Compania de IT cu cea mai mare cifră de afaceri din Cluj închiriază dintr-un foc 8 etaje dintr-o clădire de birouri
EconomieTop News by Mihai Prodan - oct. 16, 2014 0 382
Compania de IT cu cea mai mare cifră de afaceri din Cluj, cu sedii împrăștiate în întreg orașul, și-a deschis azi noul sediu, în care și-a adunat toți cei 550 de angajați din Cluj și unde mai are loc pentru încă 300 – „și îi vom angaja în următorii ani”.
Endava are doar în România 25,7 milioane de euro cifră de afaceri, în ultimul an – și 81 milioane de euro în întreg grupul. Cu sediul central în Londra, Endava are sedii în România, Republica Moldova și Macedonia, iar centrul de la Cluj e cel mai mare. Cei 550 angajați munceau până ieri în patru sedii, dar o dată cu deschiderea unei noi clădiri de birouri, cu 11 etaje, Endava a închiriat 8 dintre acestea și și-a mutat toți salariații în clădirea de lângă lacul din Gheorgheni.
Directorul general al companiei John Cotterell spune care sunt avantajele competitive ale Clujului pe piața tehnologiei informației – și unul dintre cele mai importante este dezvoltarea aeroportului: „e un mare avantaj să ai curse directe spre Cluj și clienții să zboare direct aici în loc să vină via Viena sau București”, spune el. Un alt avantaj este mediul universitar, care face din oraș „un Oxford sau Cambridge al României”. Compania caută încă 300 de angajați, în special developeri de java. .net și mobile, dar și testeri, software manageri și ingineri IT support. „Vom angaja 12 persoane în fiecare lună și vrem o creștere de 25% în fiecare an”, spune Cotterell.
Compania a investit un milion de euro în mutare – mobilier, branding și altele.