Închide

Dosar de corupție la Medicină în Cluj. Fostul rector Marius Bojiță, trimis în judecată alături de alte patru cadre didactice

ActualitateSănătateTop News by Catalin Suciu - sept. 25, 2019 1 3372

Fostul rector al Universității de Medicină și Farmacie Cluj, Marius Bojiță, a fost trimis în judecată alături de alte cadre didactice cadrul UMF.  Mai sunt cercetați conf. univ. Simona Codruța Hegheș, din cadrul Catedrei de Farmacie, prof. univ. Doina Miere, șefa Departamentului de Nutriție, conf. Angela Lorena Filip și Roxana Banc, de la Catedra de Nutriție.

Potrivit procurorilor,  cei 5 inculpaţi, persoane care deţin calitatea de cadre didactice în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, sunt acuzate de  săvârşirea unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie şi de instigare la fals intelectual.  Procurorii au cerut ieri arestarea preventivă a celor cinci, dar judecătorul de caz s-a opus.

Aceștia sunt acuzați că ar fi regizat mai multe cursuri de formare profesională în cadrul Universității, cursuri care nu s-au ținut niciodată și au oferit diplome unor participanți, fără ca aceștia să participe la vreun curs.

„Actul de inculpare s-a reţinut că: în perioada noiembrie – decembrie 2016, inculpaţii şi-au desfăşurat activitatea profesională prin încălcarea unor dispoziţii din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi din Legea 1/2011 a educaţiei naţionale, constând în aceea că nu au susţinut în mod efectiv cursuri de formare profesională continuă a farmaciştilor şi nu au realizat evaluarea concretă a cunoştinţelor participanţilor la cursuri, cu consecinţa vătămării intereselor UMF Cluj-Napoca în calitate de furnizor de educaţie farmaceutică continuă şi de asemenea, cu consecinţa obţinerii unui folos reprezentat de creditele de pregătire profesională de către farmaciştii înscrişi la cursuri. Totodată, s-a reţinut că faptele inculpaţilor au condus la emiterea unor certificate de participare la cursuri de pregătire profesională continuă pentru farmacişti, acte care nu reflectă realitatea. Cercetările din prezenta cauză s-au desfăşurat pe o perioadă de 2 ani, procurorii având sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul IPJ CLUJ – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, activitatea investigativă implicând, printre altele, audierea a 38 de persoane, domiciliate pe raza a 8 judeţe. Cercetările vor continua în dosar, în scopul aflării adevărului și justei soluționări a cauzei”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

 

Un comentariu

  1. […] Dosar de corupție la Medicină în Cluj. Fostul rector Marius Bojiță, trimis în judecată alături de alte patru cadre didactice. Fostul rector al Universității de Medicină și Farmacie Cluj, Marius Bojiță, a fost trimis în judecată alături de alte cadre didactice cadrul UMF. Mai sunt cercetați conf. univ. Simona Codruța Hegheș, din cadrul Catedrei de Farmacie, prof. univ. Doina Miere, șefa Departamentului de Nutriție, conf. Angela Lorena Filip și Roxana Banc, de la Catedra de Nutriție. Potrivit procurorilor, cei 5 inculpaţi sunt acuzați de săvârşirea unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie şi de instigare la fals intelectual. Procurorii au cerut ieri arestarea preventivă a celor cinci, dar judecătorul de caz s-a opus, scrie Actual de Cluj. […]

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.