Corupție într-o universitate din Cluj, dosarul e trimis în judecată după 3 ani de cercetări și un an de la propunerea de arestare preventivă
ActualitateTop News by Actual de Cluj - nov. 24, 2020 0 420
Cinci cadre didactice de la o universitate din Cluj au fost trimise în judecată la un an de la finalizarea rechizitoriului. Între acestea și fostul rector al universității.
E vorba de cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, între care și fostul rector Marius Bojiță. Dosarul a fost trimis în judecată în urmă cu câteva zile după cercetări care au durat trei ani, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Obiectul dosarului e abuzul în serviciu în scopul obţinerii unui folos pentru altul şi instigare la fals intelectual. ”Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada noiembrie – decembrie 2016, inculpaţii B.M.T. şi H.S.C., în calitate funcționari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv cadre didactice universitare la UMF Cluj-Napoca, nu au susţinut un curs de formare continuă farmaceutică desfăşurat în perioada 16-29 noiembrie 2016, conform programului de curs stabilit şi nu au realizat evaluarea cunoştinţelor participanţilor, cu consecința vătămării intereselor UMF Cluj-Napoca, în calitate de furnizor de educație farmaceutică continuă şi de asemenea cu consecinţa obţinerii unui folos pentru altul constând în credite EFC pentru 30 de farmacişti înscrişi la curs. Totodată, în luna decembrie 2016, inculpaţii B.M.T. şi H.S.C. au determinat pe rectorul UMF Cluj-Napoca să emită 30 de diplome de participare pentru persoanele înscrise la curs, în condiţiile în care aceste persoane nu au participat la desfăşurarea cursului şi nu au beneficiat de o evaluare a cunoştinţelor dobândite prin participarea la curs”, arată anchetatorii.
Tot în perioada noiembrie – decembrie 2016, trei dintre inculpate nu au susţinut două cursuri de formare continuă farmaceutică potrivit programului de curs stabilit şi nu au realizat evaluarea concretă a cunoştinţelor participanţilor, ”cu consecinţa vătămării intereselor UMF Cluj-Napoca în calitate de furnizor de educaţie farmaceutică continuă şi de asemenea cu consecinţa obţinerii unui folos pentru altul constând în credite EFC pentru 17 farmacişti înscrişi la cursuri”, mai arată anchetatorii. Totodată, în luna decembrie 2016, acestea l-ar fi determinat pe rectorul universității să emită 17 diplome de participare, pentru persoanele înscrise la cele două cursuri, în condiţiile în care aceste persoane nu au participat la desfăşurarea cursurilor şi nu au beneficiat de o evaluare a cunoştinţelor dobândite prin participarea la curs.
Urmărirea penală a fost efectuată de către procurori pe parcursul a trei ani, fiind începută în 15 ianuarie 2018 ca urmare a sesizării de oficiu a organelor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj. Pe parcursul cercetărilor au fost audiate un număr de 44 de persoane din judeţele Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Sibiu, Mureş şi Alba şi au fost verificate dosarele a 39 de farmacişti.
Cei cinci inculpați au fost reținuți 24 de ore în 24 septembrie anul trecut și prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, dar instanța Judecătoriei Cluj-Napoca a decis cercetarea în stare de libertate.
Citește și:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Se schimbă condițiile pentru asistenții maternali/Noi reglementări privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul acestora/Vor fi obligatorii studiile liceale
dec. 11, 2024 0
-
Val de tentative de fraudă prin mesaje care promit job-uri bine plătite/Oamenii sunt sfătuiți să nu divulge datele personale
dec. 11, 2024 0