Închide

Administratorul unei firme din Cluj a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție după ce ar fi folosit documente false ca să obțină bani europeni, prejudiciu de 10.000 de euro

ActualitateTop News by Actual de Cluj - nov. 04, 2022 0 219

Administratorul unei firme din Cluj a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție după ce ar fi folosit documente false ca să obțină bani europeni, în formă continuată.

Astfel, procurorii DNA Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: în perioada iunie 2019 – iunie 2020, în contextul derulării unui proiect de ucenicie și stagii pentru șomeri finanțat din fonduri nerambursabile, inculpatul ar fi falsificat 13 state de plată salarii, atestând în mod nereal faptul că ar fi remis unui număr de șase ucenici întreaga sumă de bani cuvenită acestora în cadrul proiectului. Ulterior, aceste documente le-ar fi depus la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj spre a fi folosite la autoritatea contractantă, obținând astfel, pe nedrept, finanțare din fonduri europene și naționale.

Pentru perioada mai 2019 – mai 2020 acesta ar fi obținut pe nedrept suma de 51.705 lei, adică peste zece mii de euro. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 51.705 lei, la care se adaugă accesorii de la momentul producerii prejudiciului până la cel a plății efective. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu