FOTO. Guvernul a aprobat realizarea noului centru de Inteligență Artificială pe care îl vrea UTCN la Cluj. Cum arată proiectul de peste 25 de milioane de euro?
ActualitateTop News by Kristina Reştea - nov. 04, 2022 1 721
Guvernul României a aprobat în ședința de ieri, prin Hotărâre de Guvern, realizarea clădirii pentru Laboratoarele de Cercetare în Inteligență Artificială a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN). Clădirea ce va găzdui institutul va fi construită în incinta campusului universitar (din Zorilor) și va avea cinci etaje, informează universitatea clujeană.
Potrivit Hotărârii de Guvern, valoarea totală a investiției va fi de peste 126 de milioane de lei (25,6 milioane de euro).
Finanțarea obiectivului de investiții se face din veniturile proprii ale Universității Tehnice din Cluj-Napoca în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, mai prevede HG.
„Decizia Guvernului României reprezintă un prim pas, extrem de important în edificarea Institutului de Cercetare în Inteligență Artificială (ICIA), parte integrantă a HUB-ului Român de Inteligență Artificială, o propunere orientativă de intervenție prevăzută în mod explicit în Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare. Scopul ICIA este de a răspunde provocărilor locale, naționale și internaționale în domeniul tehnologiilor inteligenței artificiale (IA), prin activități orientate spre direcțiile de cercetare cu potențial aplicativ ridicat, care vizează creșterea calității vieții prin produse
inovative cu o înaltă valoare adăugată”, a transmis rectorul UTCN, Vasile Ţopa.
Clădirea ce va găzdui institutul va fi construită în incinta campusului universitar și va avea un regim de înălțime de 2S+P+5E+R. Suprafața totală desfășurată a construcției va fi de 13.850 mp, în condițiile unei suprafețe construite de 2.028 mp.
Reprezentanții UTCN spun că laboratoarele de cercetare vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație (sisteme de calcul High Performance Computer, servere specializate pentru deep learning și pentru stocare Big Data, aplicații de modelare, simulare, optimizare, proiectare etc.).
Domenii vizate de viitoarele aplicații:
● Internet of Things, sisteme cyber-fizice, sisteme inteligente, mobilitate autonomă
și conectată și soluții de tip oraș inteligent/smart city;
● senzori și circuite integrate pentru sisteme inteligente;
● arhitecturi integrate pentru procesarea avansată a datelor multimedia (text, voce,
video);
● robotica socială prin utilizarea inteligenței artificiale aplicată în zona roboticii
non-industriale;
● securitate cibernetică și aplicații spațiale pentru utilizare civilă;
● e-agricultură: aplicarea tehnologiilor digitale și robotizate în agricultură – smart
agri;
● e-administrație / e-guvernare;
● e-sănatate: diagnosticarea precoce și monitorizare, diagnosticul la distanță,
telemedicină și modelare de programe informatice.
● tehnologii de comunicare verbală om-mașină folosind inteligența artificială și
tehnologii de prelucrare a limbajului natural.
Care e stadiul proiectului?
Institutul de cercetare pentru Inteligență Artificială (ICIA) este un deziderat al UTCN de mai mulți ani, spune arhitectul Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură din cadrul universității și asociat Dico și Țigănaș, biroul care gestionează proiectul. Acesta a detaliat pentru Actualdecluj.ro care e stadiul proiectului.
„Pe terenul aflat la intersecția dintre stradă Observatorului și Calea Turzii au mai fost proiectate două clădiri, dintre care una destinate cercetării, dar mai recent, în 2020, s-a conturat o tema solidă pentru acest institut, bazată pe 6 departamente de cercetare a tot atâtor direcții de utilizare a inteligenței artificiale. Conceptul proiectului a fost elaborate în același an și îmbrățișat de conducerea universității. Ulterior a fost dezvoltat Studiul de Fezabilitate care a fost aprobat de Senatul UTCN la finele anului 2021. Planul urbanistic de detaliu (PUD), impus prin regulamentul PUG pentru zonele destinate educației, a fost realizat în 2022 și aprobat în vara aceluiași an. Avizul Comisiei Interministeriale a venit după aceste demersuri, recent, după ce proiectul a fost prezentat la MDLPA, promovat de ME. În prezent se lucrează la caietul de sarcini pentru achiziția lucrărilor de proiecatre – execuție, care se dorește a fi lansată curând de către UTCN”, a explicat Țigănaș.
Pe traseul de avizare, vecinii de la Electrosigma și-au exprimat manifestări față de proiect și au precizat că nu sunt de acord cu aprobarea PUD-ului pentru laboratoarele de cercetare aparţinând UTCN deoarece “încalcă regulamentul local de urbanism şi anume: nu sunt vizibile distanţele de la clădirea propusă până la limitele de proprietate, iar pe amplasamentul propus, la momentul actul, destinaţia este exclusiv de parcări pentru cadrele didactice”, conform monitorulcj.ro.
În replică, proiectantul lucrării a spus că „înălţimea de maxim 18 metri este deficitar solicitată într-o zonă de urbanizare care se densifică şi deja are majoritatea clădirilor din vecinătate la 10 etaje (blocurile de peste drum), 8 etaje înalte (chiar clădirea Sigma)”.
Un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Student din Cluj dealer de droguri condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, în detenție, a vândut cannabis și cocaină în sute de cazuri, a fost descoperit din întâmplare
oct. 09, 2024 0
-
Firmă din Cluj amendată cu 1.200 de euro de ITM după introducerea eronată în registrul de evidență a salariaților a elementelor contractelor individuale de muncă.
oct. 09, 2024 0
Buna ziua , ma numesc Arthur Alzesberger, am 67 de Ani si sunt nascut pe 20.08.1956 La Ploiesti probabil, sunt crescut de parinti adoptivi si am parintii executati de statul român in 1956, tin sa va felicit pentru finantarea centrului de inteligenta artificiala, sunt subinginer Utilaj Chimic si Petrochimic, atentie mare Mafia NEONAZISTA A DROGURILOR cu domnul Walther Schönherr Cristian ( are 65 de ani, face trafic de femei si droguri cu Romania) vorbeste romaneste, este Austriac 100 la 100, VA FURA BANII,EU SUNT CREERUL ASCULTAT DE POLITIA LINZ, DUPA UN ATENTAT CU MERCUR, BANII INTRA IN BUZUNARELE MAFIEI, AM ADRESA HAUPTSTRASSE 30 AP 3, ST LEONHARD BEI FREISTADT 4294. CATRE DOMNUL VASILE TOPA ( TZOPA) CU STIMA.