Închide

Controale pentru siguranța la incendiu în țară soldate cu amenzi de milioane de euro, zeci de locații închise, cele mai multe sunt în Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 08, 2024 0 138

Un număr de nouă locații din Cluj au fost închise din cauza încălcării grave a cerinței de securitate la incendiu într-un control inopinat al pompierilor, e cel  mai mare număr din țară.

Controalele au avut loc între 28 decembrie și 4 februarie în toată țara, când inspectoratele pentru situații de urgență județene și București-Ilfov au desfășurat acțiuni de control inopinat la peste 1.800 de firme, mai exact 1.821 de operatori economici din categoriile comerț, turism și alimentație publică. Numărul neconformităților pe linia securitățiila incendiu s-a numărat cu miile, la peste 8.500, sancționate cu peste cinci mii de avertismente și aproape 2.300 de amenzi, în valoare de aproape 28,8 milioane delei, adică peste 5,7 milioane de euro. De asemenea, controalele au relevat că 674 dintre obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.

Pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, la nouă dintre obiectivele verificate în Cluj – și 62 în total în țară – a fost dispusă măsura complementară de oprire a funcționării și au fost aplicate amenzi între 30.000 lei și 100.000 lei. La majoritatea obiectivelor controlate, măsura complementară de oprire a funcționării a fost dispusă în contextul identificării mai multor nereguli de ordin tehnic, principala deficiență fiind neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă, a precizat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Alte obiective închise au fost în București – 4, Argeș – 2, Arad -4, Bacău – 5, Botoșani – 4, Buzău și Vâlcea – câte 3, Constanța, Dolj, Gorj, Hunedoara, Prahova – câte 1, Giurgiu – 3, Harghita – 2, Iași – 4, Neamț – 2, Suceava – 8. ”Întrucât securitatea celor care aleg să își petreacă timpul liber în astfel de locații este primordială, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare și vor viza inclusiv obiective existente în municipii, orașe și comune din țară”, arată IGSU.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu