Închide

umf cluj

Cadru didactic de la UMF Cluj care preda la UBB fără aprobare, sancționat de Comisia de Etică / Suportul de curs ar fi fost plagiat de la o colegă

aug. 03, 2026 0 3397

Un asistent universitar de la Facultatea de Farmacie, disciplina Dispozitive medicale, a fost sancționat de comisia de etică a Universității de Medicină și Farmacie pentru…

examen umf cluj

Cum s-a intrat la Universitatea de Medicină din Cluj în acest an: 2000 de candidați pe 1200 de posturi, la unele specializări s-a intrat cu 10 / Care e specialitatea cu cea mai mare concurență

iul. 29, 2026 0 161

La mai multe specializări de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj numărul candidaților a depășit dublul locurilor disponibile. Astfel, pentru cele 1.204 locuri…

Pensionări la UMF Cluj: cine îi mai învață pe viitorii medici / 28% dintre profesorii universitari au peste 60 ani

apr. 28, 2026 0 189

Raportul privind starea Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca pentru anul trecut arată că în anul universitar 2025-2026, un număr de 9…

Hărțuire la facultatea de medicină din Cluj: trei studenți, avertizați oficial după campanie de denigrare a unei colege și zvonuri de trișat la examen

apr. 15, 2026 0 210

Trei studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj au fost amendați cu avertisment scris de către comisia de etică a universității după…

Raport: peste o mie de posturi de rezidenți dispar în Cluj în 4 ani / Doar 34 scoase la concurs în 2025

apr. 05, 2026 0 541

În unul dintre cele mai importante centre medicale din România, Cluj-Napoca, centru universitar cu universitate apreciată de profil, numărul de locuri pentru rezidenți scoase la…

studenti / Image by StockSnap from Pixabay

Universitatea din Cluj unde aproape o treime dintre studenți sunt străini, caz unic în România, plătesc milioane de euro pe an / Cum a ajuns o universitate românească să trăiască din taxele străinilor

apr. 03, 2026 0 343

O universitate din Cluj e unică în peisajul educațional românesc, o treime dintre studenți sunt străini și fiecare plătește taxe de până la 10.000 de…

teren Becaș 39 tranzacție UBB Cluj / UMF Cluj

UMF cumpără 60% dintr-un teren din Becaș de la UBB pe 3,5 milioane de euro ca să facă bază sportivă

apr. 01, 2026 0 344

Un teren din cartierul clujean Becaș ajunge în proprietatea Universității de Medicină și Farmacie după ce cota de 3/5 schimbă proprietarul pe milioane de euro-…

A decedat un reputat profesor doctor de la UMF Cluj

ian. 20, 2026 0 283

A decedat un reputat profesor doctor de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, autor a zeci de lucrări de specialitaet. E vorba de…

UMF Cluj, rezultate excelente la Rezidențiat 2025: absolvenții clujeni, între cei mai buni din țară

nov. 17, 2025 0 9563

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMF) din Cluj-Napoca a organizat duminică examenul național de rezidențiat, la care au participat 1.159 de candidați. Concurența…

Peste 1.100 de candidați susțin mâine la Cluj examenul de rezidențiat

nov. 15, 2025 0 161

Peste 1.100 de candidați susțin mâine la Cluj examenul de rezidențiat. E vorba mai exact de 1.159 de persoane, în condițiile în care în întreaga…

UMF Facultate medicina italia

UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca se extinde internațional/Va deschide o extensie la Novara, Italia și va pregăti medici pentru sistemul italian

aug. 18, 2025 0 706

Universitatea de Medicină și Farmacie  (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a anunțat că va deschide o extensie universitară la Novara, Italia, unde va funcționa programul…

UBB Cluj

Cele mai bune universități românești: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Politehnica București – Metarankingul Național 2024, clasamentul oficial publicat de Ministerul Educației și Cercetării

feb. 22, 2025 0 161

Universitățile Universitatea Transilvania din Brașov intră în top 5 universități din România, alături de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea din București, Politehnica București și…

Se caută zece medici militari la Cluj, Ministerul Apărării Naționale începe recrutările

feb. 06, 2025 0 384

Se caută zece medici militari la Cluj, Ministerul Apărării Naționale începe recrutările. MApN desfășoară până în 9 mai admiterea în instituțiile militare de învățământ superior…

Aproape 1.400 susțin rezidențiatul la Cluj, duminică, în amfiteatre din 3 universități

nov. 12, 2024 0 182

Aproape 1.400 susțin rezidențiatul la Cluj, duminică. E vorba mai exact de 1.371 de candidați înscriși duminică la Cluj la examenul național de rezidențiat, organizat…

Telenovela procesului de corupție în care e acuzat fostul rector UMF Cluj ajunge la final la 8 ani de la comiterea presupuselor fapte, achitări pe linie și încetarea procesului penal la Curtea de Apel, decizie definitivă

oct. 31, 2024 0 444

Telenovela lungului proces de presupusă corupție în care inculpat e fostul rector al Universității de Medicină și Farmacie din Cluj Marius Bojiță, alături de alții,…

Doar două universități românești în top 1000 al clasamentului Times Higher Education 2025 / Nicio instituție românească de învățământ superior nu crește, iar peste jumătate dintre cele listate sunt în coada rankingului global. Care e situația la Cluj

oct. 09, 2024 0 949

Academia de Studii Economice și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” sunt singurele instituții românești de învățământ superior care figurează în top 1000 al…

Exercițiu major de simulare a dezastrelor, organizat de Universitatea de Medicină și ISU Cluj, pe șantierul proiectului de reconversie urbană al IULIUS

aug. 09, 2024 0 141

Cluj-Napoca a găzduit un curs european de medicină a dezastrelor, organizat sub egida Societății Europene de Medicină de Urgență (EUSEM), în parteneriat cu Universitatea de…

Zeci de candidați au luat nota 10 la proba scrisă a examenului de admitere la UMF

iul. 22, 2024 0 167

Zeci de candidați au luat nota 10 la proba scrisă a examenului de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, organizată ieri. În…

Contracte de peste 45 de milioane de euro din PNRR pentru școlile și universitățile clujene semnate în Cluj/ Ministra Educației: „Clujul este un model a ceea ce înseamnă rezultatele la diverși indicatori, de la rezultatele la evaluări naționale, la cei de inovare”

iul. 06, 2024 0 282

Primăria Cluj-Napoca a semnat contracte de infrastructură educațională, în valoare de peste 25 milioane din PNRR pentru construcția noului Liceu din Borhanci, supraetajarea și reabilitarea Școlii…

Top internațional al universităților 2024. În clasamentul general prima universitate din România apare pe locul 610. Unde se situează universitățile din Cluj

iun. 05, 2024 1 190

RUR World University Rankings a lansat un top internațional al universităților pentru anul 2024. În clasamentul general, prima universitate din România apare pe locul 610,…

Institutul ”Anatomia”, prima și cea mai amplă construcție realizată în complexul medical universitar clujean, încă de la înființarea sa în 1888, va fi modernizat cu 11 milioane de euro

mai 13, 2024 0 128

Institutul ”Anatomia”, prima și cea mai amplă construcție realizată în complexul medical universitar clujean, încă de la înființarea sa în 1888, va fi modernizat cu…

VIDEO Deputatul Sabin Sărmaș, amendament de 1 milion de lei pentru amenajarea la Cluj a unor cabinete medicale de diagnostic și tratament stomatologic pentru copii și adulți cu nevoi speciale

dec. 22, 2023 0 739

Deputatul clujean Sabin Sărmaș a propus un amendament la legea bugetului care presupune alocarea a 1 milion de lei, Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”…

Alegeri mâine la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, un singur candidat, actualul rector

nov. 26, 2023 0 242

Alegeri mâine la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, un singur candidat, actualul rector. Actualul rector e singurul candidat, e vorba de Anca Buzoianu,…