Închide

Centura Florești – Cluj în varianta "fără bani"

AdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - iul. 14, 2014 1 1111

Primăria Florești și-a pus speranțe mari într-un ajutor financiar guvernamental pentru proiectul noului drum de legătură cu municipiul Cluj Napoca. Din bugetul prorpiu a realizat studiul de fezabilitate și avea promisiuni că pentru lucrările de proiectare și de execuție, estimate inițial la peste 10 milioane de euro, se vor aloca fonduri de la Guvern și chiar de la Consiliul Județean, având în vedere importanța acestui traseu, menit să ajute la descongestionarea traficului nu doar pe plan local ci și în municipiul Cluj Napoca. Se preconiza ca lucrările să înceapă din primăvara acestui an, însă, după ce PNL a ieșit de la Guvernare, primarului Horia Șulea nu prea i-au mai rămas soluții.

Sunt peste 22.000 de cetățeni în comuna Florești care așteaptă ca centura promisă de Primărie să devină realitate, mai ales că majoritatea dintre ei sunt obligați să facă naveta zilnic în municipiul Cluj Napoca. Calendarul pentru acest proiect rămâne, însă,  incert, cu toate că s-a promis ca lucrările să înceapă de anul acesta. Primarul comunei, Horia Șulea, a explicat că de abia ce s-au centralizat ofertele depuse la licitația pentru proiectul tehnic. „Avem opt oferte pentru proiectul tehnic. Urmează ca săptămâna aceasta să atribuim contractul. Dacă nu întâmpinăm alte probleme, contestații, vom avea documentația finalizată în câteva luni și apoi putem gândi procedura de achiziție pentru partea de execuție. După ce avem proiectul tehnic vom ști exact ce lucrări avem de făcut și ce costuri sunt implicate. Totul va merge mai ușor”, a comentat primarul Șulea.

Primarul admite că nu mai poate miza pe un sprijin financiar de la București și că varianta unui împrumut bancar este cea mai plauzibilă. „Vom lua un credit pentru că în prezent nu avem alte datorii, ne putem permite să-l plătim. În acestă perioadă, până la finalizarea proiectului tehnic vom identifica exact forma de împrumut pe care o vom accepta. Sigur, eu mai sper că vom primi sprijin și de la administrația județeană, pentru că acest proiect va aduce beneficii nu doar localității Florești ci și municipiului Cluj Napoca. Dacă totul merge bine, mai este timp pentru ca lucrărle să demareze, totuși, anul acesta”, a spus Șulea.

Traseul centurii – de aproximativ 5 km –  este prevăzut a începe de pe strada Cetăţii, continuă prin zona din spatele Metro şi Polus și intră în municipiu prin zona depoului de tramvaie din Mănăştur, cu legătură spre drumul Sf. Ion. Sunt implicate și câteva exproprieri dar această varianta, cu câte o bandă de mers pe sens, este considerată cea mai accesibililă ca preț pentru Primărie (8-10 milioane de euro).

Un comentariu

  1. Era interesant sa il intrebati cu ce va gira pentru acest credit..ca el mai spera si la un parking de 600.000 de euro…si tare ma intreb eu de unde va avea acesti bani, e usor sa tot vorbesti cand n-ai de unde..:) Da ne-am obisnuit cu domnul primar sa se tot laude…oricum incepe sa sa intinda coarda si curand da si el pe la DNA…n-ar strica sa faceti niste anchete mai amanuntite, ca e si asta un spagar…

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.