Nicolas, care e regizor la o televiziune din Amsterdam și care a realizat scurtmetrajul “Doina”. Acest film pune în prim plan, sufletul, muzica și peisajul românesc”. Lyana Galiș nu poate, însă, să-și ascundă dezamăgirea în această privință, subliniind că scurtmetrajul realizat de fiul ei a fost recompensat cu opt premii internaționale, la Monte Carlo, Chicago, Paris etc., doar în România nu a fost acceptat deloc, în nici un festival, nici la TIFF.

(Realizat foto Mihai Hendea)

Acest material de presă este conceput de Mihai Hendea și publicat de actualdecluj.ro în cadrul proiectului „Femeia în viziunea mass-media – factor de echilibru și egalitate”, finanțat cu fonduri europene prin POS DRU și derulat de Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu SIVECO și Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC). Proiectul urmărește promovarea poveștilor de succes ale 60 de femei din Cluj – găsiți pe site-ul proiectului interviuri și reportaje despre clujence care au reușit în cariera lor ori au depășit prejudecăți de gen.

Actual de Cluj