Închide

Comisia Europeană aprobă 110 milioane de euro pentru un proiect de infrastructură în Cluj

AdministrațieEconomieTop News by Actual de Cluj - iun. 06, 2019 0 815

Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu aprobă fonduri de 110 milioane de euro pentru dezvoltarea sistemului de apă și canalizare în regiunea Turda – Câmpia-Turzii.

Proiectul ar urma să asigure acces la servicii de apă și canalizare pentru clujenii din sudul județului și este parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) și va beneficia de un sprijin financiar din partea UE de peste 110 milioane de euro, prin Fondul de coeziune.

Proiectul va fi implementat în 13 localități din județul Cluj, reunite în cadrul Asociației de dezvoltare intercomunitară „Apa Văii Arieșului”, e vorba de Aiton, Călărași, Câmpia Turzii, Ciurila, Luna, Mihai Viteazu, Petreştii de Jos, Ploscoş, Sănduleşti, Tureni, Turda, Tritenii de Jos și Viișoara, și vine în continuarea investițiilor făcute din bani europeni în perioada 2007 – 2013 în rețeaua de apă și canalizare din această parte a judeţului. În total proiectul are o valoare de 155 milioane de euro, din care majoritatea, 110 milioane, vin de la UE, iar restul reprezintă finanțare națională. „Peste 16.500 de locuitori vor avea apă potabilă de calitate în gospodării, în timp ce 14.000 de locuințe vor fi racordate la sistemul de canalizare. Aceasta înseamnă că, peste patru ani, aproape toată populația din această zonă va fi racordată la rețeaua de apă și canalizare”, arată Crețu.

Proiectul prevede reabilitarea a 104 kilometri din lungimea rețelei actuale de transport al apei, precum și extinderea acesteia cu peste 250 de kilometri de conducte. În ceea ce privește sistemul de canalizare, sunt prevăzute reabilitarea actualei rețele pe o lungime de 48 de kilometri, extinderea acesteia cu 130 de kilometri, construirea a 48 de noi stații de pompare, precum și extinderea a două stații de tratare a apelor uzate. Proiectul urmează să fie implementat până la sfârșitul anului 2023.

Pentru perioada 2014 – 2020, România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul Politicii de coeziune, din care mai mult de 9 miliarde sunt dedicate Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). Din acestea, 7 miliarde de euro sunt finanțări prin Fondul de coeziune, iar alte două miliarde – prin Fondul european de dezvoltare regională.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu