Închide

Cercetătorii clujeni au descoperit o nouă specie de plantă, ascunsă la vedere timp de secole

EducaţieTop News by Actual de Cluj - nov. 04, 2022 0 243

Cercetătorii clujeni au descoperit o nouă specie de plantă, ascunsă la vedere timp de secole.

Flora mondială s-a îmbogățit cu o nouă specie, ”salvia revelata”, arată Societatea Ornitologică Română. ”După ce a stat ascunsă la vedere vreme de mai multe secolele, primul exemplar a fost observat în 2015 de cercetătorii clujeni Mátis Attila si Szabó Anna în timp ce evaluau starea de conservare a habitatelor din rezervația Pădurea Dumbrăveni într-un proiect al Societății Ornitologice Române. Confirmarea identității noii specii a venit după 6 ani de studii laborioase ale membrilor echipei de specialiști din România, Ungaria și Ucraina”.

SOR notează că deși nu este o plantă rară, ci are o largă distribuție în întreaga regiune de stepă a Europei, ”această specie de salvie a stat pur și simplu ascunsă la vedere timp de secole, fiind identificată eronat ca Salvia austriaca, o specie comună din Europa Centrală, cu care această plantă este strâns înrudită”.

Cercetătorii au numit-o Salvia revelata în latină, reflectând procesul laborios de dezvăluire a identității corecte în cazul acestui ”taxon criptic”, iar ca nume vernacular au propus cel de ”jaleș pontic”. Salvia revelata se distinge de Salvia austriaca, numită popular jaleșul austriac, pe baza diferențelor de morfologie florală, genetice, biologia polenizării, ecologie și distribuție.

Noua specie este legată de habitatele de stepă pontică, astfel că în România este restrânsă la pajiștile stepice din Dobrogea.

În urmă cu 7 ani, în timpul studiilor efectuate în Rezervația Pădurea Dumbrăveni din Dobrogea, botanista Szabó Anna a observat că unele exemplare de Salvia austriaca arătau puțin diferit în Dobrogea față de cele din alte regiuni ale Europei – mai înalte, mai păroase. I-a atras atenția colegului ei, Mátis asupra plantei, care, după ce a privit cu atenție structura florii, a avut o revelație. Nu putea fi Salvia austriaca! „Acesta a fost momentul care ne-a determinat să începem cercetarea acestei plante. Această diferență structurală a scăpat mult timp atenției cercetătorilor, astfel încât această specie a putut rămâne ascunsă pentru știință atâta timp”, ne-a explicat Mátis. După observarea structurii și funcției diferite a florii, au început studiile ecologice, biogeografice și genetice, iar rezultatele combinate au confirmat faptul că este într-adevăr o specie necunoscută de plantă.

Primul exemplar găsit a fost depus la herbarul Grădinii Botanice „Alexandru Borza” al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și desemnat ca holotip, exemplarul de referință caracteristic pentru specie. Herbarul din Cluj e nu doar cel mai mare din țară, ci printre cele mai mari din această parte a Europei, și nu doar atât, dar e și cel mai consultat de cercetători – iar cele două elemente se întrepătrund: când un biolog vrea să ducă o plantă indexată la un herbar din țară, îl preferă pe cel din Cluj, pentru că astfel și munca sa e descoperită. Citește aici un reportaj despre „Arca lui Ion” de la grădina botanică.

Aici detalii privind descoperirea noii specii

Citește și:

Cercetătorii din Cluj descoperă specie nouă de plantă în Dobrogea. „E o veste excepțională”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu