Companiile aeriene încep să își revină după lovitura COVID. Ce destinații au (re)devenit disponibile de pe aeroportul de la Cluj
EconomieTop News by Kristina Reştea - mai 30, 2021 0 365
Compania LOT Polish Airlines a decis reluarea zborurile regulate pe ruta Varşovia – Cluj-Napoca – Varşovia, începând din 29 mai 2021, după o întrerupere de aproximativ 1 an, cauzată de împrejurările răspândirii pandemiei SARS CoV2 (Covid-19), la nivel european şi global.
Reluarea zborurilor spre capitala Poloniei, Varșovia, face posibilă conexiunea cu unul din cele mai importante hub-uri europene, prin care pot fi accesate cu ușurință și la prețuri accesibile multiple destinații din Europa, America de Nord sau Asia, spun reprezentanții aeroportului din Cluj. Zborurile spre destinaţia Varşovia vor fi operate pentru început cu o regularitate de 1 frecvenţă/săptămână, urmând ca din 22 iunie, zborurile să fie efectuate cu 3 frecvenţe/săptămână, până la finalul sezonului de vară 2021.
