Închide

Cine a fost regele Ungariei născut în Cluj, cu casă și statuie în centrul orașului

IstorieRecomandarea redacției by Mihai Prodan - feb. 27, 2016 4 5969

E mai bine de o jumătate de mileniu de când, într-o zi de 27 februarie, la Budapesta se marca un moment istoric – 15.000 de oameni aclamau încoronarea unui nou rege, primul care nu făcea parte din familiile regale europene. Era vorba de Matia Corvinul, fiul românului Iancu de Hunedoara. Avea să fie începutul celei mai frumoase perioade din istoria Ungariei, de care maghiarii își aduc aminte cu plăcere și îi dau lui Matia ce e al lui – a adus pacea și prosperitatea pe cele două maluri ale Budapestei.

Între timp, la sute de kilometri distanță, în orașul de naștere a lui Matei Corvin, oamenii nu știu  cine a fost cel mai mare rege al Ungariei. Trec zilnic pe lângă statuia construită în memoria sa în punctul 0 al orașului, ori impasibili pe lângă „Casa Matei” din piața ce poartă numele acestuia.

SAMSUNG casa matei veche

mateicorvinportretDar, mai întâi, cine a fost Matei Corvin? Trebuie spus că doar un concurs de împrejurări complicat a făcut ca acesta să urce pe tron; preferat ar fi fost fratele mai mare al acestuia, Ladislau de Hunedoara, acesta însă a fost acuzat de asasinat – l-a omorât pe contele Ulrich de Cilli, la Belgrad, în 1456. După câteva luni  Ladislau și fratele său Matia au fost arestați la Buda, iar Ladislau, găsit vinovat de asasinat, a fost decapitat în piața publică. Doar faptul că Matia era minor – avea 14 ani pe atunci – l-a scutit de pedeapsa capitală, dar a fost dus în prizonierat la Praga.

Între timp regele Ungariei moare, tot la Praga în 23 noiembrie 1457, după o rebeliune împotriva acestuia organizată chiar de mama lui Matia și de unchiul său, Mihail Szilagyi. În acest vid de putere, pe fondul atitudinii generale a populației sătulă de regi plantați de familiile regale influente în Europa, s-a pus problema ca regele să fie un nobil local. Singurul candidat – Matia Corvinul, dar trebuie spus că unanimitatea cu care a fost ales a avut doi factori decisivi – mai întâi memoria tatălui său, și apoi presiunea militară impusă de unchiul său Mihail Szilagyi.
Matia avea, astfel, doar 15 ani când a urcat la tron. Unchiul său și-a arogat titlul de guvernator pentru cinci ani.
O dată ajuns pe tron, însă, adolescentul de doar 15 ani a făcut ordine în regat. Iată ce spune un erudit: „Începând de atunci şi până la moarte, nu a mai lăsat din mâini guvernarea ţării. A acţionat cu aceeaşi fermitate, rapiditate şi determinare, atât acasă, cât şi în politica externă. Numai datorită acestor însuşiri a reuşit ca regatul său, care, de la moartea lui Sigismund, trecea dintr-o criză în alta, să devină în câţiva ani, din nou, o mare putere a Europei Centrale.” (Pál Engel, Regatul Sfântului Ştefan. Istoria Ungariei medievale 895-1526, trad. Aurora Moga, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2006, p. 320).

Matei Corvin a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei. În timpul domniei sale Ungaria a cunoscut cea mai vastă întindere din istoria sa, din sud-estul Germaniei până în Dalmația și în Bulgaria de astăzi. A fost un rege cult – se cuvine mențiunea aceasta căci în rândurile nobilimii și aristocrației care îl înconjura numitorul comun era ignoranța, ba chiar și analfabetismul. Același Pál Engel completează: „curtea renascentistă a lui Matia a fost o insulă mică în mijlocul oceanului unei culturi străine: inițiativa deosebită a unei personalități extraordinare care nu avea nimic în comun cu nivelul cultural al elitei și mai puțin cu al țării, asupra cărora nici nu a avut vreo influență”.

La jumătate de mileniu distanță de toate acestea, am descins azi în piața Unirii, în fața statuii lui Matei Corvin, ca să-i întrebăm pe clujeni dacă știu cine a fost acesta. Am primit răspunsuri dintre cele mai variate: două persoane au răspuns corect și complet, altele doar parțial – „a fost domnitorul Transilvaniei” – iar altele de-a dreptul paralele: a fost un domnitor care a apărat Clujul de invazia ungurilor.

salageanL-am întrebat pe istoricul Tudor Sălăgean (foto) care a fost legătura lui Matei Corvin cu Clujul, după urcarea sa pe tronul Ungariei. Iată ce ne răspunde: „Regele Matia Corvin s-a simțit legat de orașul în care s-a născut, fapt demonstrat de documentele epocii și de acțiunile sale. În primul rând, el a scutit de taxe casa în care a văzut lumina zilei, fapt care a transformat clădirea respectivă într-o proprietate foarte valoroasă. În același timp, el a acordat Clujului numeroase scutiri și privilegii, care i-au consolidat statutul de oraș liber regal. Astfel, din timpul domniei sale datează dreptul clujenilor de a putea fi judecați doar la Cluj și doar de magistrații lor, chiar și pentru fapte comise în orice alt loc de pe teritoriul regatului. Era un privilegiu juridic foarte rar, de care puține orașe se bucurau. Orașului i-a fost donată Cojocna, centru de exploatare a sării, dar și satul Feiurdeni. Matia a mai încurajat stabilirea iobagilor la Cluj și transformarea lor în oameni liberi, contribuind astfel la creșterea populației orașului. În timpul domniei sale avuția Clujului a crescut, fapt care a făcut posibilă consolidarea incintei fortificate a orașului prin ridicarea Turnului Croitorilor, dar și extinderea bisericii Sf. Mihail. De asemenea, Matia a finanțat personal, din fondurile regale, construcția unuia dintre cele mai frumoase monumente ale Clujului: biserica franciscană (astăzi reformată) de pe strada Lupilor (Mihail Kogălniceanu), cunoscută și sub numele de „biserica lui Matia””.

O scurtă istorie a celei mai cunoscute statui din Cluj

ridicarea statuii matei corvin 1902Statuia lui Matei Corvin tronează impunător în punctul 0 al orașului în care s-a născut, de aproape 100 de ani – ansamblul statuar datează din anul 1920, dar trebuie spus că ideea amplasării unei statui în cinstea acestuia datează încă din 1882, când Consiliul Legislativ Orășenesc – echivalentul de acum al Consiliului Local – a aprobat realizarea acesteia. Doi ani mai târziu același for aproba macheta statuară realizată de artistul Janos Fadrusz iar în 1900 macheta câștiga și Marele Premiu al expoziției mondiale din Paris.

matei corvin dezvelire

La multă vreme după depășirea termenului inițial, în 1902 ansamblul statuar a fost adus cu trenul de la Budapesta și transportate de la Gara din Cluj până în piața centrală a orașului cu trenul ce servea drept tramvai. Festivitățile au avut loc în 12 octombrie 1902. Ansamblul statuar îl înfățișează pe Matia Corvin, căpitanul de oști Blasiu Magyar, banul Timișoarei Pavel Chinezu, palatinul Ungariei Ștefan Zapolya și voievodul Transilvaniei Ștefan Bathory.
După unirea din 1918 s-a pus problema înlăturării acesteia,  sau mutarea la Hunedoara, locul de naștere a tatălui lui Matia. Istoricul Nicolae Iorga e cel care a reușimatei corvin dezvelirea statuii 1902t soluția de compromis care a împăcat pe toată lumea – amplasarea unei plăcuțe trilingve cu mesajul „biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită”. Aceasta a fost îndepărtată de regimul comunist și repusă doar în 1992, de primarul Gheorghe Funar. După reabilitarea ansamblului statuar plăcuța – sau mai bine zis o copie, căci originalul nu mai există – a fost amplasată pe iarba din fața soclului.

matei corvin inaugurare

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Cursuri de specializare la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

4 comentarii

  1. Ungurii de azi sunt urmasii popoarelor care au ocupat si inca ocupa Panonia: tracacii si getii. Prea putin din populatia de azi a Ungariei mai are trasaturi mongoloide ale popoareleor invadatoare din stepele Asiei. Asadar ungurul rege Iancu de Hunedoara( ca doar asta este numele acutal al localitatii) este o corcitura intre o femeie cu radacini probabil mongoloide si dacice si un tata probabil cu radacini tracice/celtice, la fel cum ungurii au fost asimilati de populatia alba din campia Panonica urmasii marelui Burebista. Asadar ce mai conteaza ce a fost? Stim cu siguranta ca a fost o corcitura cu radacini indepartate mongoloide si mai apropiate tracice/celtice.

  2. Bre … mai terminati odata cu cine-o fost primu … al cui o fost … AU FOST … SUNT ISTORIE … si gata !!! patriotismul asta … Singurii care se mai pot pune de acord sunt lingvistii si istoricii / specii pe cale de dispiratiei …
    Bata-va-r norocul sa va bata !!! Si pe mine la fel !!! Sa fiti sanatosi !!!

Articole similare