Închide

Cifrele oficiale ale Clujului ilegal de pe Valea Chintăului

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 17, 2021 0 824

Primăria a comunicat consilierilor locali USR PLUS care este situația caselor ridicate fără autorizații de construire pe Valea Chintăului, o altă zonă din extravilanul orașului unde s-au construit locuințe în ultimii ani,. Pe Valea Chintăului sunt 31 de construcții neautorizate dintre care 15 au fost sancționate, a anunțat consiliera Adriana Cristian care a ținut să se intereseze dacă numărul este real dar și asupra măsurilor pe care Primăria le ia ca situația să nu se mai repete.

”Datele sunt corecte, pe Valea Chintăului sunt 31 de imobile fără autorizație, și pentru 15 sunt începute procedurile administrative, iar 12 sunt în termen pentru intrarea în legalitate, conform termenului stabilit de lege”, a arătat viceprimarul Dan Tarcea la ședința Consiliului Local din 16 iunie.

El a ținut să spună că poliția locală este vigilentă, face verificări și ia măsuri pentru ca oamenii să nu construiască ilegal în oraș. Ca să argumenteze afirmația, a ținut să spună că Primăria are pe rolul instanțelor clujene 91 de dosare de desființare a unor construcții ridicate fără autorizații de construire. „Anul acesta am demolat deja 24 de construcții. Pentru alte 21 de construcții suntem în procedură de contestație iar diferența, sunt dosare transmise executorului pentru a parcurge procedurile legale”, a spus Tarcea.

Oameni de pe Valea Chintăului s-au plâns că Primăria a refuzat să primească mai multe terenuri în intravilan în momentul elaborării PUG-ului, chiar dacă oficialii care conduceau atunci Primăria le-ar fi promis contrariul. De aici și decizia oamenilor de a construi nelegal, mai ales că în zonă s-a edificat și o biserică, de aceeași manieră.

Între 2008-2020, poliția locală a Primăriei de la Serviciul Control Urbanism a depistat 161 de construcții ilegale ridicate în altă zonă din Cluj-Napoca, Valea Fânațelor. S-au dat 35 de amenzi și s-au întocmit 12 referate care ar putea duce la procese de demolare împotriva celor care nu s-au conformat măsurilor dispuse prin procesele verbale aplicate și au locuințe ridicate fără autorizații.

Asta a răspus Primăria unui avocat clujean care a spus că a fost curios să verifice cât de tolerantă este Primăria, dincolo de declarațiile publice, față de cei care construiesc fără autorizații  în Cluj-Napoca. Fost politician UDMR, avocatul Mate Andras Levente a arătat că Primăria are interes să mențină situația neclară în ceea ce privește construirea fără autorizații de construire. De asemenea, el a arătat că nu există nici interes sau politici pentru urbanizarea intravilanului orașului, ceea ce ar duce automat la scăderea prețurilor în Cluj-Napoca, Primăria fiind aservită intereselor economice din oraș sau celor care construiesc blocuri.
Detalii:
Care sunt cifrele Clujului ilegal de pe Valea Fânațelor. Un avocat arată că Primăria are interese să țină sus prețurile din piața imobiliară, nu-și dorește urbanizarea intravilanului și tolerează construcțiile fără autorizații în Cluj-Napoca

Despre Clujul ilegal de pe Valea Chintăului:

A început actualizarea PUG-ului orașului. Va rezolva el problema Clujului nelegal din extravilanul orașului? Oamenii de pe Valea Chintăului îi cer primarului să tranșeze situația. Emil Boc le pasează mingea proiectanților PUG

Boc a scăpat Clujul din mână. Orașul nelegal cu biserică de pe Valea Chintăului, din extravilan, își cere drepturile

Nici un comentariu

Scrie un comentariu