Închide

Clujul ar putea primi Parcul Feroviarilor – 5,3 hectare de verde pentru oraș

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - oct. 30, 2015 0 493

Atât primăria cât și societatea civilă (printr-o Federație promisă) au cerut să preia Parcul Feroviarilor cu titlu gratuit de la cei care îl administrează, CNCF „CFR” SA. Dacă l-a începutul anului ușa preluării parcului de 5,3 hectare era oficial închisă, acum optica Companiei s-a schimbat. CNCF „CFR” SA, stuctură din subordinea Ministerului Transporturilor a anunțat primăria, în luna octombrie, că își dă acordul pentru inițierea unui proiect de hotărâre de guvern privind trecerea terenului în domneniul public al municipiului Cluj-Napoca.

Consilierii locali vor debate la ședința ordinară din 4 noiembrie un proiect de hotărâre privind transferul Parcului Feroviarilor (peste 5,3 hectare) din domeniul public al statului, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. Apoi documentația urmează să ajungă la Bucucești, la Guvern, de la care se așeaptă parafa finală pentru ca orașul să preia parcul.

Ușa negocierilor pentru Parcul Feroviarilor e oficial închisă. Când și cum se va deschide

 

Încă de la începutul anului, s-au bătut în hârtii și solicitări. Primăria, consilierii locali și societatea civilă din Cluj-Napoca au cerut Companiei Naționale de Căi Ferate parcul Feroviarilor aflat în patrimoniul acestuia. Degeaba. Oficial, prin Biroul de presă, Ministerul Transportului a informat că Parcului Feroviarilor din Municipiul Cluj-Napoca constituie aport în natură în cadrul unui contract de asociere în participaţiune, cu valabilitate până în anul 2031, iar conform prevederilor contractuale C.N.C.F. ”CFR” S.A. are obligaţia de a nu încheia niciun act juridic asupra terenului pe durata contractului.Având în vedere că parcul fusese concesionat către Clubul de Fotbal CFR 1907 încă din 2006 iar compania CFR a cerut instanței rezilierea respectivului contract, nu exista în luna martie o strategie cu privire la repectiva proprietate. „Stabilirea unui plan de acţiune privind Parcul Feroviarilor poate fi pusă în discuţie numai după finalizarea litigiului, funcţie de hotărârea definitivă şi executorie a instanţei de judecată”, transmitea Biroul de presă al Ministerului Transporturilor.

Acum optica s-a schimbat, mai ales că CNCF CFR SA care administra acest parc, prin Regionala de la Cluj, și-a exprimat acordul, menționând că este un teren aflat în domneiul public al statului, nu în cel privat, ca să necesite despăgubiri. Societatea civilă din cluj a renunțat să mai înființeze respectiva Federatie din care urma să facă parte chiar Facultatea de Arhitetcură și Urbanism, iar primăria a reluat demersurile de preluare, după ce în 6 octombrie, Compania CFR și-a exprimat acordul de cedare a parcului către oraș.

ISTORICUL RELATIE DE PRELUARE A PARCULUI FEROVIARILOR de către PRIMĂRIE

parcul feroviarilor

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare